Sînt populist. E grav și nu mă tratez. În consecință, susțin că toate pensiile din România (la treizeci de ani de la o revoluție care a abolit sistemul de privilegii comunist al nomenclaturii) ar trebui să fie calculate la fel, adică pe aceeași bază. Asta înseamnă: fie se desființează toate pensiile care nu se calculează pe baza contributivității, ci ca procent din veniturile obținute de salariat în ultimii ani, fie, invers, nu rămîn decît acestea din urmă. Adică ori nu mai avem pensii „speciale“, ori nu avem decît pensii „speciale“. Presupun că cea de-a doua situație e imposibilă, deoarece nu există buget pentru ea, dar ca principiu e la fel de bună ca și cealaltă alternativă.
Am văzut în zilele din urmă jurnaliști sau analiști care, sub pretextul că sînt antipopuliști, fac excepții: magistrații ori chiar militarii, mai ales cei care au servit în teatrele de operațiuni, au dreptul la pensii speciale. Cred că acești oameni raționează incorect.
Astfel se spune că riscurile unei profesiuni, marea responsabilitate ori anumite incompatibilități conferă dreptul de a beneficia de o pensie specială. Dar oare un chirurg care operează pe creier sau inimă nu are o imensă responsabilitate? Dar un medic de la urgență, confruntat în fiecare zi cu situații de viață și moarte? De ce un grefier merită mai multe beneficii decît aceștia? Că muncește mult? Dar și profesorii muncesc mult. Răspundere foarte mare au și alte categorii – de exemplu, educatoarele. Pot să-ți distrugă psihic sau chiar fizic un copil pe viață din neatenție, indolență sau incompetență. N-ar merita și ele pensii speciale? Desigur, judecătorii și procurorii trebuie să asigure o justiție imparțială. Au oricum salarii foarte mari, care le-ar asigura o pensie oricum mare, chiar bazată pe contributivitate. De ce ar vrea să aibă pe deasupra și privilegii? Curtea Constituțională a susținut că pensia specială asigură „stabilitatea financiară“ a magistraților și că, în consecință, „reprezintă una dintre garanțiile independenței Justiției“. Spus simplu: ca să ne asigurăm că magistrații nu sînt corupți, nu doar că-i plătim foarte bine, cît lucrează, dar le dăm și niște pensii imense, cînd ies din activitate. Iar militarilor (armată, poliție, jandarmerie, pompieri, vameși, servicii de informații), de ce le dăm aceste pensii? Că și-au riscat pielea în Afganistan? Să le dăm acelora niște prime speciale. Sau mai degrabă cu pensiile astea vrem să ne asigurăm că n-o să scoată tancurile pe străzi ca să răstoarne guvernul, dacă li se năzare, sau, mai probabil, că o să intervină atunci cînd li se ordonă s-o facă în caz de necesitate, ori o să stingă incendiile la nevoie, ori vor stropi cu gaze lacrimogene niște demonstranți antiguvernamentali, cum au făcut-o, ori că, în cazul poliției, nu se vor deroba de la sarcina de a-i prinde pe criminali, și așa mai departe. Ce să mai vorbim despre servicii! Adică îi mituim preventiv. De ce? Fiindcă atît militarii, cît și magistrații pot paraliza sau chiar distruge statul, dacă vor și cînd vor. Primii pot chiar trage în populație, așa cum au făcut-o acum 30 de ani, fără să fie pedepsiți cum se cuvine de cei din urmă. Două caste privilegiate complice! Împotriva forței lor combinate nu avem altă forță.
Așadar, pensiile speciale pentru magistrați și militari nu sînt o recompensă justă pentru riscurile și responsabilitățile profesiei, ci o favoare, aproape o promisiune de taxă de protecție. Diferența dintre ei și toți ceilalți cetățeni nu e că ei muncesc mai mult, mai greu, au mai multă răspundere ori sînt supuși mai multor restricții etc. Toate acestea sînt justificări ridicole și nimeni cu un pic de judecată și de experiență de viață nu poate să le ia în serios. Pur și simplu, aceste două categorii profesionale au mai multă putere, fiind singurele, de fapt, care pot șantaja întreaga societate. (A se vedea, de exemplu, puterea imensă și imposibil de controlat dobîndită de Curtea Constituțională, care de altfel a interzis desființarea pensiilor speciale pentru magistrați.)
Faptul că, săptămîna trecută, grefierii de la Tribunalul București s-au mobilizat fulgerător și masiv și împreună cu unii magistrați au încetat lucrul, paralizînd cîteva ore exercitarea justiției, atunci cînd Parlamentul discuta abrogarea pensiilor speciale, arată de ce e în stare această castă. (Bineînțeles că Parlamentul a amînat orice decizie.) Nici o OUG pe Justiție a guvernării Dragnea n‑a generat un protest atît de rapid și de masiv!
În cazul militarilor există cel puțin scuza că, prin profesia lor, n-au mult de-a face cu justiția și echitatea. Dar pentru judecători și procurori (pentru a nu mai vorbi de grefieri) și cei care le țin partea e pur și simplu dizgrațios să apere privilegii, pe considerentul că nu-și pot face meseria de a împărți dreptatea dacă n-au convingerea că peste cîțiva ani (puțini, în general) îi așteaptă o pensie egală sau uneori chiar mai mare decît salariul. Egalitatea în fața legii – principiu constituțional și democratic – e anulată chiar de cei care sînt meniți s-o asigure, prin justificarea a două modalități de calcul al pensiei. Că, luați individual, există magistrați curajoși, competenți și lucizi, e foarte sigur și lăudabil. Așa cum e sigur că, individual, există și mulți militari care își merită leafa. Dar chiar de-ar fi onești, individual, toți membrii unui grup privilegiat, nu e obligatoriu ca și grupul luat ca totalitate să fie la fel. Senatus bestia, senatores homines honesti, spuneau cu înțelepciune romanii.
Dacă-i așa, atunci măcar să nu acceptăm argumente ipocrite, ci să spunem adevărul: cei care au pensii speciale n-au nici un drept la ele. De ce le au atunci? Pentru că pot. Iar dacă argumentele astea nu plac, tratați-mă drept populist. Nu mă supăr!
