Se întîmplă uneori să vrei doar să schimbi locul televizorului, ca să te trezești în final că zugrăvești toată casa și-ți cumperi o canapea nouă. Intenția firavă de a mișca puțin lucrurile înțepenite de prea mult timp în locul lor rostogolește după sine un șir de evenimente care încep să scape de sub control. Un mare bulgăre de zăpadă domestic care crește și crește pînă adună în el toate reperele tale casnice, de te trezești alunecînd cu viteză la vale într-un amalgam de găleți cu vopsea, folii de plastic, trafaleți și bidinele.

Pe Costel îl știam de ceva vreme. Costeluș e aur curat. E din specia aia rară a meșterilor care vin să te ajute chiar dacă ai de reparat cu ipsos niște găuri lăsate de cuiele de la tablouri. Să zicem că ești născut cu două mîini stîngi și nu ești în stare să faci cum se cuvine nici măcar cea mai simplă operațiune – habar n am, să repari un robinet care curge sau să vopsești un perete plan. Să nu mai zic de unul pe care trebuie mai întîi să-l rîcîi, ca apoi să pui substanța aia cenușie peste, să aștepți să se usuce și apoi să-l nivelezi cu glaspapir. Mă rog, din observațiile mele, cred că așa se procedează.

Lumea asta a meșterilor se îndreaptă spre lucrări de amploare. N-o să-ți mai vină nimeni doar ca să repare un colț de perete. Ori zugrăvim toată casa, ori nimic. N-o să mai vină nimeni să pună termopan doar pe un geamlîc, un gemușor, un gemuleț. Ori schimbăm toată tîmplăria, ori nimic. Pentru că „nu se merită“. Omul calculează cît face drumul pînă la tine acasă, cît timp îi ia să cumpere materialele (atunci cînd nu vine cu resturi de la altă lucrare), cît timp pierde cu mica ta reparație/înlocuire, și îi dă cu minus. „Nu se merită.“ Așa că, dacă ai nevoie de puțin ajutor pe ici, pe colo, ești damnat. Nu vine nimeni. Dacă în știință sau medicină, să zicem, lumea se superspecializează în felii minuscule – comportamentul deviant al enzimelor oxio-reducătoare în mitocondriile deformate –, în meștereala casnică e invers: ori totul, ori nimic. Nu un perete, ci toată casa, nu un robinet care curge, ci toată țevăraia din clădire.

Am avut nevoie de un instalator care să rezolve o problemă destul de banală, dar urgentă – pe noi ne depășea, așa cum ne depășesc multe – și n-am găsit pe nimeni care să-și rupă din timp ca să vină s-o rezolve. A venit vecinul de peste drum, domnu’ Mihai, instalator odinioară, dar care are acu’ două sute de ani. Nu știu ce mai vedea bietul dom’ Mihai prin ochelarii ăia cu fund de borcan, dar mi-a fost teamă că se rupe de șale cînd s-a aplecat, bietul, îmi venea să-l țin în brațe pe scări, a fost cu palpitații. Îngrijorările mele au fost fără temei, dom’ Mihai a boscorodit și a făcut treaba, ba chiar s-a bucurat că e băgat în seamă. De la el am învățat că tot cîlții-s de bază, prostiile astea noi nu-s bune de nimic.

D-aia Costeluș e aur curat. Că vine, drăguțul de el, și nu strîmbă din nas pentru un amărît de colț de tavan. Așa cum a făcut-o chiar zilele trecute. Prin casa asta veche în care stau trec niște țevi pluviale interbelice care au cedat. Așa că pe tavanul băii s-a lățit o pată gălbuie în care am putut să văd: un dragon care mînca un cîine cu coada tăiată, un profil de clovn care rîde în hohote și un car roman tras de doi iepuri.

Dar a venit Costel. Costel e mijlociu de înălțime și ușor burtos. Păi, cînd stă el cu mîinile în șold și evaluează problema, toată lumea îngenunchează în fața lui. „E pluviala din acoperiș“, zic eu cu o voce umilă. Costel se uită cu un ochi închis în tavan. „Știți, pluviala asta trece prin pod și era legată de țeava asta“, bîzîi eu ca un țînțar pe lîngă urechea titanului.

„Da, se poate să fie «FLUVIALA»“, zice Costel cu majuscule și mă țintuiește cu ochii. Fluvială, amărîto. E logic, fluviu, apă, pată – mă gîndesc, și iar rîd ca proasta. Nu l-aș contrazice pe Costel nici sub tortură. Lui Costel i-aș face statuie, mă port cu el cum m-aș purta cu un vas neprețuit din dinastia Ming.

„Și credeți că putem rezolva cu pfffluviala asta?“, întreb cu ochii înotînd în speranță. „Mergem în pod!“, a decretat Costel, iar lumea mea s-a reașezat în bună rînduială. După aia am zugrăvit juma’ de casă. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.