Norii sînt carnaţia cerului. Fără ei – şi, noaptea, fără stele – cerul e o rece nedeterminare, o abstracţiune. Dar, cu navigaţia lor lentă, norii îl transformă într-o vietate: îi dau relief şi biografie, după cum dau relief şi biografie pămîntului, modelînd lumina care vine de sus. Norii aduc cerul într-un spaţiu al proximităţii. Sînt, astfel, într-o perfectă analogie cu textele revelate care, şi ele, aduc pe Dumnezeu mai aproape, îl „întrupează“ şi îl pun „în mişcare“. Marile texte revelate sînt, între Dumnezeu şi oameni, ceea ce sînt norii între cer şi pămînt: voaluri care apropie, accidente dătătoare de personalitate, determinări mediatoare. A citi Biblia sau Coranul e a contempla norii care alunecă, încet, peste chipul lui Dumnezeu.

***

Saint-Just, 29 noiembrie 1792: „Un popor care nu e fericit nu are patrie; nu iubește nimic; dacă vrei să întemeiezi o republică, trebuie să te preocupe eliberarea poporului de starea de incertitudine și de mizerie care îl corupe. Dacă vrei să întemeiezi o republică, fă în așa fel încît poporul să aibă curajul de a fi virtuos.“

***

În regnul vegetal, moartea pare scutită de mizeria descompunerii putride. Miresmele nu devin miasme. Moartea nu cade niciodată în pestilenţial. Pălire, uscare, dezagregare, toate păstrează ceva curat şi firesc, fără duhoare şi fără înnoroire. Se trece doar dintr-o gamă cromatică într-alta, dintr-un registru de parfumuri într-altul. Ceea ce se percepe nu e putrefacţie, ci stingere şi deshidratare. Organicul vegetal tinde, murind, spre sec, în contrast cu organicul animal care bălteşte, ca într-o implozie de zemuri. Tandreţea cadavrului vegetal în contrast cu răcoarea noptatecă a cadavrului animal; fînul faţă de piatră; floarea uscată faţă de hoit.

***

Lecturi din Gogol (Suflete moarte, cap. VI, spre final): „…a adormit buştean, cum dorm numai acei fericiţi care nu suferă nici de hemoroizi, nici de purici şi nici de vreo agerime prea mare a minţii.“

***

Paul Evdokimov, „Les âges de la vie spirituelle“: Trei chipuri ale Răului: parazitismul, impostura, parodicul. Tarele epocii contemporane: ireligiozitatea şi religiozitatea perimată. „A fi inteligent în ziua de azi înseamnă a înţelege tot şi a nu crede în nimic.“ „Lumea marxistă evacuează fiinţa lui Dumnezeu, dar pretinde să-i preia toate atributele.“ „Cuvintele sînt, azi, deshidratate.“ „În vremea noastră, asceza trebuie să constea din repaos impus, din exerciţiul calmului şi al tăcerii (periodice sau constante), […], din facultatea de a te retrage pentru rugăciune şi contemplaţie… Asceza înseamnă mai ales a înţelege prezenţa altora. […]. Dintr-o mentalitate penitenciară, asceza trebuie să devină o terapeutică preventivă.“ Simone Weil: „Epocii noastre îi trebuie o sfinţenie care să aibă geniu.“ Sf. Isaac Syrul: „Cel ce se vede pe sine aşa cum este e mai mare decît cel ce învie morţii.“

***

Numele româneşti ale ciupercilor, o specie de baroc sătesc: Trufa, Zbîrciogul, Creasta cocoşului, Laba ursului, Buretele, Vineţica, Rîşcovul, Pîinişoara, Hribul, Pitarca, Turta vacii, Flocoşelul, Porcanul, Urechiuşa, Popinca, Ghebul, Păstrăvul, Cuşcuşul roşu, Pălăria şarpelui, Pîlnia brumată, Muscăriţa şi, peste toate, Astraeus hygrometricus (Steaua vremii)!

***

Psalmul 13: „Pînă cînd, Doamne, mă vei uita neîncetat? Pînă cînd îţi vei ascunde Faţa de mine? Pînă cînd voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Pînă cînd se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea? Priveşte, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei…“