Domnule Christian Mititelu, cum vedeți acuzația de „cenzură” pe care jurnaliștii sau autorii o folosesc destul de des în România, împotriva editorilor sau șefilor lor?
Presa din România, cu excepția unor investigații jurnalistice, bate pasul pe loc. Nu are cum să fie supusă unei concurențe din afară care să o oblige să se reformeze și, în lipsa concurenței, nu e dispusă să învețe de la cea vest-europeană sau să copieze practicile bune.
Rolul editorului la noi este șters sau neclar (sau cel puțin așa era pe vremea cînd stăteam la București). Nu i se recunoaște rolul și nici autoritatea (care depinde și de verticalitatea lui). Poate că unii nici nu vor sau nu pot să-și exercite autoritatea profesională. Sau poate că nu există un limbaj comun sau un set de valori/criterii pe care să le împărtășească atît editorii, cît și subalternii lor. Răsfoind unele cărți care tratează cîte o temă sau cîte un personaj istoric pentru un public larg, constat că nici unii editori (sau redactori) de carte nu își iau rolul în serios. Cunosc două persoane în Anglia care nu sînt la prima lor carte, dar care acceptă să scurteze, să schimbe sau să rescrie textul la cererea editurii cu care au contract. Și nu s-au plîns că sînt cenzurați.
Se mai întîmplă ca ziariștii să dezvolte cu timpul o boală profesională. Ajung să se considere mai atotștiutori și mai importanți nu numai decît editorii, dar și decît interlocutorii lor – între care unii, cu toate carențele aparente, au fost învestiți prin vot sau altfel cu responsabilități însemnate.
Christian Mititelu a fost timp de 20 de ani director al secției române a BBC, apoi președinte al Alianței Civice și membru al Consiliului Național al Audiovizualului.
Foto: wikimedia commons
