Am văzut, de curînd, o secvență înregistrată dintr-un spectacol de stand-up comedy, în care È›inta ironiilor erau conversaÈ›iile pe WhatsApp ale părinÈ›ilor - zeci de replici, intervenÈ›ii, întrebări, uimiri, reveniri care alcătuiau un dialog tulburător de inutil pe marginea unui fapt banal: locul È™i ora de întîlnire a părinÈ›ilor cu propriii copii întorÈ™i din excursie.
Am „asistat“, prin natura meseriei, la intrarea triumfală a acestui mod de comunicare în viaÈ›a părinÈ›ilor: grupuri pe clase, pe È™coli, pe echipe din zona timpului liber etc. La început, dialogurile erau mai curînd benigne, practice: ce s-a predat la matematică, „ce-i luăm doamnei de Crăciun“, ce echipament le trebuie la ora de educaÈ›ie fizică, ce lecÈ›ii au de recapitulat pentru evaluări etc. Mai apoi, însă, emoticoanele È™i prescurtările au început să aibă ca subiect probleme delicate, profunde, complexe, de tipul autoritatea didactică, autoritatea parentală, comportamentul copiilor, regulile de acasă versus cele de la È™coală, ce se întîmplă în timpul orelor, intervenÈ›ii în direct ale părinÈ›ilor prin mesaje alcătuite pe baza informaÈ›iilor primite de la propriul copil. În sfîrÈ™it, È›inta discuÈ›iilor internautice au devenit copiii înÈ™iÈ™i: ce face Marinică al meu, de ce nu îl lasă în pace Gigel al tău, Maricica e agresivă, Cornel e mai mereu protejat etc.
WhatsApp-ul este un suport virtual al dialogurilor, care mizează pe comunicare rapidă, funcÈ›ională, spontană. Nu e un loc al reflecÈ›iilor, al răgazului în faÈ›a informaÈ›iilor sau a afirmaÈ›iilor, al opiniilor diverse formulate cu maldăre de argumente. Nu e un loc al dezbaterilor, ci al afectelor, al impulsivității, al eficienÈ›ei maxime, uneori în defavoarea logicii sau a raÈ›iunii. Pe WhatsApp, întîi scrii È™i apoi gîndeÈ™ti… „Paginile“ de conversaÈ›ie de pe telefon se derulează rapid, nimeni nu are timp să urmărească replici scrise cu doar cîteva minute înainte, dar care se află la distanță de zeci de alte replici È™i de momentul prezent. Ideea de la care a pornit conversaÈ›ia rămîne izolată, undeva în istoricul virtual al grupului. În urma ei curg comentarii, comentarii la comentarii, iritări la comentarii, comentarii la È›îfne sau uimiri, emoticoane la întrebări, răspunsuri la emoticoane etc. AÈ™a stînd lucrurile, revenind la conversaÈ›iile din grupurile de părinÈ›i adunaÈ›i virtual, WhatsApp devine un spaÈ›iu toxic: timpul È™i activitatea derulată de copii È™i profesori la È™coală sînt mărunÈ›ite de părinÈ›i È™i profesori, în fel È™i chip, pe baza zvonurilor sau a poveÈ™tilor. Am văzut, pe ecranele telefoanelor mobile, cîteva astfel de conversaÈ›ii, în care presupunerile luau locul faptelor, iar instinctele, locul cuviinÈ›ei È™i al reflecÈ›iei. Am ascultat părinÈ›i care îmi povesteau (È™i îmi arătau) cum primesc de la profesori sau de la alÈ›i părinÈ›i zeci de mesaje în care li se comunică minut cu minut cum copiii lor nu sînt atenÈ›i, îmbrîncesc sau nu scriu tema de la tablă. Am ascultat învățători sau profesori puÈ™i la zidul infamiei în revolte de WhatsApp, născute din păreri È™i emoticoane cu rînjete. Gesturi banale petrecute în timpul orelor capătă proporÈ›ii catastrofale. AdulÈ›i hărÈ›uiÈ›i, care la rîndul lor hărÈ›uiesc. Peste toate, neîncrederea, suspiciunea, papotajul. InformaÈ›iile primite după banala întrebare „Ce-ai făcut azi la È™coală?“ sînt verificate din zeci de surse, nu toate credibile. Iar undeva, departe, copiii. Cu biografia încărcată de nemulÈ›umirile, acuzaÈ›iile, falsele informaÈ›ii care se aruncă bezmetic pe aÈ™a-zisa „platformă de comunicare“. Știu, părinÈ›ii muncesc ore multe, profesorii sînt decredibilizaÈ›i de È™tirile alarmante apărute în presă, educaÈ›ia formală are reputaÈ›ie proastă, timpul este scurt È™i fărîmiÈ›at de urgenÈ›e È™i birocraÈ›ie pentru toată lumea. Sînt puÈ›ine lucruri care te îndeamnă la dialoguri aÈ™ezate. Cele mai multe au ca efect o comunicare ce se risipeÈ™te văzînd cu ochii, sub fiecare literă apăsată în grabă, printre secvenÈ›e de biografie È™colară descifrate pripit, în dialogul superficial de la distanță.
WhatsApp-ul nu e bun pentru conversaÈ›ii mai lungi È™i mai profunde decît „Ne vedem azi la cinci, la È™edinÈ›a cu părinÈ›ii“. Ce e cu adevărat valoros pentru formarea copiilor începe abia după ce „iconiÈ›a“ verde devine inactivă.
Maria Iordănescu este psiholog.
