„Emulsie conţinută în mini-capsule care se sparg în momentul aplicării şi care conţin elemente nutritive ce se absorb rapid şi nu încarcă tenul. Asigură o hidratare intensă de 24 de ore. Conţine extract de Chai Hu şi derivate de vitamina C care tonifică pielea şi potenţează producţia de colagen. Parfum delicat de trandafiri şi lotus alb. Aplicaţi cu mişcări circulare pe faţă şi pe gît dimineaţa şi seara pe un ten curat, după ce vă demachiaţi.“

Evident că demachierea se face tot cu produse de aceeaşi marcă. Ferească Domnul să foloseşti alt demachiant sau alt tonic, că acea cremă-minune nu-şi mai face întru totul efectul. Vă jur, domnilor, o gargară mai gogonată ca în industria cosmeticelor nu găsiţi. Dar cît de mare e tentaţia unui borcănel din sticlă groasă şi mată, cu un capac iscusit în design, un borcănel care promite că cele mai urîte riduri, cele mai persistente labe de gîscă şi cele mai fleoşcăite gîturi vor arăta în zece zile ca acum zece ani! Cît cîntec de sirenă e în promisiunea „celor mai avansate tehnologii“ care stimulează nu ştiu care strat al pielii, care au extras din măruntaiele nu ştiu cărei plante din deşert uleiuri miraculoase, care smulg caviarul din peşte şi smalţul de pe perle numai ca să ne facă mai tinere şi mai frumoase! Ulei de migdale stors la rece, ulei de argan, vitamina A pură, retinol de nuştiu-care, aur, diamante pisate, toate în căutarea pierdutei tinereţi.

Ar trebui să asistaţi la momentele în care, într-o instituţie oarecare, vin eternele doamne care vînd parfumuri şi creme provenite de prin magazinele care ar trebui să aibă eşantioanele respective. Se numesc „testere“, nu sînt de vînzare, dar ajung la vînzare la preţuri mult mai mici decît în magazinele cu pricina. (Comerţul ăsta rezistă de pe vremea lui Ceauşescu. Şi atunci comorile astea de femei veneau prin instituţiile unde munceau părinţii noştri, cu toate minunile care nu erau de găsit chiar pe niciunde. Deveneai o divă parfumată dacă puneai mîna pe un spray Impulse şi pe un săpun Fa.) Ei bine, momentul în care doamnele vînzătoare de tinereţe şi frumuseţe îşi deşartă genţile pe masa lungă din sala de şedinţe e un declic pentru toate potenţialele cliente adunate acolo. Pupilele se măresc, inima bate mai tare, ochii nu ştiu unde să privească mai degrabă, două mîini diferite cu unghii lăcuite diferit se pot încleşta pe aceeaşi sticluţă de parfum, pe acelaşi borcănel de cremă.  

E freamăt în încăperea aia, e speranţă, îndoială, aşteptare, mirare, miresme, arome, texturi. „P-ăsta îl ştii?“ urmat de două fîsuri scurte, şi încăperea se umple de mirosuri grele de santal. Se desfac tuburi de rimel, se testează fonduri de ten pe încheietura mîinii.  

Toate, absolut toate sînt unice. Toate, absolut toate sînt cele mai eficiente. O alchimie contemporană vîndută sub diverse etichete. Găseşti cîte ceva şi pentru adeptele unei poţiuni pure, albe, mai degrabă medicale şi sobre, şi pentru cele atrase de mistere, onctuoase uleiuri şi alge extrem orientale, şi pentru cele bio-extremiste pentru care o lavandă cultivată de mînă şi îngrăşată cu bălegar adevărat în Provenţa e calitatea supremă. 

Probabil că în industria asta a cosmeticelor se minte cel mai frumos. Şi cel mai eficient. Femei cu toate minţile în cap se vor prăbuşi în admiraţie în faţa vreunei poţiuni seducătoare. Tentaţia e imensă, promisiunile aşijderea. E probabil domeniul unde fiecare doamnă vrea să audă clişee definitive. O cremă care chiar şterge riduri, tonifică fălcile căzute şi „dă luminozitate tenului“. Nimeni nu vrea să audă că e „probabil“ cea mai bună cremă din lume. Aici nu poate fi doar caroseria nemaipomenită, dar portbagajul cam mic. Aici e nevoie de certitudini sută la sută. 

Şi pentru certitudinile astea, milioane de doamne se vor duce seară de seară la culcare uleioase şi bine mirositoare şi milioane de doamne cu halucinante măşti verzi vă vor deschide uşa de la intrare, seara, cînd ajungeţi acasă.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.