aMoURA

Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
aMoURA jpeg

Am avut mereu pisici în copilărie, în casa cu curte și grădină a părinților mei, acolo unde pisicile se înmulțeau necontrolat printre straturile cu flori și legume și fragi, iar puii dispăreau misterios în vîltoarea Trotușului cînd încă erau foarte mici, lăsînd mamele debusolate să-i caute săptămîni întregi. Dar nu știam nici eu pe-atunci că animalele simt, printre altele, și durerea. Erau doar un fel de rău necesar și tolerat pentru că țineau rozătoarele departe de hambarul cu porumb al bunicilor. A fost nevoie să ajung la 29 de ani și să găsesc chirie în apartamente unde proprietarii acceptau animale de companie pentru a intra într-o relație pe termen lung cu Mura, pisica pe care am adoptat-o înainte să o văd și căreia i-am ales numele înainte de a observa că are pe cerul gurii o pată colorată ce poate fi luată drept mură.

Deși am fost mereu un om responsabil și într-o oarecare măsură prea cuminte, calculat, self-conscious, doar odată cu intrarea Murei în viața mea am înțeles că un animăluț chiar îl schimbă pe omul de-alături. Că totul seamănă cu pregătirea pentru a deveni părinte, așa cum copiii din filmele americane învață să fie responsabili avînd grijă pe termen lung de o plantă sau un animal ori făcînd experimentul cu oul care trebuie să fie plimbat peste tot și să nu crape cîteva săptămîni.

Pentru mine, pisica asta e un test de răbdare, adaptare și comunicare, căci stă cu ochii mari lîngă mine cînd îi povestesc de ce nu trebuie să se arunce în ceașca de cafea, deși o tentează în fiecare dimineață. Poate doar o plictisesc pînă adoarme și de asta nu face tîmpenii, sigur, nu mă iluzionez că are integrat un device care-i traduce pe limba ei toate lucrurile frumoase și utile pe care i le spun fără să ridic tonul, dar poate chiar contează ca-n relaționarea cu ceilalți să dăunezi cît mai puțin. Ce pot asigura pe oricine este că am apucat să verific și cealaltă opțiune, și că strigătele nu educă. Ar fi trebuit s-o știu și eu încă de pe-atunci, pe malul Trotușului, cînd o fetiță creață și cu dîre de lacrimi pe față insista prostește că măcar astea pot trăi, vor fi cuminți, promitea ea, nici n-o să le vedeți, am eu grijă de ele.

Oricum ai fi, o pisică e o responsabilitate și necesită din partea ta previzibilitate în asigurarea și alegerea mîncării, a nisipului, a medicamentelor pe care să le administrezi la timp, a sterilizării obligatorii, ba chiar și a casei în care să locuiți, a oamenilor de care să vă înconjurați. Impulsul unei persoane care mi-a călcat odată pragul a fost să o salute pe Mura cu un șut. Aparent, nu îi plăceau pisicile. Dar observ că modul ales pentru manifestarea antipatiei e cel care a făcut ca vizita să aibă loc o singură dată.

Nu e un accesoriu de făcut cadou cînd nu cunoști bine intențiile destinatarului, nu e o jucărie pentru copilul care speri să te lase mai mult în pace odată ce va avea o ființă de tras de coadă, din păcate la propriu. Și nu știu dacă aș avea un animal de companie dacă nu aș lucra de-acasă, nu vreau să am responsabilitatea dorului cuiva. Iar Mura mea așteaptă în fața ușii dormitorului în fiecare dimineață, unde mă întîmpină povestind despre ce-a făcut ea peste noapte, probabil, urcîndu-se pe piciorul meu ca pe un pom ce trebuie cucerit cu fiecare nouă zi și stînd lipită de gîtul meu pînă fac cafea și ea își primește porția de miel cu fasole verde, slăbiciunea ei absolută, pe care a fost emoționant să o descopăr.

Mă deranjează cînd oamenii se referă la Mura ca fiind copilul meu, informîndu-mă superior că ba daaa, îți spun eu că ești mămică acum, dacă ai pisică – să mă credeți că e grețos să auzi asta, mai ales dacă ai pierdut vreodată un copil. Sau dacă nu poți să ai unul, indiferent de motiv. Eu nu sînt mamă. Mura este o pisică. N-aș spune „și atît”. Cred că e exact ce trebuie și vrea să fie. Cred că e foarte sănătos să știm cine și ce sîntem și de ce, nu să substituim și să inversăm, deseori forțat, roluri. Mura e o pisică și mă mulțumesc să văd că e sănătoasă, că e sociabilă cu oamenii noi, că nu zgîrie și că stă fără probleme la tăiat ghearele, că face lucruri doar ca să (se) amuze și așteaptă reacții, că știe semnul că e loc de ea cînd vede un om cu o carte în brațe, de parcă ar fi conștientă de succesul pozelor de cititori cu pisici de pe social media. Dacă se poate spune așa, cred că am crescut-o bine, avînd în vedere că mulți afirmă că pisicile ar prelua multe dintre caracteristicile oamenilor de lîngă ele. Chiar dacă, desigur, nu e un copil. Deși asta nu te scutește de lecții nesolicitate pe care le primești pe net de la cunoscuții și necunoscuții care știu mai bine cum e să faci parenting.

Mă gîndesc la Mura ca la un foarte bun prieten, ea dă semnale că ar fi valabilă și reciproca. Petrecem timp împreună pentru că ne place una de cealaltă, avem zile cu vibe-uri diferite, cînd stăm spate-n spate pe canapea, și ne dăm voie să fim așa cum simțim nevoia, fără să ne lăsăm sufocate de momentele în care cealaltă pare că a luat-o razna.

Anca Zaharia este co-fondator al revistei Golan. Cea mai recentă carte apărută este Eu n-am trăit războiul (CDPL, 2021).

Foto: Mura

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.