Era o primăvară blîndă, însorită, iar eu voiam la bibliotecă. Aveam vreo 15-16 ani cînd am intrat prima dată în Biblioteca Naţională. Îndrumată de bibliotecară, am urcat undeva la etaj şi am ajuns într-o sală de lectură. Într-o încăpere nici prea mare, nici prea mică, în care intrau cîteva firicele timide de soare, făcînd să lucească praful din aer, paşii mei pe podeaua scîrţîitoare tulburau bine cunoscuta linişte a bibliotecilor. Am citit vreme de vreun ceas, după care ne-am luat la revedere, eu – grăbindu-mă să ajung la ore, ea – rămînînd ocupată cu rafturile doldora de cărţi.

Ani mai tîrziu, fiind studentă la secţia de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, am revenit în clădirea bibliotecii, în practică, descoperind astfel cotloane nebănuite şi privind cum se deschid uşile unor birouri de a căror existenţă nu aveam habar.

Acum, cu prilejul acestui dosar, am trecut poate pentru ultima oară pragul vechii clădiri ce găzduia Biblioteca Naţională a României. Cu mai puţin de o lună înainte de mutarea în sediul nou din Bulevardul Unirii nr. 22, Elena Tîrziman – directoarea bibliotecii – m-a primit în biroul său, unde am întors pe toate feţele existenţa bibliotecilor în societate, precum şi transformările prin care trece Biblioteca Naţională, odată cu mutarea în alt sediu. „De un an şi jumătate, aproape doi, împachetăm, transportăm, organizăm, rearanjăm colecţii, încercăm să punem într-o nouă topografie, adecvată unui alt tip de spaţiu, activitatea diversă a unei biblioteci naţionale“, îmi spune. Aflu apoi că, de-a lungul timpului, Biblioteca Naţională a avut între 10 şi 12 sedii, dintre care 4 sedii principale (fostul Palat al Bursei, clădire revendicată şi retrocedată proprietarului – Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti; aşezămintele Brătianu – sediul colecţiilor speciale, şi două sedii care vor fi păstrate în continuare: Filiala Batthyaneum din Alba Iulia, adăpostită într-o mănăstire trinitană din secolul al XVIII-lea, şi Filiala Omnia de la Craiova, inaugurată după Revoluţie şi constituită pe baza unor colecţii masive provenite de la diverse organizaţii şi institute din Franţa. „Dincolo de acestea, au fost diverse spaţii închiriate – depozite, editura, tipografia, centrul naţional de patologie şi restaurare, rezerva naţională de publicaţii, zonele pentru colecţii destructurate etc.“, completează ea.

Sediul de pe malul Dîmboviţei a fost construit cu ajutorul unui împrumut al Băncii Mondiale, proiectul fiind administrat de Ministerul Culturii. Dorinţa este de a dobîndi mai multă vizibilitate şi eficienţă, întregul ansamblu de activităţi specifice acestei biblioteci concentrîndu-se în noua clădire.

Meseria: bibliotecar

Pînă să ajungem însă la clădire, fonduri şi cărţi, ne blocăm adesea la imaginea prăfuită a bibliotecarelor de altădată, care păreau că te pot ţintui locului dintr-o privire aruncată pe deasupra ochelarilor. Însă, într-o lume în care nu ne mai auzim propriile gînduri din cauza zgomotului informaţional care ne înconjoară, meseria de bibliotecar s-a transformat ea însăşi, chiar dacă noi nu am fost poate atenţi la acest fenomen. Drept urmare, Biblioteca Naţională intenţionează să actualizeze standardul ocupaţional pentru această meserie. „Ne-am dat seama că există un set extrem de vast de competenţe şi abilităţi pe care trebuie să-l aibă un bibliotecar. Ceea ce noi numim generic «bibliotecar» reprezintă o meserie în interiorul căreia se ascund peste 50 de profesii deja identificate: de la bibliotecarul propriu-zis, cel şcolar, comunal – persoana care se ocupă singură de un întreg complex de activităţi biblioteconomice, pînă la cel ultraspecializat – pe baze de date, pe activităţi de evaluare, pe colecţii speciale; catalogatori, indexatori, bibliografi, cei care se ocupă de conservare-restaurare, bibliotecari de referinţe, cei care lucrează în spaţiul web“, detaliază interlocutoarea mea.

Rolul patrimonial

„Multă lume confundă Biblioteca Naţională cu o bibliotecă publică – precum Opera sau Teatrul Naţional. Ea este naţională prin atribuţiile pe care le are şi funcţiile pe care le exercită, nu numai prin statutul său“, precizează Elena Tîrziman şi adaugă: „O bibliotecă naţională este o instituţie unică, la nivel naţional, avînd rol patrimonial, de constituire a referenţialului ştiinţific şi cultural, documentar, pentru ţara respectivă. Practic, menirea sa e de a deveni memoria documentară, tipărită, a acelei ţări. Cam 70% din activitatea bibliotecilor naţionale reprezintă o activitate patrimonială“. Multe biblioteci naţionale, precum cele din Marea Britanie, Franţa sau Spania, îmbină această activitate cu funcţiile unei biblioteci publice.

În plus, Elena Tîrziman subliniază necesitatea abordării tuturor bibliotecilor – fie ele universitare, şcolare, publice sau specializate – ca părţi complementare ale unui sistem, coordonate şi sprijinite de către Biblioteca Naţională. Apoi, îmi detaliază activitatea Bibliotecii Naţionale, explicîndu-mi cei trei paşi esenţiali ai fluxului de control bibliografic internaţional. Prima etapă este dată de serviciul ISBN (International Standard Book Number), ISSN (International Standard Serial Number) şi CIP (Catalogare Înaintea Publicării). A doua etapă stă sub semnul Legii Depozitului Legal, care spune că, în cel mult şase luni de la apariţia pe piaţă a unui document tipărit, editorul are obligaţia de a depune 7 exemplare la Biblioteca Naţională. Aici avem depozitul central intangibil – parte a moştenirii generaţiilor viitoare, şi patru depozite complementare, în patru zone geografice. Pentru zona Moldovei – BCU Iaşi, pentru Ardeal şi Transilvania – BCU Cluj, pentru Banat – BCU Timişoara, iar pentru Muntenia – Biblioteca Academiei. În sfîrşit, ultimul pas este „cel de prelucrare a acestor documente – o descriere completă, catalogare, indexare, atribuirea punctelor de acces în baze de date şi, etapa finală, realizarea bibliografiei naţionale pe seriile caracteristice“.




Rolul social

Să nu neglijăm însă şi latura mult mai accesibilă/vizibilă publicului larg... În urma unui tur „în avanpremieră“, am aflat cîte ceva despre orînduirea noului spaţiu, am vizitat săli de lectură încă nedeschise, am intrat în depozite unde cărţi aşezate ordonat pe rafturi îşi aşteptau „momentul de glorie“ cînd un cititor va avea nevoie de ele.

Mizînd pe o prezenţă discretă, dar constantă în ceea ce priveşte promovarea, şi pe extinderea în mediul online prin consolidarea site-ului, Biblioteca Naţională va oferi „un spaţiu multifuncţional generos, devenind o bibliotecă hibrid, în care să coexiste colecţiile tradiţionale şi tot ce înseamnă mijloace moderne de informare, cu toată logistica aferentă“.

Strategia de dezvoltare a Bibliotecii Naţionale se întinde pe parcursul a patru ani bugetari, timp necesar „pentru a completa ce ne lipseşte din punct de vedere al resurselor tehnologice, materiale, funcţionale“. Pînă atunci însă, săptămîna 23-27 aprilie 2012 reprezintă o perioadă de program inaugural, în care va fi deschis publicului întreg parterul – atrium-ul, un spaţiu multifuncţional pentru expoziţii şi lansări, două săli de conferinţe, două puncte de informare generală; mezaninul – zona de informare specializată, a cataloagelor tradiţionale şi electronice; etajul I (şi o mică parte din etajul II) – unde vor fi deschise sălile tematice: Sala de Literatură, Sala de Periodice, cea de Drept şi Sala pentru Copii şi Tineret. În plus, va mai exista şi Sala „Dialoguri Culturale“, prin care se încearcă crearea unor punţi între ţara noastră şi culturile şi civilizaţiile străine, prima ţară invitată să participe chiar la inaugurarea noului sediu fiind Italia.

Pe 23 aprilie 2012, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, precum şi a Zilei Naţionale a Bibliotecarului, noul sediu şi-a deschis larg porţile, cu privirea îndreptată spre viitor şi cu speranţa devenirii unui centru cultural vital. Biblioteca Naţională îşi aşteaptă cititorii... 

Mai multe detalii pe www.bibnat.ro

Foto: R. Avram