O mie şi ceva de săptămîni din viaţă

16 ianuarie 2013
Cetăţeanul european  Cu drepturi jpeg

Sînt la Dilema din 1993 şi – cu excepţia directorului fondator, dl Andrei Pleşu – am rămas singurul din redacţie care a însoţit tot parcursul revistei, de la începuturi. Am petrecut, aşadar, mai bine de 1000 de săptămîni din viaţă cu colegii de redacţie, mai vechi şi mai noi. Aşa încît, o dată la 20 de ani, sper că mi se îngăduie o succintă „recapitulare“. Mai ales pentru că, între cititorii de atunci şi tinerii care ne-au descoperit de curînd, se întinde lumea amestecată a tranziţiei, cu episoade şi personaje uitate: aparent aceeaşi, fixată în imuabile trăsături „româneşti“, e de fapt o lume în care multe s-au schimbat.

Pe 14 ianuarie 1993 apărea primul număr din Dilema. În noiembrie 1992 avuseseră loc alegeri în care, spre deosebire de victoria zdobitoare a FSN din 1990, opoziţia căpătase şi ea un loc mai acătării. Învăţînd cam repede şi cam papagaliceşte lecţia democraţiei, politicienii de atunci spuneau că „vor dialog“. Dar dialogul nu prea se întrupa. Lumea românească era împărţită în două tabere radicale: ori cu puterea („neocomunistă“), ori cu opoziţia („democratică“).

Unul dintre motivele pentru care revista şi-a căpătat profilul dilematic – încercînd să pună la un loc opinii diverse pe aceeaşi temă şi să creeze, astfel, o dezbatere – este tocmai acesta: toţi – politicienii, intelectualii, „liderii de opinie“ – declarau că vor dialog, dar, practic, nimeni nu stătea de vorbă cu nimeni. Spaţiul public – dacă hărmălaia de atunci poate primi o asemenea nobilă denumire – era dominat de o serie de monologuri paralele. Aveam o singură televiziune, TVR (căci SOTI, o televiziune „alternativă“, primise dreptul de a emite doar cîteva ore, noaptea, pe frecvenţa TVR 2, şi n-avea acoperire naţională), iar guvernul îşi avea propriul ziar, Vocea României, a cărui principală misie era să combată opoziţia, ba chiar s-o demaşte ca fiind antinaţională şi periculoasă, pentru că voia să „vîndă ţara străinilor“.

Presa scrisă era o forţă atunci – nu atît prin profesionalism, cît prin angajament şi forţă de mobilizare. Iar ziarele aveau atunci tiraje mari, nu glumă. Tiraje mari şi succes de public avea şi revista România Mare, gazeta lui Corneliu Vadim Tudor, care avea pe atunci şi o „pereche“ în materie de atitudini naţionaliste, antisemite şi antioccidentale, intitulată – culmea! – Europa. Intelectualii urmau şi ei – mă rog, nu toţi; cei mai mulţi şi cei mai proeminenţi – linia de demarcaţie între taberele politice. O temă de mari şi furibunde dispute publice era implicarea intelectualilor în politică: unii susţineau că e nevoie acută de o asemenea implicare, alţii, dimpotrivă, că dacă tot am scăpat de dictatură şi ne bucurăm de libertatea de exprimare, să stea frumuşel dumnealor şi să-şi scrie operele, că de politică are cin’ să se ocupe...

Suspiciunea era în toi: conta cine cu cine e, cine plăteşte pe cine, dacă X a făcut parte din structurile comuniste şi securiste sau nu, dacă Y a fost văzut discutînd cu Z. Bineînţeles, cele mai multe episoade de acest gen nu erau dovedite cu fapte, ci „adjudecate“ pe bază de presupuneri şi exerciţii de logică strîmbă: dacă X scrie la acelaşi ziar cu Z, e dubios; dacă cutare i-a luat apărarea lui cutărică, e limpede că-i neocomunist (sau ţărănist) şi el; dacă unul a scris de bine despre Iliescu, iar altul a spus că-l respectă pe Coposu, erau amîndoi fixaţi fără drept de apel în insectarul tranziţiei ca iremediabil „de-ai noştri“ sau „de-ai lor“, n-avea nimeni răbdare să analizeze ce-au vrut ei să spună de fapt. Presa antiguvernamentală se autointitula „independentă“ – şi era inutil să-i explici cuiva că a milita fervent în favoarea unei tabere politice numai independenţă nu se poate numi... Iar presa proguvernamentală lupta pentru democraţie şi pentru pluralism politic demascînd şi înfierînd opoziţia „trădătoare“.

Le las cititorilor plăcerea de a compara atmosfera publică de atunci cu cea de acum. Cu siguranţă unii vor spune că sînt multe asemănări – de exemplu, împărţirea în tabere politice care se duşmănesc ireductibil, precum am putut constata astă-vară –, iar alţii vor observa că în 20 de ani s-au schimbat foarte multe şi că, în ciuda tuturor pesimismelor şi oftaturilor de ciudă, „nici nu se compară“ realitatea din 1993 cu cea din 2013. Eu mai adaug doar că, în contextul bramburit şi nevricos de atunci, apariţia unei gazete care propunea reflecţia, deliberarea, dezbaterea deschisă şi argumentată a problemelor (ba chiar şi nişte atitudini încă şi mai dubioase – precum relaxarea şi buna dispoziţie!) le-a părut unora o aiureală sau o manevră „pentru a abate atenţia de la adevăratele probleme ale ţării“ (un clişeu des repetat atunci...).

În înverşunarea presei de atunci, Dilema părea o zînă naivă şi cam bleagă, care credea că poate pune faţă în faţă, să dialogheze, oameni care nu-şi dădeau „bună ziua“ pe stradă sau care se „demascau“ reciproc prin alte ziare. N-a fost uşor, dar mi se pare că am reuşit. Ni s-a prezis, la începuturi, de către un important sociolog, că vom dispărea rapid, căci „e o revistă doar pentru fanii dlui Pleşu“. Ori fanii dlui Pleşu erau mai mulţi decît credea sociologul cu pricina, ori am fost „mai mult decît atît“ – nu ştiu; dar uite că, după 20 de ani, apărem în continuare.

Dacă mă uit pe lista de colaboratori din aceşti 20 de ani (sînt vreo mie cinci sute de persoane care au scris măcar o dată în Dilema, de la preşedinţi şi miniştri la vedete şi „anonimi“, de la mari scriitori români şi străini la elevi de liceu), îmi vine să-mi scriu (deja!) memoriile. N-o voi face. Dar parcă niscaiva episoade din mica istorie a gazetei ar merita povestite. Săptămîna viitoare – despre cum a „inventat“ Dilema talk-show-ul în România.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.