Am căzut într-o fîntînă

Karin BUDRUGEAC
Publicat în Dilema Veche nr. 744 din 24-30 mai 2018
Am căzut într o fîntînă jpeg

Pentru fetele din jurul meu totul părea natural. Se așezau, natural, la un metru de ei pe bancă. Se țineau, natural, de mînă, și părea la fel de natural să fie atinse în treacăt, pe un cot, un umăr sau un genunchi, sau să le fie dată o șuviță de pe față de cei mai îndrăzneți. Închideau, natural, ochii, cînd venea momentul și știau să-și lase buzele moi să fie presate și întredeschise, de parcă ar fi făcut asta dintotdeauna. Mă gîndeam că, poate, lucrurile se așază pur și simplu înainte să se întîmple, ca într-un soi de echilibru cosmic.

Mi-amintesc două săruturi. La 11 ani, pe uliță, în fața curții lui nea Gheorghe, cu un băiat care o plăcea pe verișoara mea mai mică și mai emancipată, dar hotărîse să meargă la sigur cu mine, doar treceam într-a șasea. Am făcut ce credeam că e de făcut: am deschis gura și mi-am ascuns limba lîngă omușor, ca să nu poată să o atingă. La 12 ani a fost mai dramatic. Jucam Am căzut într-o fîntînă într-o tabără, joc pe care toată lumea îl aștepta cu încîntare, pentru că numărul de metri adîncime echivala cu numărul de săruturi, iar salvatorul cu cel care urma să le îndeplinească. Mi s-au golit obrajii de sînge cînd am picat eu și mi-au -luat foc cînd salvatorul meu a încercat, de față cu toată lumea, să treacă peste dinții mei strînși și să mă sărute, dumnezeule, cu limba. Am părăsit camera aproape plîngînd și nu m-am mai sărutat pînă la sfîrșitul liceului.

În anii aceia mi-am zis, cu o apetență pentru fatalitate pe care mi-o revendic din mitologia greacă, că nu voi avea nicio-dată o relație. Îmi doream o poveste de dragoste romantică de cînd învățasem să merg, dar cînd un băiat de care credeam că-mi place încerca să se apropie de mine, aveam ceea ce pot diagnostica, din amintiri, ca fiind atacuri de panică. Am crezut că e ceva stricat la mine, după care am acceptat cu înțelepciune că sînt stricată pe viață. Dacă aș fi putut să vorbesc cu cineva despre asta, la momentul respectiv, probabil ar fi trebuit să-mi spună că intimitatea nu e ceva la care accezi pur și simplu, prin voință. Că e un lucru fragil, care ține de o anumită chimie între oameni, pe care nu o poți falsifica. Că nu sînt stricată, ci poate doar mai sensibilă, sau mai sălbatică, sau mai preocupată de toate mișcările sinelui meu interior. Că voi reuși să iubesc.

Pentru că nu aduceam băieți acasă, părinții mei au început să se întrebe dacă nu cumva îmi plac fetele. De plăcut îmi plăceau, asta era clar, prietenele mele au fost mai mereu amazoane, frumoase, înalte, superbe, care mă purtau cumva cu ele prin lume. Ne petreceam timpul împreună, dormeam împreună, făceam baie împreună, într-o voluptate sacrificată pe atunci propriei mele inocențe. Cînd prietena mea cea mai bună din Franța s-a îndrăgostit de o fată, ceva s-a rupt în mine, pentru că urma să aibă ceva cu ea ce nu putea avea cu mine. După aproape un an, mi-a spus că fusese doar o fază și că și-a dat seama că îi plac mai degrabă băieții. Ceva s-a rupt în mine din nou, pentru că, dintr-odată, asta făcea imposibilă o relație între noi, chiar dacă era ceva ce nu fusesem în stare să admit că aș fi vrut. Dar tocmai mi se refuza.

M-am trezit făcînd aceste exerciții de introspecție după ce am văzut, la distanță mică unul de altul, două filme românești care apar anul ăsta, și care sînt despre intimitate. Nu mă atinge-mă, Ursul de Aur al Adinei Pintilie, experimentează pe cîteva personaje cum poți ieși din propriile blocaje împingînd și porți pe care le ai ține închise. În răcnetele protagonistei cînd un guru al sexului începe s-o atingă progresiv, am recunoscut fix senzația de sufocare pe care am simțit-o atunci în tabără și cu care m-am mai confruntat și în alte ocazii, de fiecare dată cînd am simțit că sînt pusă într-o situație în care alții așteaptă de la mine să fac ceva ce nu sînt pregătită sau ce nu-mi doresc. Dar oare prin acest mecanism de apărare bine sudat cu mine însămi nu mi-am și ascuns lucruri pe care aș fi putut să mi le doresc? La asta m-a făcut să mă gîndesc cel de-al doilea film, debutul cu titlu lung al unui prieten apropiat: Cîteva conversații despre o fată foarte înaltă. Este un film despre două fete care se iubesc, în care una insistă și cealaltă tot dă înapoi, dar nu o lasă nici să plece. M-a trecut prin multe din momentele mele de timiditate, prin puseurile de curaj care mă făceau să mă simt vinovată apoi că amăgesc, prin felul împiedicat în care am reușit să accept oameni în intimitatea mea, în ceea ce numește o prietenă „grădina din spatele curții“. Băieți sau fete deopotrivă.

O adolescentă care vorbea recent la un workshop despre relații pe care l-am făcut cu „In a Relationship“ a spus că ar trebui să ne învețe cineva de mici cum să ne respectăm propriul corp, cum să facem diferența între intimitate și obscenitate. Cum o mînă pe fund pe culoarul liceului e mai puțin un gest de afecțiune, intim, și mai degrabă unul politic, de posesiune. Or, „un om nu e ceva ce deții“, a mai spus ea. M-am luminat la față pentru că mi-am dat seama că probabil așa se explică de ce nu am suportat niciodată să mi se pună mîna pe fund în public. Și m-am bucurat că ea știe asta deja.

Karin Budrugeac este jurnalistă la SUB25.

Foto: Irina Munteanu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.