Cît de moral este umorul?

Dan PANAET
Publicat în Dilema Veche nr. 536 din 22-28 mai 2014
Cît de moral este umorul? jpeg

Umorul nu s-a bucurat dintotdeauna de imaginea favorabilă pe care o are azi. E ştiut că Platon nu-i stima în mod deosebit pe poeţi şi nu vedea un loc pentru ei în Cetate, însă faţă de umorişti avea şi mai puţin respect. Nu-i plăcea, în primul rînd, felul în care rîsul pune stăpînire pe oameni şi-i face să-şi piardă controlul de sine. Apoi, considera că umorul tinde să fie maliţios, bazîndu-se prea mult pe ignoranţa celorlalţi, care nu-şi dau seama cît de inadecvaţi sînt. Vedem, deci, că nici măcar nu se punea problema umorului negru. Pentru Platon, lucrurile depăşeau orice limită atunci cînd ajungeai să rîzi de ridicolul altuia.

În concepţia lui Hobbes, rîsul e strîns legat de caracterul competitiv al relaţiilor dintre oameni şi apare cînd ne dăm seama brusc că le sîntem superiori altora. După standardele din zilele noastre, neajunsul care decurge de aici ar fi că umorul este nedemocratic şi agresiv. Hobbes avea însă alte motive să i se pară că rîsul nu-i în regulă. Mai exact, el considera că oamenii care rîd des sînt cam laşi, pentru că stau prea mult în preajma celor slabi şi preferă să se compare numai cu ei.

Într-o societate pentru care libertatea de exprimare este foarte importantă, aproape fetişizată, umorul nu mai are problemele amintite mai sus. Dimpotrivă, uneori comicul e acceptat, chiar binevenit, pînă şi în formele lui mai riscante, mai ofensatoare, pentru a sublinia că, în privinţa exprimării, orice este permis. Publicaţia satirică franceză Charlie Hebdo a făcut cunoscută o serie de caricaturi cu profetul Mahomed, tocmai ca reacţie la protestele pe care le stîrnise, în lumea islamică, un gest similar al unui cotidian danez.

Să însemne toate astea că umorul nu mai pune nici o problemă de ordin moral? Cel mai mare duşman pare să fie acum corectitudinea politică. Şi pe bună dreptate. Umorul tinde să fie misogin, homofob şi rasist, iar dacă ne uităm la resorturile lui interne, la mecanismul de funcţionare a unei glume, înţelegem de ce, de multe ori, rîsul nu e deloc nevinovat.

Într-o lucrare publicată în urmă cu trei ani, Matthew Hurley, Daniel Dennett şi Reginald Adams susţin că umorul are, în primul rînd, o funcţie epistemică, ajutîndu-ne să eliminăm erorile dintr-un spaţiu mental. Potrivit lor, senzaţia de veselie a fost selectată de-a lungul evoluţiei, deoarece funcţionează ca o recompensă pe care o primim atunci cînd identificăm brusc o eroare strecurată în sistemul nostru de credinţe. În lipsa unei asemenea senzaţii plăcute, oamenii ar păstra, din inerţie, asumpţiile greşite, şi ar înţelege mai greu ce se întîmplă cu ei. Cînd ne căutăm o după-amiază întreagă ochelarii şi descoperim brusc că-i avem pe nas (sau, dacă sînt de soare, ridicaţi pe frunte), întîmpinăm descoperirea cu amuzament. Hurley, Dennett şi Adams susţin că funcţia veseliei e de a ne face să acceptăm cu uşurinţă erorile, mai ales dacă ele sînt lipsite de orice valenţă negativă.

Asumpţiile greşite sînt însă identificate ca atare numai în raport cu un limbaj comun care nu este, la rîndul lui, pus sub semnul întrebării. Iar dacă acest limbaj comun conţine stereotipuri şi urme ale unor forme de oprimare, umorul ajunge să funcţioneze ca un redutabil mecanism de perpetuare a lor. Funcţia epistemică a umorului depinde deci de un limbaj contingent care nu este întotdeauna cel mai bun reper.

Desigur, într-un stat totalitar, utilitatea politică a umorului e diferită. Dacă într-o democraţie liberală simţul comun definit de limbaj se opune extinderii libertăţilor individuale, pentru a cuprinde categorii pînă atunci marginalizate, într-o dictatură el furnizează fundalul în raport cu care ies în evidenţă pretenţiile exagerate ale conducătorilor. Aşa s-ar explica, de exemplu, abundenţa de glume cu Ceauşescu „în epocă“. Umorul politic a cunoscut un succes la fel de mare şi, imediat după Revoluţia din ’89, cînd spectrul comunismului nu dispăruse complet şi direcţia în care urma să se îndrepte ţara era încă incertă. Între timp, însă, România a ieşit de pe orbita Moscovei şi a devenit parte a Occidentului. Clasa de mijloc a scăpat de frica întoarcerii comunismului şi a ajuns să aibă, în mare, liderii politici pe care îi merită. Acum, pericolul politic cel mai important îl reprezintă faptul că nu percepem ca atare, din cauza limbajului contingent pe care l-am internalizat, formele de opresiune care încă mai sînt prezente în jurul nostru. Şi, după cum am văzut, umorul nu e foarte util în această privinţă. Dacă ar mai trăi şi ar fi un adept al cauzelor progresiste, Platon ar spune probabil că umoriştii ar trebui alungaţi din Cetatea liberală ideală.

Dan Panaet este doctorand la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti, şi jurnalist la săptămînalul Caţavencii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ce rămâne după dezbaterea Macarena. „Suntem afectați de o traumă colectivă. Am moștenit aceste traume și le dăm mai departe“
România are nevoie de intervenții de durată pentru a scăpa de traumă, spun psihologii. Studiile demonstrează că principalul inamic al ieșirii din cercul vicios al violenței domestice este propriul trecut: de cele mai multe ori, victima devine abuzator sau continuă să rămână victimă toată viața.
image
Simona Halep a reapărut în clasamentul WTA, pe locul 58, pe site-ul oficial al Billie Jean King Cup
Românca a fost convocată la națională pentru meciul cu Ucraina.
image
Rusia susține că a ucis sute de soldați ucraineni cu o „bombă cu vid”. Kievul: „Sunt prostii absolute și propagandă”
Rusia afirmă că a ucis un număr mare de soldați ucraineni cu o așa-numită „bombă cu vid”, într-o declarație pe care Ucraina a catalogat-o imediat ca fiind absurdă.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.