Nu de moarte mă cutremur, ci de mahalaua ei

Publicat în Dilema Veche nr. 465 din 10-16 ianuarie 2013
Ce ştii să faci? jpeg

Cînd spun „mahala“ nu vorbesc din vîrful buzelor, ca unul care n-o cunoaşte decît din cărţi. În copilărie, am petrecut ceva timp în Dudeşti-Cioplea, astfel încît nu pot revendica cine ştie ce distanţă aristocratică faţă de farmecele (picant-amărui) ale vieţii de cartier mărginaş. Îmi aduc bine aminte de babele oarecum benigne care stăteau cu orele la poartă şi la bîrfă, de chiotele cîte unei neveste bătute sau ale cîte unui beţiv nărăvaş, de sunetul zarurilor la jocurile de table dintre vecini, de difuzoarele cu muzică populară şi, mai ales, de evenimentul înmormîntărilor: vizitarea iscoditoare a mortului, slujbele, caii mascaţi, pomenile, parastasele, doliul. Aveam senzaţia că toate la un loc făceau ca moartea să fie un amestec sordid de pompă şi mizerie, de durere şi circ. Şi tocmai de aceea, mi s-a părut, încă de timpuriu, că unul dintre cele mai însemnate beneficii ale mutării „în centru“ constă în modificarea stilistică a moravurilor funerare. „În centru“, moartea e mai discretă, mai igienică, mai decentă.

Tapajul din jurul dispariţiei lui Sergiu Nicolaescu a avut darul de a mă reazvîrli în atmosfera din mahalaua Dudeştilor. Aproape toţi cei implicaţi, rude, prieteni, colegi, politicieni, „popor“ şi, mai ales, gazetari au reuşit să transforme totul într-un nesfîrşit spectacol de prost-gust. Am văzut nenumărate specii de mitocănie, neruşinare, demagogie, grobianism, ipocrizie, ignoranţă şi sentimentalism gregar. Nu vreau să vorbesc de rău naţia română, dar episoadele de acest tip mă umplu de ruşine, de teamă, de stupori rău-prevestitoare. Ce vremuri trăim? Ce fel de oameni sîntem?

Ştiam că poporul nostru iubeşte parastasele. Mai exact că parastasul e, de regulă, momentul în care defunctul începe să fie apreciat. Pînă să moară, oamenii noştri de valoare nu prea au parte de firitiseli (dacă nu ajung, întîmplător, în poziţii de putere). Dar la catafalc, retorica admiraţiei şi a regretului se dezlănţuie furtunos. Defunctului i se ridică, prompt, o statuie. Devine, brusc, un idol, o „personalitate“ epocală, o mare figură a neamului, un „bun al poporului“, o stea. Pierdere ireparabilă, mare creator, mare bărbat, artist unic, vîrf de neatins. După capul meu, Sergiu Nicolaescu a fost un abil meşteşugar al cinematografiei comerciale. Şi un abil scenarist al Revoluţiei din decembrie 1989. I-au reuşit tot felul de isprăvi (mai puţin obţinerea portofoliului de ministru al Armatei, pe care şi l-a dorit imediat după „evenimente“). Nu ştiu cum o fi fost ca amic, ca amant sau ca organizator al platourilor de filmare. Nu cred că a fost un actor notabil (dezavantajat masiv de o voce prost timbrată), nici că a fost o vedetă internaţională, cu brevete tehnice care au uimit Hollywood-ul. Asta nu înseamnă că moartea lui nu e regretabilă, că nu merita o ceremonie funerară cuviincioasă, că trebuia folosit pentru un dezmăţ mediatic scîrbos şi cinic. Or, trei zile la rînd, toţi moderatorii de televiziune, de pe toate canalele şi toţi invitaţii lor au reuşit să atingă culmi de dejecţie, de ţopenie agresivă, de mîrlănie obscenă. În loc de îngropăciune, defunctul a avut parte de o indecentă „dezgropare“ de „dedesubturi“: fii nelegitimi, iubiri „secrete“, turnătorii la Securitate, certuri conjugale, averi colosale, manevre politice oculte etc. Idolatriei bezmetice i s-a alăturat, simetric, demolarea „competentă“. Fireşte că orice regizor poate fi desfiinţat „profesionist“, evacuat din dicţionare şi din stima publică. Ceea ce e greu de înţeles e de ce pofta de a demola se declanşează nemijlocit în prezenţa cadavrului, de ce „analiza critică“ are nevoie, pentru a se pune în mişcare, de damful descompunerii. De ce nu lăsăm mortului un minim răgaz, de ce nu-i respectăm, măcar cîteva zile, dreptul la absenţă? De ce ne grăbim să-l facem ridicol prin laudă prostească şi bun de compătimit prin atac sîngeros?

Ar fi de făcut un lung inventar al enormităţilor care s-au spus cu ocazia tristei împrejurări. Un caraghios oarecare a dezvoltat abundent tema coşciugului gol, o mică gloată, frustrată de opacitatea coşciugului închis, şi-a exprimat furios dezamăgirea prin huiduieli şi strigăte de protest (am înregistrat, uluit, cîteva portrete de „demonstranţi“ înfiorătoare: guri strîmbe, maxilare încleştate, bătrîne dezafectate, înamorate brusc de „marele om“, grimase felliniene, risipă de lacrimă şi răget ş.a.m.d.), juriştii au combătut fineţuri legislative, medicii – fineţuri sanitare, teologii şi ateii – fineţuri duhovniceşti. S-a pledat pentru dreptul la incinerare, dar şi pentru interzicerea incinerării, s-a admonestat Patriarhia pentru absenteism liturgic (ideea fiind că regula pe care ţi-o dai singur trebuie să fie imediat acceptată de Biserică, dar că Biserica n-are voie să urmeze regula pe care i-o dau două mii de ani de tradiţie). Deasupra tuturor, suveran, indispensabil, atotştiutor, infatigabil, a planat „domnul preşedinte“ Vadim Tudor, duios, pravoslavnic, prieten vechi şi intim cu toată lumea (de la P.F. Teoctist la Răzvan Theodorescu), sociolog vestit, fin depozitar de mici citate latineşti, mare cunoscător al datelor de naştere şi de deces ale elitelor istorice europene. Un erudit. Un justiţiar. Un metafizician. Bun cu poporul şi cîinii, tovarăş de glumiţe cu Capatos, necruţător şi buruienos cu Mărioara Zăvoranu şi cu poliţia care îi încalcă sediul de partid.

Unii cred că, în România, viaţa e o aventură, un parcurs plin de neprevăzut. Săptămîna trecută, am avut ocazia să vedem cu toţii cît de aventuroasă poate fi, la noi, moartea. E recomandabil să o eviţi.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.