Păi, cred că avem cam aşa: părinţi tineri şi părinţi bătrîni, copii mai mici şi mai mari – conservatori şi nonconformişti în ambele categorii. Probabil că aveţi sau aţi avut cunoştinţe care s-au schimbat total după primul copil. Evident, fără ca nimeni să fi avut pretenţia să împartă acelaşi program ca-n anii de libertate şi să bată cluburile cot la cot cu dvs. Dar poate că v-aţi întrebat ce face ca o femeie extrem de inteligentă să ajungă la un vocabular semiarticulat în comunicarea cu pruncul şi la un fond lexical de maximum cîteva zeci de cuvinte, care începe cu „lăptic“ şi se sfîrşeşte cu „somnic“.
„Mămicile“ de genul ăsta au poze cu copilul, peste tot: avatare pe Messenger şi Facebook, wall-paper-ul de pe computer, ecranul de la mobil. Pe stil vechi, e tipică scena cu arătatul fotografiilor alb-negru cu un copil grăsan şi nud, culcat eventual pe o blăniţă pe un proletar „recamier“ (copilul trebuie să fie de faţă cînd fotografiile sînt arătate şi trebuie să aibă în jur de 17 ani). În aceeaşi categorie a mîndriei de a afişa o operă de artă personală e şi plimbatul pe la rude, unde mătuşi cu degete încovoiate de artrită vor ciupi, fără să-şi ia seama cît de tare, obrajii bucălaţi ai copilului. Scena e perfect valabilă şi la slujbă la părinţi, unde colegii lor se vor comporta la fel. Copilului i se va vorbi de parcă ar fi sărac cu duhul, nu doar mic. Adulţii vor scoate sunete şi vor face grimase inimaginabile: gura ţuguiată, ochii holbaţi, degete fluturînd în faţa micului om. Omuleţul va sfîrşi plîngînd de frică.
Desigur, sînt şi părinţi relaxaţi, care se vor purta (cel puţin în public) absolut firesc în relaţia cu copilul lor. La extremă – pentru cei cu o viziune mai conservatoare – veţi găsi aceşti părinţi pe o terasă şi pe copil de-a buşilea explorînd încălţările comesenilor şi aflînd pentru prima oară ce-i ăla un chiştoc. Un astfel de copil va fi purtat mai dezbrăcăţel decît restul, cu părinţi mai grijulii. Nu va avea, de pildă, o căciulă de lînă în toiul verii şi nu va creşte cu teama că „trage curentul“. Îşi va striga părinţii pe numele lor mic şi va fi dat, probabil, la o şcoală gen Waldorf.
Drumurile se vor despărţi aproape total în adolescenţă şi în tinereţea timpurie. Părinţii devin doar o sursă de venit şi hrană caldă. Vor fi ultimii care vor afla (dacă vor afla) ce i s-a întîmplat tînărului. Pentru că el se va confesa doar celor mai buni amici şi tot cu ei va petrece majoritatea timpului. Va ajunge în multe rînduri plîns şi rănit sufleteşte pe acasă, unde va suferi în tăcere. Nu va observa că ochii maică-sii sînt rupţi de îngrijorare şi că plutesc în lacrimi, ca-n desenele animate japoneze. Îşi va auzi însă părinţii, dincolo de uşă, întrebîndu-se „ce ne facem cu el (ea)“ şi „ţi-am zis eu că X nu-i o fată (băiat) serioasă (serios)“. Pentru mamă şi tată, în relaţia copil-restul lumii, întotdeauna ceilalţi vor fi de vină. O sursă de nesfîrşite certuri vor fi alegerile vestimentare ale acestui tînăr. Converşii vechi din care aproape că ies degetele, blugii rupţi (oroare!), părul prea lung sau prea scurt. Sau prea mult make-up, unghii vopsite prea negru, rochia prea strîmtă şi/sau prea scurtă.
Relaţia se calmează cînd copilul se căsătoreşte şi are propria gospodărie. Se numeşte „intratul în rîndul lumii“, şi toată lumea oftează uşurată pentru o vreme. Reflexele părinteşti rămîn, însă. Ca întotdeauna, mama va crede că ţi-e foame în permanenţă. Îţi va pune trei sute de feluri de mîncare pe masă, cînd te duci în vizită. Tu ai mîncat în oraş, dar ea ţi-a făcut supa cu găluşte preferată. Şi tartă. Tatăl va încerca să se întreţină cordial cu soţul/soţia ta. Ceva însă s-a schimbat. Gesturile şi grija lor permanentă nu te mai exasperează. Vezi de la o vizită (rară) la alta cît de mult au îmbătrînit. Îţi propui să-i iei în vacanţe, să-i vezi mai des, să-i ajuţi cu bani. La plecare, închizi uşa în urma ta şi uiţi. Pfff, mîine mă duc să îi văd pe-ai mei!
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la Ştiri, radio KissFm şi Magic FM.
