De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei. În astfel de momente, brusc, părinţi, elevi, studenţi, unchi, mătuşi şi bunici, uneori chiar şi vecini ori cunoştinţe dezbat aprins despre cum „ăştia nenorocesc încă o generaţie“, „îi extenuează, domnule“ sau, dimpotrivă, „nu îi învaţă nimic... o să uite să scrie de mînă de cînd cu computerul ăsta“. Păreri în bucătărie, la rînd la supermarket, eventual comentarii la articole online. În intervalele lungi dintre aceste evenimente, subiectele sînt mereu aceleaşi: politică, fotbal, pensii, divorţuri „celebre“. Totuşi, aceasta este doar o parte a poveştii, pentru că aşa cum există persoane care îşi amintesc de educaţie doar în momentele în care ceva nu le convine, la fel sînt persoane dedicate acestui domeniu – cadre didactice, specialişti, reprezentanţi ai societăţii civile – dintre care tineri entuziaşti ce cred în viitorul educaţiei româneşti.

Sînt puţini tineri pentru care înainte de job, maşină şi casă se află o educaţie de calitate. Sînt şi mai puţini cei care, fiind studenţi sau absolvenţi ai unor universităţi de top din întreaga lume, s-au întors în România, unde promovează schimbările care să contribuie la sincronizarea procesului educaţional românesc cu cel internaţional. Puţini, dar din ce în ce mai mulţi. Cîţiva dintre aceştia, cu ajutorul altor persoane la fel de entuziaste şi de încrezătoare, au organizat a doua ediţie a Forumului Educaţiei, între 13 şi 15 mai a.c., la Centrul Expoziţional Romexpo.

Pe parcursul a trei zile, evenimentul organizat de Grupul Educativa, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), Clubul pentru România şi Asociaţia Clubul Român pentru Relaţii Externe, Diplomaţie şi Afaceri Europene (CRREDAE) a reunit elevi, studenţi, părinţi, cadre didactice, specialişti în educaţie, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai presei – pe scurt, toate categoriile de persoane interesate de educaţie, reuşind să creeze un cadru de dialog în care vocile tuturor să fie auzite. De altfel, punctul forte al Forumului Educaţiei 2011 au fost numeroasele prezentări şi dezbateri, care au acoperit o gamă largă de subiecte: de la noutăţile educaţionale din România, la studiul în străinătate, educaţie non-formală şi pînă la importanţa antreprenoriatului ca disciplină de studiu şi rolul societăţii civile în educaţie. 

În afara profesorilor şi a celorlalţi specialişti în domeniu, care sînt de obicei prezenţi la astfel de evenimente, participarea elevilor, studenţilor şi a părinţilor a fost o surpriză plăcută. Cu atît mai mult cu cît într-un sfîrşit de săptămînă însorit parcul sau terasa sînt surse de atracţie la care e greu de rezistat. M-am bucurat să observ tineri preocupaţi de studiu, gata să intre în dialog despre problemele cu care se confruntă şi despre schimbările pe care şi le doresc.

Cît priveşte părinţii, cu mulţi ani în urmă m-au frapat discuţiile din unele filme americane, cînd părinţii se sfătuiau încă dinaintea naşterii copilului despre parcursul academic pe care îl va avea, începînd cu rezervarea unui loc la o grădiniţă elitistă. La interval de aproximativ 10 ani, observ că şi în România sînt părinţi care investesc mult timp şi bani în educaţia copiilor, selectînd şcolile la care îi înscriu. E de bun augur însă cînd acest lucru se întîmplă în baza conştientizării importanţei unei educaţii de calitate pentru devenirea copiilor, şi nu din snobism. Dar acesta este deja un alt subiect.

De asemenea, scenele cu clasele-problemă – pe care le priveam cu stupoare cînd încă mai purtam uniformă, iar numărul cărţilor şi al caietelor din ghiozdan era o sursă de mîndrie – sînt mai aproape ca niciodată, în timpul emisiunilor de ştiri sau pe Youtube. Ceea ce în urmă cu 10-15 ani vedeam în filme şi părea extrem de îndepărtat, a ajuns să fie un aspect deloc de neglijat al realităţii şcolii româneşti de astăzi, cu care te confrunţi fără să fii elev sau cadru didactic, comportamentul agresiv depăşind zidurile şcolii sau ale locuinţelor. 

Dacă la acestea adaugi scandalurile de la nivel universitar, problemele financiare ale profesorilor din întreg sistemul de învăţămînt, absenteismul şi performanţele din ce în ce mai scăzute la examene precum bac-ul şi multe alte probleme, subiecte cum ar fi cultura organizaţională a instituţiilor de învăţămînt sau bac-ul internaţional pot părea de domeniul SF-ului. Dar nu sînt pentru că fac parte din aceeaşi realitate complexă, căreia îi aparţin atît copiii care parcurg zilnic cîţiva kilometri pentru a ajunge la şcoală, cît şi cei de la şcolile private din centrul Capitalei sau chiar absolvenţii şi părinţii ai căror copii şi-au încheiat de mult studiile. Primii – pentru că sînt priviţi în mod direct, momentan. Cei din urmă – pentru că efectele sistemului educaţional se resimt la nivelul întregii societăţi, motiv pentru care viitorul educaţiei în România reprezintă o parte importantă din viitorul societăţii româneşti în sine.

Pe măsură ce mă apropiam de pavilionul C1, auzeam muzică şi aplauze. Cu greu îmi puteam imagina că discuţiile de la Forum ar fi putut stîrni asemenea reacţii. Cînd am ajuns în dreptul clădirii, am observat că salonul de motociclete din imediata apropiere atrăsese un public numeros, care se bucura din plin la vederea spectacolului pe două roţi. De mult zgomot şi căldura soarelui de mai, am intrat în pavilionul Forumului, unde răcoarea şi discuţiile calme erau la ordinea zilei. Părea o altă lume. De fapt, era aceeaşi, cu diferenţa că educaţia de calitate nu are nevoie de boxe cu volum dat la maxim şi nici de firme strălucitoare, ci de iniţiativă şi dialog – cuvintele-cheie care au definit Forumul Educaţiei de anul acesta.

 

Sorana-Mihaela Şerban este vicepreşedinte Comunicare & Informare, Liga Studenţilor Români din Străinătate.