Povestea este aşa: unul dintre oamenii care trec zilnic pe lîngă noi, pe stradă, la slujbă sau în tramvai, îşi dorea nu mult, ci foarte mult să aibă bani, mulţi bani, pentru a-şi cumpăra o maşină bună, pentru a călători în străinătate, a duce o viaţă îndestulată şi pentru a aşeza în maşina cea luxoasă, în dreapta sa, o soţie nu rea şi acră, ci blondă şi drăgăstoasă. Tocmai pentru că dorea toate acestea mai mult decît ceilalţi oameni, Autoritatea supremă i-a aşezat într-o noapte un sac de bani sub pernă. Omul nostru se trezeşte, nevenindu-i să creadă că este posibil aşa ceva, se grăbeşte şi, aruncîndu-şi sacul cu bani în spate, pleacă vesel pe străzi în căutarea locurilor, a faptelor şi a întîmplărilor mult visate. Numai că totul era închis, de la magazine la agenţii de turism sau bănci şi chiar case de schimb valutar. În schimb, fiecare om întîlnit ducea în spate un sac. Aveau priviri pierdute, vecine cu disperarea, căutînd parcă ceva ce nu putea fi găsit. Povestea spune că personajul pe care-l urmărim a oprit unul dintre aceşti oameni întrebîndu-l dacă nu ştie un magazin care să fie deschis. Răspunsul a venit şoptit, printre dinţi: „Nu, nu este nimic deschis, pentru că azi-noapte toţi oamenii au primit cîte un sac de bani sub pernă şi nici unul nu mai munceşte“.
Banul se poate întoarce împotriva noastră
Acesta este banul. O invenţie magică pe care omul a descoperit-o în lungul drum al trecerii sale prin istorie. Chiar dacă are mulţi, puţini sau chiar deloc, omul de azi nu-şi mai poate imagina viaţa şi organizarea social-economică fără bani. Banii sînt instrumentul actual al schimbului, care a apărut în momentul în care omul a produs mai mult decît a consumat şi a mers cu surplusul, oferindu-l altor oameni. Banii sînt chemaţi să rezolve în dinamică antagonismul dintre nevoile noastre nelimitate şi resursele limitate ale planetei. Aceasta este, spun unii dintre noi, problema fundamentală a economiei. Banii au stat la baza devenirii lumii materiale, prin intermediul lor realizîndu-se tot ceea ce avem azi în jurul nostru.
Este uşor, şi-n acelaşi timp greu să vorbeşti despre bani. Ca orice mare invenţie, au în funcţionarea lor un uriaş potenţial distructiv. Spun asta deoarece există tendinţa permanentă de a-i scoate din lumea materială (a lui „a avea“), pentru care au fost creaţi, şi a-i aduce în lumea lui „a fi“, acolo unde nu le este locul ca stăpîni. Invenţia noastră ni se poate întoarce împotrivă. Cu ocazia acestei crize financiare, Parlamentul European a emis Rezoluţia din 25 martie 2010, referitoare la efectele crizei asupra ţărilor în curs de dezvoltare, unde se arată că paradisurile fiscale oferă posibilitatea de a ascunde bani, stimulînd acţiuni care deteriorează buna guvernanţă, în special în ceea ce priveşte fiscalitatea şi statul de drept.
O mie de miliarde pentru hoţi
Documentul amintit arată că fluxurile ilegale de capital provenind din ţările în curs de dezvoltare înspre paradisurile fiscale se situează între 641 şi 941 de miliarde de dolari anual. Această sumă reprezintă aproximativ de zece ori valoarea ajutorului mondial pentru dezvoltare. Este vorba despre un fluviu de bani care alimentează corupţia clasei politice din aceste ţări. Iată ce se ascunde în spatele liberalizării pieţei de capital, a cursului de schimb valutar şi a comerţului mondial!
Nu este bine! Trăim într-o lume strîmbă pe care banul pare s-o schimonosească definitiv. Pînă la urmă, statele în curs de dezvoltare, printre care şi România, se află sub o dublă şi nemeritată presiune, generată de necesitatea integrării pe pieţe şi de volatilitatea banilor. Sînt sume imense scoase cu bună ştiinţă şi ascunse de circuitele normale, vizibile ale vieţii economice naţionale şi internaţionale.
O mie de miliarde este suma pe care o mobilizează hoţii internaţionali. Băncile, adevărate multinaţionale financiare, permit, sub secretul bancar, acest lucru. Cum să mai discutăm despre stabilitate politică şi bună guvernanţă, în aceste ţări? Totul se vinde şi se cumpără, totul se negociază şi, în spatele cîştigării fiecărui leu, este un război mai mic sau mai mare. Aceste sume neştiute şi neparticularizate pe ţară şi individ (hoţ) alimentează lovituri de stat, guverne marionetă, economia neagră, generînd probleme uriaşe în chiar statele în curs de dezvoltare. Lăcomia fără sfîrşit nu poate fi oprită decît prin transparenţă. Ce lucruri interesante am afla despre România şi despre mult discutata sa clasă politică!
E bine să ştim drumul banilor
Cu ocazia acestei crize financiare propunem un exerciţiu de imaginaţie: – marea finanţă americană şi occidentală intră în criză – lumea intră în criză – România intră în criză – Guvernul României apelează la FMI pentru finanţare – Fondul impune reducerea deficitelor – Guvernul scade salariile bugetarilor – medicii, cercetătorii, profesorii universitari români pleacă în Occident – America şi lumea occidentală cîştigă specialişti pentru a căror şcolarizare nu au cheltuit nici un cent. Iată un cerc ce se închide în mod necesar şi alambicat şi în care vinovatul devine beneficiar iar cel fără vină devine perdant. Numeroase sînt căile ascunse ale banilor. Cel sărac poate deveni şi mai sărac, iar cel bogat poate deveni şi mai bogat. Sigur, lumea nu stă, şi nici nu poate să stea pe loc în aşteptarea celor săraci şi neajutoraţi. Numai că aşa cum accidentul de la Cernobîl nu este numai treaba Ucrainei, tot aşa, înfometaţii lumii nu mai sînt azi numai treaba ţărilor în care locuiesc. Dacă statele dezvoltate nu pot oferi tehnologii în mod gratuit, atunci ar putea să-i oprească, totuşi, pe corupţii politicii (şi nu numai), din statele în curs de dezvoltare, să-şi cheltuie banii negri în mall-urile din marile oraşe ale lumii.
Făcîndu-se ecoul unor asemenea cereri, Uniunea Europeană militează, în Rezoluţia amintită, pentru ca statele membre să sporească ajutorul pentru dezvoltare, pentru transparenţă şi pentru desfiinţarea binecunoscutelor paradisuri fiscale. E bine să ştim drumurile banilor şi identitatea deţinătorilor lor. Este prea multă corupţie în lume şi prea multe decizii importante se iau într-un determinism ascuns, golind de conţinut iluziile a sute de milioane de oameni.
Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academica Brâncuşi.
