...Ce mai vrea şi astrologia, cu aerul ei desuet, de anticariat, în minunaţii zori ai acestui mileniu? Un mileniu încă nou-nouţ, chiar dacă nu foarte strălucitor, debutînd el cu o criză ce ne face să ne întrebăm îngrijoraţi cum va înainta spre pubertate, dacă învaţă atît de greu să se ţină pe două picioare şi nu prea pare să ştie pe ce să se sprijine şi încotro să se îndrepte. Ce caută această disciplină bizară, greu de încadrat, această struţo-cămilă antediluviană în minunata lume nouă a supertehnologizării şi a codurilor de bare? Ce cod de bare să dai astrologiei? Cum să scrii despre ea cît de cît lămuritor pentru cititorii din mileniul III?
Am numit-o „disciplină“, deşi veacuri la rînd a stat la loc de cinste la masa ştiinţelor înalte. Toate marile culturi au dezvoltat sisteme astrologice care făceau parte organic din viziunea lor despre univers. Modul holistic de abordare a realităţii, validat de astrologie, complex şi cuprinzător, răspundea viziunii pe care înaintaşii noştri o aveau despre lume: un ansamblu unitar în care corespondenţele dintre componentele realităţii, pătrunse de acelaşi suflu divin, se exprimau în simboluri descifrabile de către mintea omenească. Iar astrologia uza de cel mai profund şi mai complex sistem de simboluri, pe care înţelepţii se mîndreau să-l cunoască, să-l folosească şi să-l îmbogăţească.
John Dee la curtea elizabetană, Nostradamus la curtea Caterinei de Medici, Tycho Brahe la curtea regală daneză, Kepler la curtea Habsburgilor şi Galileo Galilei la cea a Casei de Medici făceau din profesiunea de astrolog o onoare pentru care erau respectaţi de suveranii lor, care nu luau nici o decizie importantă fără ca întîi să-i consulte. Căsătoriile regale, alianţele, marile bătălii şi tratatele de pace erau supuse acordului astrologului curţii, înainte de a fi duse la îndeplinire. Acurateţea interpretărilor şi a predicţiilor era, ca şi azi, pe măsura artei astrologului, a capacităţii sale de a descifra simbolurile, legătura dintre ele şi semnificaţiile acestora.
Nimeni nu s-ar fi gîndit pe atunci că marea doamnă, Astrologia, va fi legitimată la intrare şi că îi va fi interzis accesul în clubul ştiinţelor respectabile pentru că nu are carnetul de membru vizat. Fiindcă, nu-i aşa, vremea a trecut, şi ea nu mai corespunde noilor cerinţe. Nici unul dintre codurile de bare ale ştiinţelor academice nu i se aplică. Încet-încet, cam de pe la sfîrşitul veacului al XVII-lea încoace, a tot fost împinsă spre colţul mesei, de unde spirite îndrăzneţe, precum Carl Gustav Jung, au încercat să o reintroducă în conversaţia înaltă. Acesta, neţinînd seama de sfatul lui Freud, pentru care apropierea lui Jung de astrologie era sinonimă cu suicidul profesional, a studiat şi a practicat astrologia timp de peste 40 de ani şi astfel a recunoscut beneficiile pe care perspectiva astrologică le-a oferit muncii sale de psiholog şi terapeut: „În cazurile în care psihodiagnosticul se dovedeşte dificil, de obicei ridic horoscopul pacientului, pentru a mai avea un punct de vedere, dintr-un unghi complet diferit. Trebuie să spun că adesea am observat că datele astrologice lămureau anumite aspecte pe care altfel nu aş fi putut să le înţeleg.“ (C.G. Jung – scrisoare din 6 septembrie 1947)
Timp de peste două secole, realitatea a fost descompusă în părţi din ce în ce mai mici, legăturile de cauzalitate rigidă au luat locul corespondenţelor simbolice, fiecare atom al lumii tangibile a fost cu acribie izolat, cuantificat, definit şi etichetat. Împărţirea trebuie să fie exactă, fără rest. De gîndirea simbolică a astrologiei nu mai e nevoie, totul se poate explica atît de corect fără ea, în lumea de atomi din care facem parte. Apoi ajungem la cuante, şi lucrurile se complică, corespondenţele invizibile îşi afirmă din nou, deconcertant, importanţa. Se pare că trăim totuşi într-o lume cu rest. Astrologia ar mai putea avea ceva de spus.
În raţionalismul nici măcar înflăcărat al epocii moderne, astrologia a ajuns o rubrică pe care o citeşti pe furiş, ca să nu îţi pierzi respectul respectabililor. Pe furiş, dar cu sufletul la gură, pentru că tu încă ai întrebări la care ştiinţele cu cod de bare valid nu răspund. Or fi importante pentru tine, dar sînt subiective şi alterează statistica (chestiunile personale, dacă exced reţetarul eficienţei, sînt neapărat irelevante în mileniul nou-nouţ şi obiectiv). Parcă ţi-e şi ruşine că ai aşa întrebări. Unde să mergi cu ele? Pe jumătate plin de speranţă, te duci la astrolog.
Astrologia, bătrîna doamnă care a văzut şi înţelege multe, are răbdare cu toate întrebările tale; ştie că, deşi i-au fost puse în fiecare zi de cînd lumea, pentru tine sînt noi. Sedimentate în simbolurile ei vechi sînt experienţele milioanelor de anonimi care au trăit înaintea ta aceleaşi dileme şi care n-au lăsat altă urmă în praful mileniilor. În cărţile ei, fiecare a rămas şi are un rost. Cîtă vreme ai întrebări, astrologia va trăi ca să le dea un răspuns.
Mulţi oameni merg la astrolog cînd au o problemă delicată: o situaţie dificilă în cuplu, de exemplu. Astrologia relaţională este lămuritoare, măcar pentru că îţi arată care sînt aşteptările realiste pe care le poţi avea de la tine, de la celălalt şi de la relaţie – lucru care, în practică, nu e deloc evident pentru cei mai mulţi dintre noi.
Alţii vin cu o stare de nelinişte sau de nemulţumire difuză şi generalizată: au sentimentul că undeva există o problemă, dar nu o pot preciza. Interpretarea astrologului identifică aspectele de inadecvare dintre potenţialul personal şi situaţia lor generală de viaţă: de cele mai multe ori, acolo e sursa acestei stări complexe. Nu e o problemă simplă şi nu are soluţii simple. Însă ele întotdeauna există.
Mai puţini vin, pentru că foarte puţini ştiu utilitatea acestui lucru, pentru horoscopul copilului lor; din horoscopul unui copil reiese foarte limpede potenţialul de „puncte tari“ şi „puncte slabe“ al acestuia, iar părinţii îşi pot adapta eficient comportamentul şi metodele de educaţie în beneficiul copilului şi al lor. E ceva ce sînt convinsă că mai toţi părinţii ar face, dacă ar şti cum; şi mergînd la astrolog pot afla.
Problemele personale şi situaţiile de viaţă sînt diverse. Interpretînd horoscopul, astrologul identifică sursa problemei şi potenţialul individului de a rezolva situaţia dificilă. Ambele aspecte sînt conţinute în horoscop. Cînd celui care vine la tine nu i se pare că îi spui lucruri incredibile despre sine, ci mai degrabă rosteşti ceva ce parcă „îi stătea pe limbă“ şi lui, ştii că faci o interpretare bună. Ceea ce spui rezonează cu ceva ce există în el. Se recunoaşte. Ca şi cum cineva îl priveşte din interior, şi această privire, diferită de a lui, îi oferă brusc o nouă perspectivă. Adesea înseamnă foarte mult. Amatorii de senzaţional vor fi dezamăgiţi să afle că o şedinţă astrologică bună are mai degrabă rolul unui catalizator şi nimic din magia unui număr de scamatorie...
Vanessa Zigmund este astrolog şi consilier pentru dezvoltare personală.
