Deşerturi imense, arse de soarele necruţător care lasă arareori loc norilor aducători de ploi catastrofale. Iată cum ne apare viitorul planetei, ca rezultat al modificărilor climatice globale. E însă această imagine corectă? Răspunsul - cel puţin din cîte ştim în acest moment - este negativ. Dar acest fapt nu înseamnă că va fi mai bine, ci, din nefericire, mai rău. Şi asta pentru că modificările rapide ale climei vor afecta practic toate ecosistemele planetei. Topirea banchizei polare arctice nu ne mai apare drept o ameninţare dintr-un viitor foarte îndepărtat. Studii recente arată că veşnicia gheţurilor arctice are un termen limită - 2040 (sau chiar mai devreme). Dar apa dulce, principala resursă a vieţii, va deveni o materie primă foarte valoroasă. Încetinirea curenţilor oceanici (al căror motor este variaţia de temperatură a apei Oceanului Planetar) va atrage după sine şi modificarea drastică a climei pe toate continentele. Iar exemplele au început să apară, dovada cea mai recentă fiind tornada care a măturat acum cîteva săptămîni Londra. Schimbarea climei va duce şi la schimbarea arealelor faunelor şi florelor caracteristice. Specialiştii înregistrează deja migrări spre nord ale unor specii caracteristice - încă - zonelor subtropicale. Unde sînt însă oamenii în această sumbră imagine globală? Ei bine, omenirea se va confrunta în curînd cu probleme pe cît de grave pe atît de inedite - cel puţin în ultimele secole. Creşterea nivelului Oceanului Planetar va duce la apariţia primilor "refugiaţi de mediu". Sînt urmaşii locuitorilor de azi ai atolilor din Pacific, care vor trebui să-şi părăsească insulele, ale căror înălţimi maxime nu se ridică cu mai mult de un metru şi jumătate peste nivelul actual al Oceanului. Multe insule din Vanuatu sau Arhipelagul Marshall vor înceta a fi "paradisul terestru" (ceea ce nu înseamnă că nu vor putea deveni un paradis acvatic). Resursele de apă, din ce în ce mai rare şi greu accesibile, vor deveni cauza unor adevărate războaie ale apei. Iar bătăliile s-ar putea extinde la controlul din ce în ce mai rarelor cîmpii mănoase. Vor fi oare fericiţi cei din zonele mai apropiate de poli? Care, prin încălzirea climei, vor beneficia - poate - de ierni mai blînde? Specialiştii presupun că nu. Şi asta pentru că aspectele negative ale încălzirii climei sînt estimate a fi mai numeroase faţă de cele pozitive. Topirea - accelerată deja - permafrost-ului, solul îngheţat care ţine captive numeroase gaze, precum dioxidul de carbon şi metanul, va duce la accelerarea modificărilor climei. Iar topirea solului îngheţat ar putea duce la transformarea taigalei nordice într-o gigantică mlaştină, în care vor fi încetat să existe căile de comunicaţie pe care circulă în prezent oamenii şi mărfurile nordului. La nivel global, multe economii s-ar întoarce astfel la stadiul de subzistenţă, ceea ce va duce la creşterea consumului resurselor naturale, fapt care, la rîndul său, va accentua şi mai mult sărăcia. Ar fi doar primul tur al unei spirale a decăderii. Iar asta e doar o primă schiţă a unui viitor sumbru, greu de anticipat în toate detaliile sale negative. Cine e de vină? Putem pune totul doar pe seama modificărilor climatice? Evident că nu. Iar climato-scepticii aduc drept principal argument faptul că evenimente extreme au existat şi în trecut. Diferenţa este că atunci nu avea cine să le înregistreze. Un lucru este însă cert. În ultimul secol omenirea a devenit mult mai fragilă în faţa dezastrelor naturale, din mai multe motive. În primul rînd, sîntem mult mai mulţi locuitori ai planetei. De la 3 miliarde la finele anilor 1960, populaţia globului numără în prezent mai bine de 6 miliarde. Iar numai asta înseamnă o dublare a riscului de producere a unor dezastre. Apoi, cum aproape tot satul global a prins gustul turismului, victimele unor dezastre naturale pot fi mai multe şi de pe mai multe continente, iar tsunami-ul de acum doi ani, chiar dacă fără legătură cu shimbarea climei, este o dovadă clară. Dar, poate că în primul rînd, omenirea a început să distrugă sistematic natura. Un pic mai mult de un secol de dezvoltare industrială a fost de ajuns ca să ne pierdem reflexele dobîndite timp de milenii. Două exemple sînt semnificative. Tăierea rapidă şi sistematică a pădurilor, care sînt rezervoare ale dioxidului de carbon, se face simţită nu doar în modificarea climei, ci şi în amplificarea efectelor unor dezastre naturale. Torenţii care mătură totul în cale erau pe vremuri încetiniţi de copaci - astăzi transformaţi în mobilă, hîrtie sau lemne de foc. Un alt exemplu - suprapopularea zonelor costiere, unde s-au mutat două treimi din locuitorii planetei. Zonele mlăştinoase sau pădurile au fost înlocuite de vile şi blocuri, ale căror fundaţii sînt săpate în imediata apropiere a mării. Iată de ce, prin dispariţia unor teritorii naturale care jucau rolul unui tampon între mare şi uscat, aproape orice furtună puternică (şi nu trebuie să ne gîndim doar la uragane) ajunge să distrugă ceva construit de mîna - dar din păcate fără mintea - omului. Sîntem însă condamnaţi definitiv şi irevocabil? Evident, nu. E şi motivul pentru care cei mai mulţi membri ai comunităţii ştiinţifice care se ocupă cu studierea climei, dar şi a dezastrelor naturale, spun că trebuie să acţionăm cît mai rapid posibil. Şi asta pentru că o intervenţie mai rapidă va fi şi mai puţin costisitoare. Există însă două modalităţi de acţiune pentru a combate efectele negative ale schimbării rapide a climei. Dacă stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră este o sarcină extrem de dificilă şi de complexă, ale cărei rezultate se vor vedea, poate, în timp, există şi o altă cale, veche de cînd lumea. Omenirea a putut evolua şi a reuşit să scape de nenumărate pericole, în timpul istoriei sale, prin adaptare. Iar noi astăzi trebuie să ne adaptăm cît mai rapid noilor pericole care ne ameninţă. Renaturalizarea unor terenuri şi recrearea unor zone tampon, care să absoarbă o parte a furiei naturii, sînt doar cîteva soluţii care cer costuri minime, pe lîngă sumele mult mai însemnate pe care omenirea le-ar avea de plătit, peste cîteva decenii, pentru a rezolva aceleaşi probleme, ajunse atunci mult mai grave.