Griul sucului de portocale

Publicat în Dilema Veche nr. 511 din 28 noiembrie - 4 decembrie 2013
Griul sucului de portocale jpeg

Griul nu se vede noaptea, nici măcar din avion. Nu ştiam asta în martie 2006, cînd eram în avionul albastru-sîngeriu cu alb, care mă ducea spre Coreea de Sud, unde urma să lucrez la cel mai mare departament de studii româneşti din lume, pentru – ziceam eu atunci – cam şase luni. Mai era şi prima oară cînd călătoream cu avionul. Nu am ştiut nici cît am stat acolo, cei şase ani. Acum, chiar nu aveam cum să ştiu, pentru că era tot noapte, iar avionul ăsta mov cu alb al nou-înfiinţatei rute arabe mă ducea de tot din Coreea, acasă, în România, iar teoria culorii nu îmi popula deloc mintea. Mai era şi starea mea de avion. De cum îi pornesc motoarele pe pistă, adorm instant, ca o pisică. Dintre toate tipurile de adormire şi somn pe care le cunosc, acesta cred este cel mai rapid şi mai odihnitor pentru mine, flexat în scaunul nerabatat, pe care îmi place să îl simt cît mai tare pe coloană. În noaptea aceea de martie 2012, nu am mai avut timp nici să văd scaunul. Am adormit instant, săptămîna cu ritm isteric de împachetat, trimis colete, închis conturi, făcut turul de goodbye, goodbye pe la prieteni, de dat cu bicicleta cît mai aveam vreme şi energie pe lîngă fluviul Han îşi spunea acum, peste corpul meu obosit, frazele.

Mă conduseseră la Incheon, supersonicul aeroport seulez, fostul meu şef Kim Jeong Hwan şi colegul Oum Tae Hyun. Deşi era o etichetă, eu mă bucurasem că o făcuseră. (Îmi place oricum eticheta, sînt cam snob.) Linul formulei mai fusese verificat şi cu prilejul unei călătorii pe care o făcuserăm toţi trei în Basarabia, la Facultatea de Litere de la Chişinău, cu aproape doi ani înainte de momentul acesta. Mă rog, erau şi altele, nenumărate, între mese-ntinse, la conferinţe sau pe jos, pe podeaua încălzită, ondol-ul primitor din rele ierni peninsulare, la karaoke sau, aşa, la o ţigară în pauze, pe e-mail. Unul literat, specialist în Bacovia şi ironie – Kim, care semnează e-mail-urile „Kim cel tînăr“ –, iar celălat lingvist, specialist în vocabular şi în sarcasmul bine temperat. Continental. El semnează e-mail-urile „Oum“. Ambii – buni traducători de literatură română şi coreeană. Buni călători, oricum. Eram atît de obosit şi de fără însuşiri după săptămîna abia scursă, că cele trei momente în care mi-am întors carcasa, în loc să mă uit la domnul Kim în timp ce stăteam la coadă pentru controlul de rutină, mi s-au părut de-a dreptul robotice. El parcă era mai vioi, reciprocînd. „Balet pe sîrmă“, ar fi zis tata, alt ironic, dar parcă nu era aşa, totuşi, nu ştiu, eram prea obosit.

Totuşi, vedeam culorile şi formele aeroportului. Sclipicios de obicei ca un ecran Mac în noaptea seuleză, era acum cam telecolor, iar asta îi dădea un aer mai calm şi mai cald. Era spre miezul nopţii şi acesta părea, absurd, singurul zbor rămas. Fetele frumoase de la check-in, de la informaţii, de la buticuri, cu părul lor întins nordic la spate şi cu nelipsitul batic-semn la gîtul întins a atenţie şi politeţe înspre încîntaţii-tîmp (occidentali, de regulă) ori grăbiţii, foarte grăbiţii conaţionalo-continentali. Baticul stewardezelor coreene e culmea stilizării. Seamănă a funişoară, e în unghi-picasso cu corpul şi cu ritmul. Mă uit la ele cu mult drag şi le-aş face o poză cu iPhone-ul, dar sînt prea obosit, iar la security mă aşteaptă unele nu atît de nonfigurative. Şi pe Charles de Gaulle, cînd veneam aici în primul martie, erau unele la fel de nonfigurative, care îl luaseră la rost – post 9/11 –, în faţa mea îngheţată, pe un călător magrebian, îmbrăcat impecabil, cu cele mai fine asortări de culori pe care le-am văzut de atunci încoace la un bărbat business. L-au pus matronic şi lătrat să-şi scoată pantofii, iar eu, care arătam ca un punk pe lîngă el, am fost lăsat să trec, aşa, mîrîit. Şi acum îmi aduc aminte parfumul lui impecabil şi verdele impresionist al costumului.

Trec şi de controlul şi de amintirea asta. Ajuns la un magazin, dau să iau un fresh de portocale, dar fata din faţa mea îmi recită cenaclist că imsorrywedon’thaveorangejuiceanymooore – nevermore; comunitatea englezei e lucru mare aici. Cer unul lăptos, de kiwi, şi următorul moment de care îmi aduc aminte e pe o poză din telefon, pe care i-am arătat-o mamei la cîteva luni după asta, şi nu e de arătat, neapărat.

Pe Henri Coandă, ajuns cu surplusul de bagaje de mînă, ies ultimul pe porţi în dimineaţa următoare, pentru că am aşteptat să îmi vină lampa şi vaza mea coreeană, atît de grijuliu împachetate de dragele mele prietene Lyudmila şi Sara. Nu înainte de fi întrebat de un agent dacă volumul măricel de carton nu ascunde… arme (!). Cum aici mă aşteptau tata şi bunica, uit repede tot intervalul de la lipsa sucului oranj de portocale, la griul uniformei de la poarta asta.

Dar, totuşi, sîmbăta asta, 18 noiembrie 2013, la cinematograful „Elvira Popescu“, în filmul lui Kim Ki Duk, Pietà, am revăzut acel gri pe care nu-l mai văzusem decît în prima mea imagine despre Coreea, aterizînd la Incheon pentru prima oară. Dormisem tot timpul zborului, şi cu diferenţa de fus orar transhymalaian, m-am trezit deasupra unui orbitor alb. Mă uitam fascinat, era primul alb aşa, din viaţa mea nelivrescă, pînă cînd avionul a început să coboare, din ce în ce mai adînc, într-un pesaj de-a dreptul selenar, cu mîl adunat gri în dune feliate. Incheon e o insulă pe care ei o olandizează, îi scot noi margini, iar de sus se vede gros, sinistru. Dimineaţa, în Coreea, e gri de DEX. Cu ceaţă de Sherlock şi franjuri de zece negri mititei. Ţării i se spune, la logo-ul istoric şi turistic – ţara dimineţilor liniştite. A-haaa. Întreabă-l pe Kim ce e aia „linişte“. Dar şi de han şi jeong. De primăvară, vară, toamnă, iarnă şi iar primăvară. De K-wave. Despre eroi cinematici şi semizei comerciali. Şi dacă nu se vede prin ceaţă şi hubloul distanţei, templul din film, se va miji – cu siguranţa mafiotă a Oldboy-ului coreean – ermitul din piaţa Dongdaemun. Dar, despre ele toate, dacă mă ţine, de data viitoare. Ah, şi despre „Amy“, cea care m-a aşteptat acolo, cu capul înclinat uşor stînga, cu foaia albă în mînă, cu numele meu pe ea, două ceasuri, cînd am ajuns. 

Foto: B. Tănase

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.