Amintiri personale, memorie colectivă

Dan BYRON
Publicat în Dilema Veche nr. 804 din 17-23 iulie 2019
Amintiri personale, memorie colectivă jpeg

– Mamă, ai auzit vreodată de Woodstock?

– Nu.

– A fost un festival foarte mare în America, exact cînd aveai tu 20 de ani.

– A, păi eu eram în fabrică atunci, n-aveam de unde să aud de el. 

La mijlocul anilor ’90, în gașca din parcul Morarilor în care mă aciuasem și eu, era o tipă care cînta la chitară, se îmbrăca în evazați și cămăși înflorate și susținea sus și tare că mătușă-sa fusese la Woodstock. Ba încă ne-o și arăta pe coperta fotocopiată a casetei video piratate care circula printre noi. Din cei 400.000 de oameni care ar fi putut fi pe acea copertă, fix mătușa venită din România fusese băftoasa, iar noi – norocoșii care îi întîlniseră nepoata. Bineînțeles că se glumea pe seama ei, mai ales că într-o zi mă auzise cîntînd „Is there anybody out there?“ la chitară și o luase complet razna, susținînd sus și tare că e piesa ei, iar eu i-am furat-o. Săraca, ascultase prea mult Pink Floyd și îl recrease din memorie crezînd că-i aparține. Îmi dau seama acum, după atîția ani, că minciunile apropo de Woodstock erau cumva nevinovate, încercau doar să acopere groapa culturală în care ne azvîrliseră zecile de ani de comunism, ca să avem măcar pentru o clipă sentimentul că împărțim aceeași istorie cu oamenii pe care îi admiram.

Filu avea un repertoriu foarte rigid. Aborda numai piese din Jesus Christ Superstar sau Hair. Știa și cîteva răzlețe, dar pe astea le cînta mai rar. Ne tot întîlneam vara pe plaja din Vama Veche, unde stăteam cîte o lună sau mai mult, mîncînd te miri ce, cîntînd pe stradă prin stațiuni ca să ne prelungim șederea, socializînd, bucurîndu-ne de viață și de soare. Era o atmosferă foarte hippie, cu oameni care își împărțeau mîncarea între ei și se adunau seara în jurul focului, la șezătoare, cu nudiști și textiliști amestecîndu-se, fără reguli sau priviri ciudate, cu idile care se nășteau și cîteodată mureau pe acea plajă liberă, neîntinată de cîrciumile și terasele ce au apărut ca ciupercile în următorii ani. În 2003, cînd peste noapte niște nebuni reușiseră să organizeze un festival care să protesteze împotriva interzicerii corturilor pe plajă și să declare Vama o rezervație nu doar naturală, ci și culturală, Filu, îmbrăcat într-o jellabiya colorată, cu părul în vînt și ochelarii pe nas, a venit spre mine lîngă scenă și m-a rugat să-i împrumut chitara. Tocmai îmi cumpărasem prima electroacustică și în noaptea respectivă aveam de gînd să-i fac „botezul“. Dar bineînțeles că i-am împrumutat-o, omul urma să fie cel care deschidea primul festival Stufstock, iar pentru ca paralela să fie completă a început cu „Freedom“, piesa pe care Richie Havens o scornise pe scena Woodstock-ului cu 34 de ani înainte.

Woodstock nu a fost nici primul, nici cel mai mare festival care a avut loc vreodată, iar line-up-ul, dacă mă întrebați pe mine, n-a fost cel mai reușit. Isle of Wight din Anglia, spre exemplu, l-a precedat, l-a succedat și a avut parte de mai mult public, iar line-up-urile au fost mai bune (englezii au reușit să-i aducă și pe Bob Dylan, și pe The Doors, și pe Miles Davis, și pe mulți alții). Dar nu știu de ce, ca o curiozitate, Woodstock-ul a rămas în memoria colectivă drept geneza festivalurilor mari. Mă uitam zilele astea la documentarul cu același titlu lansat în 1970 și mă bușea rîsul. Îmi închipuiam ce auzeau cei care se aflau în spate. Probabil era o situație de tipul celei cu predica de pe munte din filmul Life of Brian. Ce să mai vorbim de gluma proastă care se numea scenă și avea două prelate întinse cu sfoară pe post de acoperiș sau de luminile absolut ridicole? Orice festival din România de la ora asta are condiții mai bune.

Dar Woodstock rămîne Woodstock, indiferent cine sau cît l-ar critica. Și cred că nici condițiile, nici organizarea, nici măcar concertele n-au fost cele care au făcut festivalul să rămînă atît de important în istorie, cît cei 400.000 de oameni părtași la eveniment, 400.000 de revoltați împotriva sistemului și împotriva războiului din Vietnam, care le amenința din umbră tinerețea. 

Dan Byron este vocalist, multi-instrumentalist şi compozitor în trupa byron.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.