Revista noastră a lansat în luna aprilie un concurs de eseuri pentru liceenii din toată țara. Tema pentru prima etapă a fost „Țara mea“. Am primit cîteva sute de eseuri, care mai de care mai interesante și le mulțumim tuturor celor care au intrat în concurs. Dintre ei, au fost selectați 25 de autori care au fost invitați să intre în finală. Vom publica în paginile revistei cîteva dintre eseurile cîștigătoare. Pe pagina noastră de Internet le veți putea găsi pe toate. (Redacția)

Somnul rațiunii naște monștri. – Goya 

Mentalitatea globală se îndreaptă spre o gîndire liberă, nemărginită și inovatoare. Lumea avansează, iar odată cu ea apar noi oportunități. Trăim într-o lume plină de oportunități! O lume în care visurile pot deveni cu adevărat realitate. Tehnologia ne conduce viața de zi cu zi. Telefoane, tablete și calculatoare – nu părem a putea funcționa fără ajutorul acestora. Persistă în mintea mea temerile unui intelectual, rostite la un festival al cărții: s-ar putea ca într-un viitor să ne lăudăm cu ceea ce au citit roboții personali, caz în care am uitat cu desăvîrșire ce sînt cărțile. Într-o foarte scurtă perioadă de timp, piața a cunoscut o explozie tehnologică. Însă pentru o mică parte a lumii, lucrurile stagnează. Pentru o mică parte a lumii, deși tehnologia reinventează lumea, mentalitatea stagnează. Pe zi ce trece, spiritul nostru balcanic – lenea și slava stătătoare – colorează în roșu harta unei țări ce serbează 100 de ani de modernitate, de unire, de progres! Cu toate că mă pot mîndri că trăiesc într-un sistem democratic, nu mă pot mîndri și cu felul în care este condus acest sistem democratic.

Pentru a înțelege România, trebuie să aruncăm o mică privire asupra istoriei sale. Nu poți înțelege istoria acestei țări fără Nicolae Ceaușescu, dictatorul al cărui nume a rămas cunoscut datorită modului său de conducere. De la începutul președinției sale, din anii ’60, țara a fost izolată de restul Europei. La scurt timp după aceea, România a ajuns să aibă resurse limitate de mîncare, forțînd milioane de oameni să stea ore în șir la cozi pentru a putea cumpăra alimente pe care noi le considerăm uzuale. Unii preferau să călătorească la mari distanțe de casă pentru a putea face rost chiar și de o simplă ciocolată. Lucrurile nu erau strălucite în România, iar cetățenii aveau să se revolte, executîndu-l pe Ceaușescu și pe soția acestuia pe data de 25 decembrie 1989.

Nu vine tocmai ca o surpriză, întrucît secolul 21 a adus multe schimbări asupra lumii. În ultimii ani, însă, România a cunoscut o serie de întîmplări nefericite ale  căror repercusiuni s-au făcut vizibile abia recent.

Nimeni nu vrea să se nască într-o țară coruptă, într-o țară ale cărei interese politice vizează doar interesele personale ale politicienilor. Nimeni nu vrea să trăiască în sărăcie, muncind pe un salariu care ar speria orice străin venit să viziteze splendorile țării. Nimeni nu vrea să își vadă țara vîndută bucățică cu bucățică, pe un preț de nimic. Și totuși, cu asta ne confruntăm zi de zi. Ne confruntăm cu irealul. Ne confruntăm cu oameni a căror cultură generală nu ar trebui să le permită să aibă funcția pe care o au; și mai  avem și mulți absolvenți ai unor facultăți, care nu își pot găsi de muncă!

Cum am ajuns aici, totuși? Cum am ajuns să plecăm cu miile din țară? Să urîm că ne-am născut într-o țară cu o istorie vastă și cu peisaje sublime? Să ajungem să ieșim în stradă pentru a apăra anumite drepturi care ne sînt furate de oameni fără pic de demnitate? Am ajuns să nu fim ascultați, să fim ignorați și luați drept niște marionete. Am ajuns să ne urîm, să nu recunoaștem că sîntem ceea ce sîntem. Iar vina? Totul ni se datorează nouă. Nouă, oamenilor care nu au știut să aleagă liderii potriviți. Nouă, oamenilor care s-au lăsat mințiți pe față. Dar, în mod special, nouă, oamenilor care au pus mai presus banul decît dreptatea, cinstea și demnitatea.

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Să ai curaj. Să ai curaj să înfrunți fiecare zi neagră ce se abate asupra ta. Să ai curaj să spui adevărul, chiar și cînd vocea îți tremură. Să ai curaj să lupți cu toate nelegiuirile din ultima vreme. Să ai curaj să continui protestele, chiar și atunci cînd acei oameni de nimic nu te iau în serios. Și să ai curaj să termini ce ai început. Să te ridici triumfătoare din cenușa zilelor amare, știind că ai cîștigat. Să nu lași criminalii să te pună la pămînt așa ușor!

Gîndurile acestea le citesc în privirea  multora, trecători ce îți aruncă o ultimă privire nostalgică de la fereastra mașinii sau a avionului, gata de decolare… Au în privire și  ușurarea, și speranța că vor scăpa de corupție și sărăcie. Putem vedea pretutindeni dezastrul, analfabetismul și mediocritatea puse pe socluri, mediatizate. Noi putem alege să vorbim despre altceva, despre peisaje sau despre  mari personalități, ca pe vremea odiosului, cînd cultura era un mod de rezistență și o formă subversivă, putem să rămînem orbi la degradarea Justiției și a țării. Ne putem preface că nu vedem. Este o alternativă. Dar nu e în regulă! Atunci cînd nedreptatea devine lege, rezistența devine o îndatorire. 

Marcela Mîță are 18 ani și este elevă la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza“ din Galați. 

Foto: Ștefan Jurcă, flickr