Ştiţi dumneavoastră caricaturile alea cu un cinstit neanderthalian care cu o mînă ţine o ghioagă pe umăr şi cu cealaltă îşi tîrăşte nevasta de plete spre peşteră? Probabil că şi ăla o fi avut o trusă de scule din os şi din piatră puse bine într-o firidă (naturală) din perete iar, la rîndul ei, nevasta o fi amenajat un loc unde se ţin pieile alea bune, nepurtate zi de zi. Ceva din spiritul preistoric al „bărbatului în casă“ trăieşte în aproape toţi domnii de astăzi.

Cunosc persoane care n-au pus mîna în viaţa lor pe o cheie franceză, dar care, la un moment dat, ţin morţiş să înlocuiască un robinet. La riposta timidă a nevestei care murmură stins că poate ar fi mai bine să cheme un instalator, respectivul domn se enervează. Îi demonstrează verbal soţiei că ştie cum se face treaba, că e o chestiune logică şi că oricine poate schimba un „obărtain“. Bineînţeles că totul se duce dracului, că baia se face fleaşcă laolaltă cu respectivul meşter, iar nevasta face o binemeritată criză de nervi. Întotdeauna nu va fi vina domnului. El va întoarce situaţia în favoarea lui cu o şi mai mocnită criză de nervi. Bateria aia, robineţii sau cum se vor fi numind nu sînt în standarde. (El fiind, desigur, unul dintre puţinii pămînteni care nimeresc într-un magazin banal peste obiecte de uz casnic ieşite total din tipare.) „Or fi ruseşti, domnule, că ăia şi-au făcut pînă şi calea ferată mai largă!“

Cunosc persoane care locuiesc între cărţi şi în faţa calculatoarelor, dar care au în casă un poloboc. Un poloboc, domnule, din acelea care te asigură că o linie care uneşte două puncte fixe e perfect dreaptă. Am aflat mai apoi că polobocul respectiv era de fapt uitat în casa domnului cu cărţile de un amic care-l ajutase să pună (strîmb) nişte galerii pentru perdele. Intelectualul nostru tot uita să-i înapoieze polobocul amicului, însă îl scotea mîndru de fiecare dată cînd credea că e necesar să se asigure că două chestii oarecare din casa dumisale sînt perfect aliniate.

Sînt persoane care-şi sparg literalmente capul atunci cînd bat un cui, însă au nevoie neapărat de o bormaşină. O bormaşină. De parcă şi aşa nu-i plin tot oraşul de bormaşini. În mîna unor asemenea persoane, acestea devin nişte chestiuni teribil de periculoase, pentru ei şi pentru semenii care se nimeresc prin preajmă. Ştiţi ce neplăcut e să-ţi cadă una din astea pe picior? Persoana neîndemînatică, sau, în orice caz, nefamiliarizată prin structură cu o astfel de sculă, odată devenită mîndru proprietar de bormaşină, va ţine morţiş să o folosească pentru a atîrna pe perete un tablouaş care, altminteri, se putea ţine şi într-o piuneză.

Există persoane care au vise tainice de faianţar, zugrav şi instalator. Asemenea domni vor avea uneori pusee gospodăreşti de toamnă spre iarnă şi vor dori să aerisească singuri caloriferele din casă. În ciuda rezistenţei soţiilor care – Pythii experimentate – prevăd potopuri infernale, respectivii se vor apuca totuşi de treabă. Eventual cu o şurubelniţă de strîns ramele de la ochelari. Vor desface un şurubel din calorifer, apa va începe să curgă, se va striga după găleată, mop – sau nu, nu găleată că e prea înaltă; după un vas mai scund, femeia va da din colţ în colţ şi va renunţa chiar la tava în care coace gratinuri, ca să strîngă în ea apa dubioasă, maronie. Mica învălmăşeală va lăsa o băltoacă în încăperea respectivă, cîteva unelte gospodăreşti în devălmăşie, nişte nervi gîtuiţi în soţie şi o tăcere jignită şi demnă din partea domnului. Care va promite că n-o să mai pună mîna pe nimic în casă. (Ochii înlăcrimaţi ai femeii se vor ridica spre cer într-o rugă mută ca omul să se ţină de promisiune.) Acelaşi domn va explica apoi în termeni logici circuitul apei prin instalaţie, va da vina pe faptul că nu are scule potrivite şi va sta cu zecile de minute în coate şi genunchi să strîngă la loc şurubelul care picură nemilos. Picură puţinel, dar constant. La instalator va suna, bineînţeles, nevasta.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.