„Experţii spun că niciodată să nu-ţi pedepseşti copilul la mînie. Dar cînd este cel mai bine? Cînd eşti euforic?“ (Roseanne Barr)
Scrisoarea a treia, către mama mea, care se plînge că are cel mai răsfăţat nepot din lume.
Dragă bunică a copilului meu,
Ştiu că îţi adori nepotul. Şi mai ştiu că îl răsfeţi la rîndul tău. Dar bucură-te: toate arhivele psihologiei şi literaturii spun că ăsta-i rostul tău, aşa cum rostul lui este să te ia complice în lupta împotriva oricăror reguli.
Fii liniştită, însă: situaţia nu e fără ieşire. Am să-ţi dau, ca să le ai la îndemînă, cîteva soluţii de întărit inima în faţa zîmbetului nevinovat care cere, deşi n-are voie, care face, deşi i s-a interzis, care leneveşte, deşi ar avea oareşce treabă prin gospodărie.
Îţi place să le povesteşti vecinelor cîte drăcii face nepotul tău: cum nu mănîncă ce îi pregăteşti tu, cum te şantajează fără milă „dacă vrei să mănînc ciorbă, dă-mi întîi ciocolată“, cum bate mingea pe maidan, deşi camera lui pare devastată de război. Nu-i nimic rău în asta, dar încearcă s-o faci fără protagonistul întîmplărilor prin preajmă: la ce succes vor avea poveştile tale despre el, va încerca să repete, dezvolte, imagineze cît mai multe, astfel încît să beneficieze din nou de statutul de vedetă. Apoi, dacă un prieten îi oferă un măr, nu te repezi să-ţi spui oful: „A, nu mănîncă fructe niciodată, cît mă lupt cu el!“. Se va bucura instant că adulţii şi-au declarat înfrîngerea, prin abandon, aşa că va emite legi proprii: fructe, nu, bomboane, da. Ascunde dulciurile, spune-i povestea „Prîslea cel voinic şi merele de aur“, inventează basmul „Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte, doar cu portocale şi prune“, pune-i la fiecare masă de prînz para zemoasă pe şerveţel, nu te da în lături de la nimic, după principiul „în dragoste, război şi anihilarea dulciurilor din alimentaţia nepotului meu este permis orice“. (Tot a abandon va suna şi declaraţia ta spusă în finalul nereuşit al unei negocieri: „Eşti un copil răsfăţat!“. Numai că va fi abandonul amîndurora: tu sugerezi că nu mai ai ac de cojocul lui, iar el va socoti că o asemenea etichetă scrisă clar şi definitiv ar putea fi distrusă doar cu eforturi de superman.)
Acum, dacă vrei să-l îmbii să strîngă jucăriile şi ştii, din trecutul vostru tumultuos, că pentru asta ai nevoie de un întreg arsenal de promisiuni, ameninţări, arme de seducţie, uită de invitaţia la treabă, care începe cu o negaţie: „Nu vrei să strîngi jucăriile?“ Sau: „Nu vrei să-ţi faci temele?“. Recunoaşte şi tu: e destul de tentant să răspunzi tot cu o negaţie. Fermă şi fără prea multe argumente. Aşa că dă-i bătaie cu exprimarea clară a regulii, la pachet cu beneficiile respectării ei în timp util: „Înainte de a te duce la joacă, ai de făcut ordine în cameră. Cu cît o faci mai repede cu atît mai mult timp ai pentru prietenii tăi.“ (Dacă o face, pe-asta, ai voie s-o povesteşti, şi de o sută de ori dacă vrei, prietenelor tale.)
Ar mai fi ceva: ştiu, nepotul tău e cel mai deştept din lume. Cîte poezii şi cîntece ştie el, nu sînt cărţi pe lumea asta să le cuprindă! Dar dacă eu te-aş ruga, după o zi de muncă la cîmp, să vii în faţa prietenilor mei să le spui o poveste, ai veni? Nu te supăra dacă nu are chef să cînte cînd îl duci într-o vizită, în faţa unor chipuri total necunoscute, să danseze dimineaţa după micul dejun sau să recite după-amiaza cînd are de construit ultimul tip de maşină decapotabilă. Dacă o face la serbările şcolare e suficient. Apoi, îţi trimit caseta video cu înregistrarea, să organizezi o seară dedicată talentelor nepotului tău.
Maria Iordănescu este psiholog.
