Ce veţi mai reedita din creaţia lui Adrian Enescu?

După ce anul trecut am editat pe CD-ul Bird in Space compoziţiile de jazz pentru big band, vrem să scoatem la iveală şi excelentele sale compoziţii din muzica de film ale anilor ’70-’80 (Şapte zile, Profetul, aurul şi ardelenii, Concurs, Faleze de nisip, Să mori rănit din dragoste de viaţă, Ringul etc.), precum şi de după ’90 (Hotel de lux, Pepi şi Fifi, Die Letzte Station, Second-Hand) şi chiar din 2013 (Kyra Kiralina). În ceea ce priveşte albumele maestrului Adrian Enescu, vrem să reedităm un album aflat în pionieratul muzicii electronice din România, şi mă refer la deja celebrul Funky Synthesizer. Nu vrem să ne oprim aici, însă proiectele sînt în desfăşurare şi le vom anunţa imediat ce prind contur.

Vă interesează şi altceva din mica istorie a muzicii electronice româneşti de dinainte de ’89?

De la înfiinţare şi pînă acum, A&A Records a susţinut mulţi artişti din sfera muzicii electronice din România şi din lume. Am colaborat, prin diferite proiecte, cu Ioan Titu alias Silent Strike, Cristian Ştefănescu alias Electric Brother, Dan Griober, Vlaicu Golcea, Bogdan Popoiag, dar şi cu Gotan Project sau Thievery Corporation. În mod cu totul special, ne-ar interesa să lucrăm la proiecte cu artiştii old school ai muzicii electronice, aşa cum facem anul acesta cu Adrian Enescu.

Cine este publicul acestor albume?

Acest gen de muzică este o nişă şi, aşa cum văd eu lucrurile, în momentele pe care le trăim, nişele răspund cel mai repede provocărilor muzicilor speciale. Trebuie să ai o anumită dorinţă de cunoaştere şi o cultură muzicală avansată sau să fii interesat de nou. În mod normal, cine are acces la o astfel de muzică va fi vrăjit de ritm, compoziţie sau armonie.

Andi Enache este producător executiv al A&A Records.

a consemnat Marius CHIVU