● Într-o şcoală din Bucureştiul preocupat mai mult de locul clasei pregătitoare în organizarea învăţămîntului, decît de o reformă substanţială a lui, o profesoară de limbă română predă nuvela „Popa Tanda“ de Ioan Slavici. Predă şi diferenţa dintre schiţă şi nuvelă. Şi cum se face caracterizarea personajului principal. Toate la un loc, într-o singură oră. Ca să fie eficientă, le dictează elevilor săi propriile reflecţii, născute din confruntarea cu textul, cu indicaţia ca aceştia să ia aminte şi să înveţe. Iată comentariul profesoarei, fostă inspectoare: „Nuvela este o specie a genului epic în proză, de proporţii medii, cu acţiune mai complexă şi cu mai multe conflicte decît într-o schiţă. Expoziţiunea: spaţiul este mai vast decît într-o schiţă, fiind vorba de întinderea unui sat, Butucani. (…) Desfăşurarea acţiunii debutează cu descrierea localităţii Sărăceni, ceea ce naşte un monolog interior, Trandafir hotărîndu-se să îi învrednicească pe oamenii de acolo. (…) De asemenea, personajul principal este mai amplu caracterizat decît într-o schiţă, fiind implicat în mai multe conflicte: cu ţăranii din Butucani, apoi cu cei din Sărăceni. Numărul de personaje al nuvelei este mai mare decît într-o schiţă, Trandafir relaţionînd aici cu toţi. (…) Deznodămîntul, într-o nuvelă, redă nu numai sfîrşitul întîmplării, ca în schiţă, ci şi sfîrşitul protagonistului.“ Carevasăzică, nuvela e o schiţă mai mare, cam cît un sat, care se termină prost, fiindcă personajul principal are mai multe conflicte şi un singur monolog interior.

● O tînără de 21 de ani îmi cere un sfat, sperînd ca experienţa mea didactică să-i fie de folos: are de dat licenţa în management, pe un anumit subiect. Din nefericire – spune ea – bibliografia în domeniu este săracă. Este în impas, ce să facă, din moment ce nu poate schimba subiectul dat de profesor? Desigur, nu e chiar domeniul meu de activitate; de aceea, o întreb timid dacă e sigură, dacă a cercetat bine, dacă a căutat toate soluţiile posibile. La urma urmei, marile afaceri ale capitalismului, vechi de zeci de ani, nu s-or fi clădit pe manuale marxiste. Tînăra îmi confirmă, sigură pe ea, că a căutat „peste tot“. Adică pe „tot“ Internetul, în goană după cărţi în limba română, publicate pe site-uri de profil. Privirea i s-a adumbrit cînd i-am sugerat, cu sfială, să lărgească un pic „aria de căutare“, cu cîteva mari biblioteci (BCU, să zicem) sau cu site-uri unde poţi comanda şi cărţi în limba engleză. O asemenea „amploare“ nu intra, însă, în ideea ei despre „tot“.
 
● Îmi pică în mînă un teanc de CV-uri pentru un post de coordonare a unui departament. Cîteva zeci dintre ele sînt ale unor tineri, 23-25 de ani, care au cocoţate, în vîrful biografiei profesionale, titluri tulburătoare: „şef de departament PR“, „specialist în comunicare şi events (!)“, „coordonator de departament de marketing“, „trainer în dezvoltare personală“, „specialist în marketing şi media“ etc. Ba, unul dintre ei, ca să fie mai convingător, a trecut la limbi străine: „româna – avansat“. Ştiu că voi fi antipatică, dar nu mă pot abţine: pe vremea mea, „specialist“ însemna cineva care bănuia, măcar, că limba maternă, „exersată“ timp de vreo două decenii, nu poate deveni limbă străină – decît, eventual, în urma unui şoc post-traumatic, urmat de amnezie ireversibilă.
 
Maria IORDĂNESCU este psiholog.