Ca în fiecare an, în preajma Crăciunului, spiritele încep să se agite. Bunăoară, cam cu o lună înainte, publicitarul intră pe fir, amintindu-ne, în caz că uităm, că vine Moșul. După care, la scurt timp, apare peste tot și figura Moșului, dedublat în mai multe ipostaze, dar cu același unic scop pragmatic: să ne îndemne să cheltuim bani. Bineînțeles, întotdeauna pentru cei dragi, ca să le facem sărbătorile cît mai fericite.
Odată ce magazinele încep să se umple de spiritul comercial, de oferte tentante, beteală, globuri și colinde, încep, ca în fiecare an, cîrcotelile privind consumerismul acestei societăți în care trăim și care pierde din vedere esența creștină a Crăciunului, aruncîndu-se orbește în acest veritabil festival al cumpărăturilor.
Însă, cînd atingi subiectul „spiritualității”, nu mai e mult pînă se ițește nițel și corectitudinea politică: mai este oare frumos, în societatea pură înspre care tindem, să folosim în mod oficial urarea creștină „Crăciun fericit!”? N-ar trebui oare s-o înlocuim cu „Sărbători fericite!”? – iar de aici discuția escaladează, via vremurile comuniste, cînd sărbătoarea Crăciunului era interzisă și orice urare creștină de evitat – oare vom ajunge să spunem, din nou, Moș Gerilă, omorînd spiritul Crăciunului în acest iureș al corectitudinii politice?
Bineînțeles, îndată ce pronunți „spiritul Crăciunului”, țintind înspre generozitate și acel calm care te face un om mai bun, se și aude acea întrebare patetică, cu mireasmă hipsterească: „Dar de ce să fim mai buni doar de Crăciun? De ce nu putem fi buni și generoși în toate celelalte zile, ce putem oare schimba dacă sîntem buni doar în această perioadă?”.
Pare că, recent, primarii unor sectoare din București au dat curs acestei dileme, prioritizînd nevoile orașului prin decizia de a nu mai împodobi străzile sectoarelor de care sînt responsabili și motivînd prin lipsa de bani sau, mai bine zis, propunînd o redirecționare a fondurilor către cauze sociale acute.
Or, dacă tot vorbim de „cauze”, poți încinge cu lejeritate o controversă vehementă, atacînd tradiția bradului natural de Crăciun – căci e o crimă să tai brazii! – și militînd, cu îndîrjire și severitate ecologică, pentru brazii de plastic sau, îmblînzind nițel tonul, să accepți compromisul brazilor în ghiveci, care au devenit un trend de cîțiva ani.
Și, dacă tot ajungem la „trend”, cum să nu vorbești de cel culinar: ce mai e la modă să mănînci, în vremurile noastre, de Crăciun? Chiar dacă unii decid să rămînă prizonierii mîncărurilor tradiționale, alea ca la mama acasă, alții, din contra, preferă un fusion exotic și flamboaiant, sau mai sînt și cei care, pentru a-și păstra curate și spiritul, și trupul, se delectează cu un meniu ultramodern și vegan (cu derivatele de rigoare).
Firește, anul acesta, toate aceste subiecte de discuții pălesc în fața întrebării: „Cum petreci Crăciunul în pandemie?”. O întrebare care are, de fapt, un răspuns implicit, de vreme ce știm foarte bine ce vom face anul acesta de Crăciun: vom sta acasă.
Și, dacă tot vom sta acasă, iar restricțiile de tot felul ne sabotează anul acesta planurile de călătorie sau de petreceri, Dosarul Dilemei vechi vă propune un voiaj internațional, dintr-un fotoliu confortabil, al sărbătoririi Crăciunului în alte părți ale lumii, un voiaj în care ghizii sînt fie scriitori, fie istorici, profesori, jurnaliști și traducători, români, dar și străini deopotrivă, care povestesc Crăciunul lor, petrecut în opt țări cu culturi și istorii diferite: Franța, Croația, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Belgia, SUA și chiar Japonia. Cum arată orașele în care locuiesc, cum sînt ele împodobite, ce tradiții sau credințe au, ce obiceiuri există în alte părți și, nu în ultimul rînd, ce îi leagă pe oamenii din alte țări de sărbătoarea Crăciunului?
