Săptămîna trecută, într-un articol din Dilema veche, domnul Cătălin Ștefănescu scria amar despre momentul de hăhăială națională stîrnit, în fiecare an, de „perlele de la Bac“. Despre cum, în loc să ne preocupe moștenirea lăsată acestor copii, o lume tulbure, a ignoranței și a sărăciei, noi, adulții de azi, ne batem în piept cu micile noastre vitejii școlărești din secolul trecut și ne înălțăm piedestaluri de la înălțimea cărora privim cu dispreț generațiile care ne vor face viitorul.

Îi înțeleg tristețea: de nenumărate ori am scris, la rîndul meu, despre cum ne prefacem că ceea ce se întîmplă acum în școlile românești nu ar fi vina noastră, ci a unei „gene defecte“ care șubrezește generațiile tinere. Am scris despre felul inadmisibil în care s-a comportat societatea românească postdecembristă în fața problemelor din educația națională: miniștri incompetenți, ignoranți, slugarnici, dascăli plătiți mizer, programe reformatoare întocmite între două tururi electorale etc. Am scris, mai ales, despre perlele profesorilor, găsite în proiectele lor de lecție sau în aşa-zisele lor lucrări științifice pe diverse teme de educație. Cu alte cuvinte, știu destul de bine cîtă dreptate are domnul Cătălin Ştefănescu. Pe de altă parte, am totuși de făcut niște mici observații la efortul amîndurora de a ne pune cenușă în cap.

„Perlele“ găsite în tezele copiilor sînt amuzante. Chiar sînt! Nu ai cum să nu rîzi citind „Romanul Plumb a lui Rebreanu este o artă poetică deoarece prezintă drama unui ţăran într-un cavou.“ Sau la „Anul cu 365 de zile se numeşte an biseptol. Știu, este frustrant gîndul că de aceste perle rîd nu numai cei citiți, educați, ci, mai ales, jurnaliști de tabloide agramate, foști miniştri ai Educației care au rămas în istoria României pentru dezastrul lăsat în urmă, rîd parlamentari ignari și funcționari analfabeți. Oameni care ar trebui, deci, să se simtă mai curînd responsabili, decît amuzați. Rîsul e, pe scurt, prea „democratic“. Dar hazul stîrnit de „creativitatea“ elevilor la examenele naționale mi se pare unul dintre puținele momente „igienice“ ale societății în raport cu educația: e un rîs terapeutic. Citești, te minunezi, zîmbești și treci mai departe, sancționînd, în cel mai blînd mod cu putință, inadecvarea. Nu cred că folosește nimănui să transformăm acest moment într-unul al tragediei naționale. 

Moda perlelor de la Bac există de mult timp: pot da și acum citate exacte din cărţile lui Mircea Sântimbreanu, Grigore Băjenaru sau Nicolae Saftu în care copiii vremurilor trecute slobozeau porumbei la fel ca cei de astăzi. De pildă: „Manole ziua zidea și noaptea se surpa.“ Sau: „Agripina, de copii, avea cinci capete.“

Nu cred că o discuție eficientă despre moștenirea lăsată copiilor noștri, despre reforma în învățămînt, ar trebui pornită de la acest „moment estival“: perlele nu dau măsura exactă, corectă despre ceea ce se întîmplă cu adevărat în școlile românești. Nimeni nu se îndoiește că adolescenții și copiii de acum sînt mai buni decît ceea ce scriu pe foile de examen.

Ar trebui semnalat, totuși, un fapt bun: în general, tot amuzamentul stîrnit în fața foilor de examen este acompaniat, în presă, de analize serioase asupra felului în care este construită programa de învățămînt, sînt formulate subiectele de testare a cunoștințelor, asupra pregătirii cadrelor didactice. Cei preocupați de educație știu unde e buba. Din păcate, cei care știu unde e buba nu sînt și cei care decid.

Să presupunem, însă, că luăm în serios rateurile de pe foile de examen, că ne îngrijorăm de ceea ce găsim acolo. Cred însă că, dacă transformăm o problemă punctuală – de tipul ce fel de informație și formație primesc copiii în școală – într-una mai largă și mai dramatică, de tipul moștenirea grea lăsată pe umerii generațiilor tinere, nu le vom rezolva nici pe una, nici pe cealaltă. Cred că ar trebui să fim mai abili în detectarea punctuală a problemelor și în găsirea soluțiilor eficiente.

Aș vrea să spun că, pe an ce trece, totuși, nici perlele nu mai sînt ce-au fost: în loc de formulări hazlii, vid de cunoaștere, verze ideatice, formulări amuțitoare, perlele din ziua de azi aduc mai curînd a bombăneli, cîrteli, negocieri jalnice cu examinatorul etc. Pe vremea mea, aveau mai mult haz. Ca să vă conving, am să dau una din galeria proprie, clasa a cincea: „Prima descoperire a omului a fost mîna.“ Ani buni a fost ținută în cartea de aur a școlii pe prima pagină.

Maria Iordănescu este psiholog.