Centenarul ca proiecţie identitară
În plină restaurație populistă a naționalismului cu tendințe extreme în spațiul occidental, România urmează să celebreze, la 1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Uniri. Depinzînd, în mod direct, de cadrul instituțional existent la nivel central (Departamentul pentru Cultură, Culte și Centenar din cadrul Administrației Prezidențiale și Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului), această aniversare incumbă, în mod firesc, o proiecție identitară. La fel de firesc, o astfel de proiecție ar trebui să se dezvolte, în opinia mea, pe două coordonate aflate în strînsă legătură: aceea a identității românești și aceea a identității europene căreia prima îi este subîntinsă. Cum știm, însă, în spațiul social românesc problema identității naționale este una ce tinde să capete foarte repede accente politice, acestea din urmă declanșînd un „efect de imitație“ care se propagă de la discursul academic pînă la cel jurnalistic. Reapare, în chip recurent, tema „românilor buni“, însoțită, în dozaje variate, de ceea ce Raoul Girardet identifica sub numele de „complexe mitologice“ (al conspirației, al salvatorului, al unității, al epocii de aur), principalul rezultat fiind că identitatea este definită nu într-un sens al patriotismului civic, ci în cel al naționalimului etnic și, deseori, religios. Mai nou, avem și o titulatură de minister care combină „cultura“ și „identitatea națională“, semn al unei aparente confuzii ideologice prezente la nivelul principalului partid de guvernămînt, care se prezintă a fi social-democrat cînd este, de fapt, din ce în ce mai abrupt naționalist. Pe formă, promovarea „mîndriei de a fi român“ este, desigur, o chestiune legitimă. Important este, însă, ce conținut implică această promovare, mai cu seamă în contextul apropiatului Centenar. Revenirea în prim plan a naționalismului protocronist și a percepțiilor nombriliste cu privire la propria națiune, ca și întreținerea politică a acestora nu ar face decît să evidențieze precaritatea identitară românească, raportată la cea europeană, pe care, de asemenea, o asumăm.
Aniversarea Centenarului ar trebui să reprezinte un punct de cezură, dar în nici un caz unul care să fie plasat exclusiv la nivel simbolic. E necesară, în mod evident, rediscutarea trecutului, în ideea asumării oneste a istoriei scurse în ultima sută de ani. Dar e la fel de necesară și proiecția României viitoare, inclusiv din punct de vedere identitar. Aniversarea Marii Uniri nu poate avea doar un conținut cultural. Simbolic, Centenarul poate și trebuie să fie celebrat prin intermediul simpozioanelor și conferințelor organizate și susținute de specialiști, prin publicarea de volume și albume, emisiuni de timbre și instituirea de medalii comemorative, prin întreținerea instituțională a cultului eroilor (Marea Unire fiind indisolubil legată de participarea României la Marele Război) și prin manifestări dedicate publicului larg. Dar asta nu e, din punctul meu de vedere, suficient, cîtă vreme o altă dimensiune necesară este cea a infrastructurii, de la restaurarea imobilelor și a altor construcții de patrimoniu (prevăzută, în termeni totuși generali, în programul de guvernare) și pînă la unirea efectivă, prin autostrăzi, a provinciilor istorice. Este utilă, desigur, și o „autostradă culturală“, dar sînt absolut necesare autostrăzile reale care să lege Moldova de Muntenia și de Transilvania. Nu are nimeni ireala pretenție ca acestea să fie terminate pînă la 1 Decembrie 2018, însă ar putea fi măcar începute, spre a fi finalizate într-o perioadă rezonabilă de timp, ca expresii concrete ale marcării Centenarului. Ca și capacitatea de a avea, în secolul XXI, finalmente, o Enciclopedie a României, deci o carte-instituție, și cea de a civiliza România, cu ocazia Centenarului, prin construcția de autostrăzi și prin modernizarea celor 400 de școli care au toaletele în afara clădirilor, depinde doar de noi. Putem fi „buricul pămîntului“ din această perspectivă? Altfel, va fi bine și interesant să aniversăm Centenarul cu stegari daci, bătăi cu pumnul în piept pe fondul muzical ce ne asigură că „Noi sîntem români!“ și alte formule specifice naționalismului „verde“. Curată identitate, monșer!
Într-un alt registru, din perspectiva europenității noastre, Centenarul nu poate fi celebrat în afara acestui concert, iar șansele ca aniversarea României Centenare din 2018 să fie una de succes sînt mai mult decît mari: pe 1 Decembrie 2018 se va deschide Sezonul Cultural România Franța, 2018 va fi, foarte probabil, proclamat Anul European al Patrimoniului Cultural, la 1 ianuarie 2019 România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în același an fiind țară invitată a Festivalului Internațional de Artă EUROPALIA. Sînt, iarăși, conexiuni pe care nu avem voie să le ratăm și depinde doar de noi, ca stat european, dacă ne vom promova identitatea instrumentalizînd Centenarul într-o formulă politico-electorală sau vom înțelege, deopotrivă politicieni și cetățeni, că e nevoie de un efort de societate pe măsura a ceea ce au săvîrșit românii la 1918.
Daniel Şandru este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative „Petre Andrei“ din Iaşi. A fost secretar de stat, coordonator al departamentului Centenar.
