Chef de filme

Florin BARBU
Publicat în Dilema Veche nr. 467 din 24-30 ianuarie 2013
Chef de filme jpeg

Relaţia filmului cu mîncarea şi băutura este una veche şi, fără îndoială, savuroasă. L-aş aminti, doar, pe Peter Sellers care, în The Party (1968, regia Blake Edwards), este irezistibil într-un rol (şi într-un film) care a(u) devenit o delicatesă pentru orice cinefil. Şi nu numai...

Fiind invitat la chef, m-am gîndit să aduc nişte... amintiri bine garnisite şi cred că nu am început întîmplător cu titlul de mai sus. Într-un „meniu“ pe care Dilema veche l-a pregătit cu grijă, petrecerile mele favorite, în ultimii ani, sînt cele de la festivalurile de film şi, uneori, „întîlnirile“ de după vreo premieră locală. La fel ca Hrundi V. Bakshi, picat ca musca-n lapte la simandicoasa petrecere hollywood-iană a anilor ’60, şi în mica lume dîmboviţeană care se învîrte în jurul bobinelor de film îşi fac apariţia nelipsiţii „pişcotari“ care, deşi nu atît de simpatici ca personajul amintit, sînt inofensivi, (destul de) retraşi şi foarte vioi în preajma meselor cu farfurii & pahare. Cum-necum, reuşesc să intre. Primii! Filmul e la genericul final, încă...

TIFF. Cluj, început de iunie. Una dintre cele mai aşteptate zile este... seara de joi care, prin tradiţie, înseamnă HBO Party! Pentru cine n-a fost deloc acolo, nu-s prea multe de spus. „Decît“ atît: mergeţi! Toată lumea e prezentă, toată lumea vrea să fie prezentă într-un loc unde abia ai... loc (sic!) să te mişti, unde drumul pînă la bar îţi aminteşte de ruta Bucureşti – Cluj cu C(he)F(e)R(eu), unde fiecare vorbeşte cu oricine, şi de unde pleci cînd soarele începe să-ţi fiarbă vaporii din trupu-ţi îmbibat cu... Îmbibat. Acum şi aici trebuie observat ceva: echipa HBO merită HHH Michellin pentru cele mai reuşite întîlniri (m-am săturat să le zic party, petreceri etc.), indiferent de ocazie şi de spaţiul pe care-l aleg. Hm, nu mai e aşa mult pînă în iunie 2013...

Mă mut (niţel) spre vest şi ajung la Berlin(ale). Oraş mare, aerisit, savuros, plin de viaţă, trepidant, care, la început de februarie, pare a se roti cu 24 de cadre/secundă. Pînă să ajung la Romanian Party – tradiţională, de cîţiva ani, fac o mică escală sub podul gării din Alexanderplatz, unde este un loc minunat, un bar! Mic, cu mobilier din lemn, cu oameni grăbiţi, care intră şi beau o bere, sau un grog, înainte de urcarea în tren/după coborîre şi unde pot... fuma liniştiţi! Ireal, într-o lume în care sîntem vînaţi, mînaţi şi izolaţi, există un locşor unde viciul nostru este acceptat. Aici chiar este şi un semn/afiş pe geam care semnalizează acest fapt. E ca o gură de aer proaspăt! Sper să fi supravieţuit! Revenind... Anul trecut, cheful românesc „s-a ţinut“ într-o fostă casă de cultură, în estul Berlinului şi a avut de toate: lume multă şi bună, muzică bună, gălăgie şi, desigur, palinca, acest lubrifiant minunat care unge căi de acces şi dezleagă limbile. Şi am fumat afară...

RIFF înseamnă Reykjavik International Film Festival şi, în septembrie 2011, a găzduit o petrecere românească unde toată lumea a dansat pe muzica dj Nico de Transilvania, o ingenioasă muziciană care îmbină sonorităţi carpatine cu ritmuri foarte moderne. Prin grija unor binevoitori, oaspeţii s-au delectat şi cu tradiţionala palincă. Pînă pe la miezul nopţii – pentru că a trebuit să plecăm din cauza... orarului. Oricum, Reykjavik este un oraş cumva straniu, pentru oricine, cred. E foarte mic, foarte curat, frumos, nu puteţi fuma nicăieri în spaţii publice şi nu găsiţi alcool în magazinele obişnuite. Este unul singur, specializat, al statului, unde puteţi cumpăra cam ce vreţi, de luni pînă vineri, între 11-17, parcă. Cu toate astea, în weekend, este o înghesuială incredibilă în baruri şi cluburi, chiar dacă alcoolul este foarte scump, şi de unde trebuie să te tîrăşti pînă afară ca să găseşti un colţişor respirabil pe care să-l umpli cu aerele tutunului tău.

Nu pot închide această (pe)trecere fără să(-mi) amintesc de întîlnirea, memorabilă, cu Gaspar Noé, în octombrie 2010, la prima ediţie a Les Films de Cannes à Bucharest. Îmbrăcat lejer, cu mustaţa lui de căldărar şi cu ochii mereu căutători, monsieur Noé este un personaj! Unul care a vrut să vadă/simtă/palpeze viaţa Bucureştiului la orice oră din zi şi din noapte, dar care, a doua zi, avea emoţii la întîlnirea cu publicul care tocmai văzuse Enter the Void. Da, pare o întîlnire seacă, but, trust me, a fost bine condimentată!

Cam astea ar fi locurile pe unde mai umblă lumea după ce iese de la film. Pentru că, bun-rău, filmul trebuie asezonat cu discuţii şi stropit cu licori. Nu se poate altfel. Vorba aceea, „Ce-ar fi marea fără soare / Ce-ar fi cîmpul fără floare / Ce-ar fi astăzi fără mîine/ Ce-ar fi viaţa fără tine“...

Florin Barbu este critic de film, realizatorul emisiunii Cinemas de pe B1 TV.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.