În ultimul deceniu, BucureÅŸtiul s-a extins tentacular, schimbînd geografia urbană a locuirii ÅŸi reinterpretînd valoarea simbolică ÅŸi economică a spaÅ£iului. ConstrucÅ£iile noi de la periferie, destinate locuirii, îmblînzesc ÅŸi apropie spaÅ£ii care pînă nu de mult erau puncte albe în relaÅ£ia noastră cu harta socială a oraÅŸului. Ansamblurile rezidenÅ£iale promit potenÅ£ialului locatar un model nou de organizare a spaÅ£iului ÅŸi a economiei domestice. Periferia s-a transformat peste noapte dintr-un spaÅ£iu amorf, îndepărtat, într-o loc aspiraÅ£ional pentru noua clasă medie.
DeÅŸi par asemănătoare, noile complexe rezidenÅ£iale de la periferia BucureÅŸtiului sînt structuri diferite între ele, iar distincÅ£ia se face în funcÅ£ie de materialul de construcÅ£ie folosit, finisaje, amplasare teritorială, prestigiul social al zonei, dimensiunile apartamentului ÅŸi complexului, facilităţile din interiorul complexului ÅŸi din proximitatea acestuia ÅŸi o mulÅ£ime de alte elemente. ToÅ£i aceÅŸti factori, însă, influenÅ£ează nu numai costul locuinÅ£ei, ci ÅŸi comunicarea locatarului cu spaÅ£iul apropriat, cu vecinătatea, modifică practicile vieÅ£ii de zi cu zi, influenÅ£ează consumul cotidian ÅŸi relaÅ£ia cu obiectele universului domestic, de la mobilier pînă la alimentaÅ£ie. Locuitorii ansamblurilor rezidenÅ£iale – în mare, tineri aspiranÅ£i ai unei clase medii în formare ÅŸi afirmare – se orientează înspre un model ÅŸi un stil de viaţă modern, occidental, preluat mimetic din revistele de design interior, emisiunile televizate sau călătoriile în Vestul idealizat.
Ansamblurile rezidenÅ£iale sînt, în mare parte, structuri închise, cu pază 24/24 dublată de camere de supraveghere. Accesul pe teritoriul complexelor este, în general, restricÅ£ionat persoanelor non-rezidente, iar permisiunea de a vizita proprietarii unui ansamblu rezidenÅ£ial este foarte diferită de la ansamblu la ansamblu. Limitarea accesului persoanelor din exteriorul complexului ÅŸi intermedierea vizitelor de către agenÅ£ii de securitate promit locatarilor o siguranţă în spatele căreia se ascunde nevoia de delimitare de membrii grupurilor sociale diferite. Vecinătatea nu mai este pur întîmplătoare, este aleasă pe criterii de asemănare ÅŸi apartenenţă la un anumit grup/clasă cu aspiraÅ£ii ÅŸi valori comune. Asocierea prin asemănare consolidează identitatea grupului ÅŸi-i confirmă reuÅŸita socială dorită. DistanÅ£area de formele vechi de locuire este o distanÅ£are faţă de trecut ÅŸi de lipsurile acestuia, iar reuÅŸita este percepută drept un merit personal sau familial. RelaÅ£ia cu trecutul a locatarilor ansamblurilor rezidenÅ£iale, orientaÅ£i către un viitor occidentalizat, este o relaÅ£ie simbolică bazată mai mult pe memoria colectivă ÅŸi pe imaginarul social al unui trecut care trebuie îndepărtat. Reprezentările despre trecut sînt cele ale unui timp lipsit de estetism ÅŸi confort cotidian care trebuie expulzat din aspiraÅ£iile unui „viitor care nu mai miroase a comunism“.
Apartamentele construite în perioada industrializării BucureÅŸtiului, în contrast cu cele construite în ultimul deceniu, devin forme de locuire „învechite“, unde comunismul încă mai poate fi perceput olfactiv. Iar comunismul miroase „a ghenă“, „a bătrîni“, „a vechi“, „a naftalină“ ÅŸi nu poate fi ascuns cu un strat nou de var, vopsea sau blocat de geamul termopan. Noul nu caută să înlocuiască vechiul, ci mai degrabă caută să se îndepărteze, să se distanÅ£eze de vechi printr-o remodelare a spaÅ£iului. Noul se delimitează spaÅ£ial conservîndu-ÅŸi tendinÅ£ele ÅŸi valorile aspiraÅ£ionale ale unei noi clase medii în plin proces de consolidare. Apartamentele noi au miros „fresh“, de „curăţenie“, de „var“, de „produse de curăţenie“, de „iarbă tăiată“, de „piscină“, apartamentele noi miros exact opus mirosului de comunism. Exprimarea olfactivă a dihotomiei comunism/modernitate alias vechi/nou este o formă de renegare a trecutului „alterat“ ÅŸi de proiectare a unui viitor „proaspăt“, neatins de trecutul „murdar“.
În spatele gardului păzit de agenÅ£ii de securitate, locatarul ansamblurilor rezidenÅ£iale caută însă mult mai mult decît miros de „var“ ÅŸi de „piscină“, de „iarbă tăiată“ sau de „curăţenie“, complexele rezidenÅ£iale promit accesul către modernizarea aspiraÅ£ională. Nevoia de modernitate nu este în sine un proces nou, inedit, ci mai degrabă un proces continuu. Modernitatea se reinventează constant prin valorificarea unor obiecte sau servicii dezirabile ÅŸi accesibile unui număr limitat de persoane. În procesul modernizării, casa are un statut special, casa este cel mai important proiect de viaţă, este o investiÅ£ie permanentă ÅŸi locul de întîlnire al întregii familii. Casa este o expresie a sinelui, o materializare a reuÅŸitelor familiare ÅŸi a planurilor de viitor. Ansamblurile rezidenÅ£iale de la periferia sau din interiorul BucureÅŸtiul îi promit potenÅ£ialului locatar modernizarea aÅŸteptată a unui acasă care miroase a Occident, iar Occidentul miroase bine.
Cristina Boboc este absolventă a Masteratului de Antropologie de la SNSPA ÅŸi doctorandă în ȘtiinÅ£e Politice a departamentului Conflict Research Group din cadrul Universităţii din Ghent, Belgia.
Notă: Acest articol are la bază rezultatele cercetării „Case Vii. Diversitatea culturală a spaÅ£iilor de locuit din BucureÅŸti ÅŸi împrejurimi“, realizat în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultură ÅŸi artă în cadrul patrimoniului cultural european“, finanÅ£at prin intermediul Granturilor SEE 2009-2014. Proiectul este coordonat de AsociaÅ£ia VIRA, în parteneriat cu Muzeul NaÅ£ional al Ţăranului Român ÅŸi cu AsociaÅ£ia MiÅŸcarea pentru AcÅ£iune ÅŸi IniÅ£iativă Europeană.
