Rolul care v-a impus în teatru?
 
Cel din De Pretore Vincenzi de Eduardo de Filippo, regia Valeriu Moisescu, Teatrul din Ploieşti, 1962. L-am jucat de peste o sută de ori, s-a difuzat de trei ori pe micul ecran, la cererea spectatorilor. În acea vreme emisiunile de teatru se transmiteau în direct.
 
Cel mai interesant rol de teatru?
 
Cel din Revizorul de Gogol, regia Lucian Pintilie, Teatrul „Bulandra“, 1972, interzis ulterior de cenzură.
 
Cel mai interesant rol de film?
 
Cel din Actorul şi sălbaticii, scenariul Titus Popovici, regia Manole Marcus, 1975.
 
Cel mai interesant rol de teatru radiofonic?
 
Cel din piesa Sfîrşit de veac în Bucureşti de Ion Marin Sadoveanu, regia Cristian Munteanu, 1970.
 
Momentul care v-a impus în televiziune?
 
Sceneta „Omul cu şopîrla“ din noaptea de Revelion ’69.
 
Ce fel de personaje preferaţi?
 
Îmi plac foarte mult şi personajele aşa-zis pozitive. Dar, de cînd sînt cunoscut ca actor comic, regizorii se tem că publicul va reacţiona altminteri. Aş dori ca într-un film să joc un erou autentic, contemporan. În teatru n-am jucat niciodată personaje de dimensiunea lui Romeo. Eu am fost mereu ori rău, ori insidios, ori tendenţios. Tipurile mele, în general, sînt mult mai aproape de Daumier, Caragiale, Kafka, Ionescu, de satiră…
 
Ce roluri v-ar fi plăcut să jucaţi?
 
Don Quijote, Cyrano, dar, cel mai mult, Lear.
 
Ultimul rol interpretat pe scenă?
 
James Tyrone în Lungul drum al zilei către noapte de Eugene O’Neill, regia Liviu Ciulei, Teatrul „Bulandra“, 1976.
 
Ce rol n-aţi mai apucat să jucaţi?
 
Tartuffe. Repetam cu Cotescu.
 
Cum v-aţi descrie?
 
Un inhibat, un timid şi, în general, un om singuratic, retras, deseori sfios, alteori brutal.
 
Ce nu se ştie despre dvs.?
 
Că am jucat la Circul de Stat. Laurence Olivier a jucat şi el la circ. Am pregătit un spectacol unde am lucrat doi ani, învăţînd să merg chiar pe picioroange. A fost foarte greu.
 
Obsesia dvs.?
 
Să fiu un actor total a fost obsesia mea numărul unu. M-am străduit, de-a lungul şi de-a latul existenţei mele şi nu ştiu dacă am reuşit, dar asta a fost obsesia mea. Eu cred că actorul trebuie să joacă astă-seară Lear şi a doua seară să fie clovn la circ.
 
Regizorul preferat?
 
Ciulei e un foarte mare regizor, poate cel mai mare pe care l-a avut vreodată ţara noastră.
 
Ce relaţie aveţi cu criticii de teatru?
 
Nu-i citesc. Niciodată. Dar îmi mai spun colegii sau nevasta ce zic.
 
Ce relaţie aveţi cu regizorii?
 
Ascult straşnic de regizori. Ei sînt ca antrenorii unui sportiv.
 
Ce preferaţi: teatrul sau filmul?
 
Iubesc în primul rînd teatrul. Cel mai mult iubesc şi mă gîndesc la scenă. Filmul mi-a pus mereu probleme speciale. Ca spectator, în sală, am fost uimit de cîte ori am greşit în film. Trebuie un antrenament şi o tehnică specială. Se cere evitarea excesului de teatralizare.
 
Ce alte pasiuni aveţi?
 
Pictura şi poezia.
 
Ce pictori vă plac?
 
Am acasă tablouri de Ion Pacea, Alin Gheorghiu, Constantin Piliuţă, Ion Biţan, o reproducere după Melancolia şi misterul unei străzi de Giorgio de Chirico. În intenţia mea de căutare, de a cerceta, de-a cunoaşte lumea picturii, am avut cîteva revelaţii. Revelaţia mea a fost Bosch. Cranach m-a uimit, dar Bosch m-a vrăjit. Îmi mai plac Braque, Klee, Mondrian.
 
Şi poezia?
 
Sînt un consecvent cititor de poezie şi cred că la noi se scrie o poezie foarte bună, pe un portativ foarte variat. Din cînd în cînd „comit“ şi eu cîte o poezie, dar se întîmplă următorul lucru: citesc în vreo revistă sau într-un volum poezii extraordinare scrise de nişte poeţi abia ieşiţi din adolescenţă şi atunci, pentru o vreme, mă simt strivit şi renunţ. Poeziile mele sînt foarte directe, foarte sincere, eu nu literaturizez. Mai bine nu le public. Le simt încă prea ale mele, numai ale mele.
 
Ce cărţi aveţi în bibliotecă?
 
Dostoievski, Ion Barbu, cărţi de ştiinţă…
 
Animale de companie?
 
Doi cîini ciobăneşti, Păcui şi Haiduc, în casa de la ţară; iar în apartament un caniş negru pe nume Puşi.
 
Vicii?
 
Fumez. Dunhill.
 
Motto?
 
„Munceşte şi vei izbuti!“
 
Replica favorită?
 
„Două lucruri detest eu îndeosebi: să fiu vorbit de bine şi să fiu vorbit de rău.“ 
 
a întrebat şi a compilat Marius CHIVU