Tari pe strapontină

Publicat în Dilema Veche nr. 370 din 17-23 martie 2011
Soluții de la intelectuali jpeg

Una dintre dificultăţile de a discuta despre „rezistenţa prin cultură“ provine chiar din formula în sine. Sau, mai bine-zis, din reacţiile pe care le stîrneşte.  

Am observat de multe ori tendinţa – explicabilă – ca, atunci cînd vine vorba despre „rezistenţa prin cultură“, să fie invocată sintagma „rezistenţa anticomunistă“. Reacţia firească este, în acest caz, de a-i compara pe cei care au protestat deschis – difuzînd manifeste, exprimîndu-se public, trimiţînd scrisori pentru a fi citite la Radio Europa Liberă – cu cei care s-au limitat la a scrie texte (literare sau de altă natură) care refuzau să se înscrie pe „linia“ comandată de partidul comunist ori mizau pe aluzii, pe jocuri de cuvinte sau pe alte procedee textuale pentru a le introduce un mesaj subversiv. Evident, o asemenea comparaţie nu poate fi decît în favoarea celor dintîi: şi-au riscat viaţa, unii dintre ei au fost închişi, alţii au fost „consemnaţi“ la domiciliu cu agenţii Securităţii la poartă. Întrebarea retorică este inevitabilă: „Cum să spui despre unii că, scriind cărţi, s-au opus comunismului prin cultură, cînd alţii s-au manifestat deschis împotriva sistemului?“. Evident, în această logică, nu poţi să-i compari. A scrie bine, inteligent şi curat – eventual strecurînd oarecari aluzii pe care nişte cititori la fel de inteligenţi le-ar putea înţelege ca mesaje critice la adresa ideologiei oficiale – e foarte puţin faţă de acţiunea directă şi riscantă a celor care au vorbit pe faţă şi au plătit pentru asta. Iar dacă aducem în discuţie şi o a treia sintagmă folosită în discuţiile despre lupta împotriva comunismului – şi anume „rezistenţa în munţi“ de la începutul anilor ’50 –, e limpede că, aparent, bieţilor intelectuali care s-au străduit să scrie şi să gîndească în afara ideologiei oficiale (sau măcar s-o ocolească, s-o „păcălească“) nu le mai rămîne decît un loc incomod pe strapontină printre cei care pot alcătui nu foarte numeroasa „comunitate“ a celor care au făcut sau au spus ceva împotriva comunismului. Sau măcar au spus ceva „pieziş“ – nici contra, dar nici pentru – creînd o complicitate cu publicul care ştia să decodifice aluziile, intertextele, micile ironii subversive. Într-o cultură ca a noastră – în care bancul, băşcălia, jocul de cuvinte, limbajul aluziv, ambiguitatea au un rol important – o asemenea complicitate era la îndemînă şi prezenta anume garanţii de eficienţă. Mi se pare însă că, în aceşti termeni, toată discuţia se reduce la „producţia“ culturală, nu şi la „consum“ – dacă îmi sînt permise aceste cuvinte. S-a discutat foarte mult despre felul în care nişte scriitori şi artişti s-au străduit să-şi salveze conştiinţa într-un sistem care dădea indicaţii despre felul cum trebuie făcută arta, să se exprime normal într-o lume în care limbajul era pervertit şi manipulator. Nu s-a discutat deloc însă despre efectele creaţiilor lor asupra publicului.

Nici despre fundalul cultural prin care oamenii încercau să se apere de invazia ideologiei. Un capitol interesant al „istoriei culturale a perioadei comuniste“ l-ar reprezenta, sînt convins, descrierea tehnicilor de supravieţuire intelectuală şi morală prin procurarea de cărţi, discuri, albume de artă, casete video. Procurarea de alimente a devenit o problemă de „rezistenţă în faţa sistemului“ în anii ’80, cînd începuse criza generalizată. Dar cu mult timp înainte oamenii se străduiau să „pună mîna“ pe cărţi străine ori pe discuri cu muzică rock care veneau pe căi ocolite din Occident, iar apoi erau copiate şi transmise din om în om. Tot aşa au circulat, subversiv, cărţi ale unor autori interbelici care oficial erau interzişi sau editaţi parţial, cu pagini întregi tăiate de cenzură. Unele cărţi circulau în copii xeroxate, aşa cum muzica se „trăgea“ de pe un magnetofon pe altul (şi nimănui nu-i prea păsa de calitatea audiţiei, important era că aveai ce asculta). Iar apariţia videocasetelor (pagina de mică publicitate din România liberă de atunci era plină de anunţuri cu „vînd videocasetofon“, preţul fiind cam cît o jumătate de Dacie sau chiar mai mult) a creat o mică industrie subterană de copiat şi închiriat filme – de la rarităţi „de autor“ pînă la poliţiste şi horror de serie. Acest context a ţinut viu şi treaz un public suficient de numeros şi de pregătit pentru a înţelege şi a aprecia creaţiile culturale „normale“ şi pentru a se feri de otrava propagandei oficiale prin cuvînt. Asemenea creaţii au existat, evident, şi pentru că au fost îngăduite de sistem în perioadele de „slăbire a şurubului“ explicate de Eugen Negrici în cărţile sale despre literatura în comunism. 

Acest public nu a reuşit, desigur, să creeze o „societate civilă“, nici nu s-a manifestat în vreun fel împotriva dictaturii. „N-am avut un Havel“ – e adevărat; dar n-am avut nici un nucleu mai consistent de oameni dispuşi să întreprindă ceva la îndemnul unui Havel sau unui Michnik. Dar am avut măcar atît: un public destul de consistent care reuşise să-şi păstreze anumite valori, idei, percepţii, gusturi şi o anumită deschidere către lume şi către cunoaştere tocmai pentru că a avut ce citi, ce asculta, ce vedea. Să ne imaginăm, prin absurd, cum ar fi fost societatea noastră dacă nimeni n-ar mai fi scris cărţi nepervertite de ideologia oficială: am fi fost probabil o variantă a Coreei de Nord, aşa cum voia Ceauşescu. 

Privită dintr-o asemenea perspectivă, „rezistenţa prin cultură“ a fost cel puţin o formă de a conserva anumite idei şi valori, ferindu-le de presiunea propagandei oficiale. Bineînţeles că asta înseamnă altceva decît  „a protesta deschis împotriva sistemului“. Mi se pare însă că sensul cuvîntului „rezistenţă“ nu trebuie redus la conotaţia sa activă. Dicţionarele ne spun că „a rezista“ înseamnă „a se împotrivi, a ţine piept“, dar şi „a nu se lăsa învins, a se ţine tare“. În comunism, unii – foarte puţini – s-au împotrivit, alţii nu s-au lăsat învinşi. Scriind sau citind.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.