În lista aceea celebră a Ecleziastului, unde fiecare vers începe cu „vreme este să...” (vreme este să te naști și vreme este să mori...,vreme este să ucizi și vreme este să tămăduiești...,vreme este să păzești și vreme este să arunci..., vreme este să iubești și vreme este să urăști etc.) lipsește parcă ceva, zic eu: vreme este să fii rob și vreme este să fii liber. Să fi fost pesemne cel căruia tradiția îi atribuia textul, regele Solomon, un suveran autocrat, atît de înfricoșat de libertate încît nici n-o mai menționa? Pesemne însă Ecleziastul a fost scris mult mai tîrziu decît domnia lui Solomon, poate prin secolul IV î.d.Chr., de cineva al cărui popor, netrăind de secole decît ca supus al unor regimuri opresive (babilonienii, perșii, macedonenii, sirienii), uitase nu numai de gustul, dar și de numele libertății.

S-ar părea că, într-adevăr, uneori este, într-adevăr, vreme să fii liber: și a fost în 1989-90 pentru noi, esticii, cînd totul în lume mergea, ba chiar alerga în direcția libertății. Și pare că este și vreme să nu fii liber: ceea ce se întîmplă zilele acestea în Belarus, în Rusia, în Turcia și în alte părți o arată. Dar belarușii care s-au răzvrătit împotriva autocratului Lukașenko n-au uitat de numele libertății și încearcă să-i recîștige și gustul. Din nefericire, s-ar zice că vremurile conspiră împotriva lor. Putin, care are alegeri generale peste cîteva zile, nu poate admite ca regimul „fratelui Lukașenko” să cadă sub presiunea străzii, după alegeri fraudate grosolan. Ar putea și el păți la fel, căci și el le va frauda negreșit, or pe el cine să-l mai ajute? Atunci procedează ca în Evul Mediu: pune să fie otrăvit cel mai important critic al său, Alexei Navalnîi. Navalnîi scapă totuși cu viață și e tratat în Germania, șefa Opoziției din Belarus e în Lituania. Va fi liniște și pace în Imperiu. E vremea lor.

În timp ce la Minsk oamenii demonstrează pentru libertate împotriva unui autocrat, la Berlin oamenii demonstrează împotriva măștii de protecție și a „dictaturii medicilor”. Ce rușine! Iar guvernele Uniunii Europene condamnă moale guvernul din Belarus și nu par dispuse să sancționeze altfel decît în vorbe Rusia pentru uzul de „noviciok”. Cît despre Statele Unite, aici „președintele lumii libere” amenință aproape fără perdea că nu-i dispus să recunoască rezultatul alegerilor din noiembrie, dacă acesta nu-i va fi favorabil, sub motiv că alegerile vor fi fraudate de adversarii săi, democrații. Fără îndoială că Trump se viseză președinte nu cu un mandat, nici două, ci trei sau patru, după modelul lui Putin, amicul său. Nu-i dă voie Constituția? Poate o va schimba (căci a mai fost schimbată), dacă va putea. Nimic nu-i imposibil, dacă acum este vremea tiraniilor, ticăloșilor, a lașilor.

Și totuși. Poate că absența libertății și a corelativului, sclavia, din lista Ecleziastului are și un alt sens decît acela de pură omisiune a problemei: observ că lista conține numai acele acțiuni și stări opuse care alternează cumva în mod natural, de obicei regizate de ritmurile cosmice și ale vieții: nașterea și moartea, sănătatea și boala, semănatul și culesul, iubirea și ura, acumularea și pierderea etc. Dar nu sînt listate calitățile etice: dreptatea, bunătatea, curajul, pietatea. Nu se spune că este vreme să fii pios și este vreme să fii nelegiuit ori că este vreme să fii înțelept și una să fii neghiob, chiar dacă în alt pasaj aflăm că soarta înțeleptului s-ar putea să nu fie mai bună decît aceea a neghiobului. Cred că libertatea intră în aceeași categorie: ea nu are a face, sau nu trebuie să aibă a face cu vremea (ca să nu spunem, cu vremuiala): nu-i adusă de primăvară și luată de toamnă, nu vine cu vîntul și pleacă cu furtuna, nu-i periodică, supusă alternanțelor, precum ploaia, sănătatea, veselia, rodul cîmpului, acumularea de bunuri. Libertatea ține de etică. De aceea, așa cum nu putem spune că e vreme să fim buni, în sensul că ar exista momente propice pentru bunătate și momente faste pentru ticăloșie, nu putem nici spune că e vreme să fim liberi, înțelegînd prin asta că sînt prescrise și perioade cînd trebuie să ne consolăm cu tiraniile. Căci libertatea ne revine dincolo de vreme și deci e drept, cînd ne lipsește, nu să-i așteptăm vremea, ci s-o revendicăm veșnic.

Căci, spunea același Ecleziast, „totul a făcut Dumnezeu frumos la vremea sa, însă a dat și veșnicia (ha’olam) în inima oamenilor”.