Cîteva inefabile şi o definiţie

Publicat în Dilema Veche nr. 348 din 14 octombrie - 20 octombrie 2010
Cîteva inefabile şi o definiţie jpeg

„Prietenul la nevoie se cunoaşte“, repetăm, liniştindu-ne mai întîi pe noi înşine – că ştim ce este un prieten, adică. Dar, aici, nu prietenul este cuvîntul cu un sens mai problematic: prietenul „se cunoaşte“ (ceea ce sugerează o competenţă implicită a „cunoscătorului“ într-ale prieteniei), însă aceasta se întîmplă, atenţie!, „la nevoie“. Să reflectăm asupra „nevoii“ (cu cîţiva ani în urmă, tot Dilema veche propunea un dosar de mare succes pe tema „Closetul la nevoie se cunoaşte“, jucîndu-se cu clişeul proverbial... şi cu sensurile româneşti ale „nevoii“, fireşte). Ce e nevoia – minunea ambiguă şi ubicuă, care îl face pe prieten aşa cum haina îl face pe om? Logic, ea ar trebui să ne fie mai familiară decît prietenul: ea este a noastră, ea îl aduce pe prieten, îl face să ne demonstreze prietenia lui. Cred că fiecare are prietenii pe care îi merită – adecvaţi „nevoilor“ sale. Riscînd limba română (dar unul din cei mai mari creatori ai ei avea, drept vorbă de ocară specifică, un incredibil de frumos „neamul nevoii!“, pentru cunoscători...) aş spune că fiecare din noi „nevoieşte“ într-un mod care îl defineşte. Pentru unii, definitorie e nevoia de „a fi cu alţii“ (ieşire la o bere, ieşire din sine, ieşire din monotonie): prietenul adevărat este cel ce corespunde (consimte, cum înţelept spunea jupîn Dumitrache) acestei nevoi. Prietenul de chef, de shopping, de-o supapă socială, de-o seară cu prietenii. Altora, prietenia li se dovedeşte la o nenorocire, ceva din categoria „Doamne, fereşte!“, pe care simt... nevoia să n-o înfrunte singuri: prietenul este un umăr pentru plîns (cu batiste cu tot), un însoţitor pe culoarele spitalelor (tăcînd, dar împreună), o mînă întinsă (sau banii din ea). Desigur, dacă prietenul adevărat este, pentru tine, cel care te ascultă întotdeauna, s-ar putea să fii o persoană care vorbeşte tot timpul. Şi tot aşa, mai departe: dacă ai nevoie de un prieten ca să te împingă de la spate mereu înseamnă că nu poţi lua decizii importante singur, dacă prietenii îţi dispar la primele vînturi reci ale toamnei înseamnă că nevoile tale erau doar trecătoare flori de vară... Ceea ce vreau să spun este că prietenul răspunde unei fibre din noi înşine, cea pe axa căreia ne identificăm „nevoile“ – ne definim. Cînd ne plîngem că nu avem prieteni, sau că avem prea mulţi prieteni, ar trebui poate să ne uităm la nevoile noastre, cărora le răspund sau nu prietenii – reali, imaginari ori visaţi. 

E normal să fie aşa, în sensul că, dacă „nevoile“ sînt definitorii pentru o persoană, prietenul este cel ce se potriveşte lor – adică persoanei respective. Prietenul răspunde la ceva foarte profund din noi, ceva ce sîntem noi înşine, fără a ne schimba. Spre deosebire de dragoste, care e un proiect individual de ieşire din sine (eventual, chiar fără un răspuns din partea celui iubit), prietenia e o întîlnire dintre două identităţi care se potrivesc în chip esenţial. Aşa ajung la un adagiu, mie drag, datorat lui La Rochefoucault (citez din memorie): „Oricît de rară ar fi iubirea, prietenia adevărată e şi mai rară“. Poţi suferi de o dragoste neîmpărtăşită, poţi iubi de unul singur, dar în prietenie e nevoie de doi. Aici intervine o altă măsură a inefabilului: prietenia adevărată nu e unilaterală, proiectele interioare ale prietenilor trebuie, în vreun fel, să îşi răspundă reciproc. Nu te împrieteneşti cu cineva ca să îl transformi după placul tău (în schimb, multe îndrăgostiri se clădesc pe eroarea acestei tentaţii), după cum nu te împrieteneşti cu el ca să te schimbi nici tu (deşi o prietenie te face mai bun, ajutîndu-te să te înţelegi, reflectat în/de prietenul tău). De unde fragilitatea subită a unei prietenii care decide să se preschimbe-n iubire, riscînd să piardă tocmai ceea ce constituia substanţa ei. Amos Oz o spune mai bine decît aş putea-o face eu, într-una din cele mai apropiate mie fraze ale prozei contemporane: „Mi-am amintit cum ş...ţ pe un drum nepietruit de pe marginea unei prăpăstii în ceaţă, mi-a spus deodată că, dacă se va dovedi că între noi e vorba de dragoste, ar vrea să spere că prietenia nu va lua sfîrşit.“ (Să nu pronunţi: noapte, traducere de M. Braeşter, 2010) Diferite în chip esenţial, prietenia şi iubirea au, în cele mai fericite cazuri – pe care le numim, din lipsă de altceva mai sugestiv, „adevărate“ – o inefabilă dimensiune comună. Mihai Zamfir dădea, la moartea unui prieten, o definiţie a prieteniei ce reuşeşte să prindă, ca mierea chihlimbarului o aripă filigranată de libelulă, această nuanţă. „Prietenul – scria profesorul Zamfir – este o persoană pe care o iubeşti fără să îi fi spus niciodată asta.“ Prietenia poate deveni iubire aşa cum îndrăgostirea nu poate niciodată: cu firescul ineluctabil al trunchiului de copac, care creşte îmbrăcînd în coajă vîrful de săgeată înfipt în el. Nemărturisit, pentru că, atunci cînd se întîmplă aşa ceva, între prieteni nu mai e, de mult, nevoie de cuvinte. Ceea ce vine de contrazice tot ce am scris aici? „De zic minciuni, şi-s însumi dovedit, / N-am scris în veci, şi nimeni n-a iubit...“   

Ioana Bot este profesor universitar, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

incendiu la spitalul de psihiatrie din hunedoara foto radio color png
Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean din Hunedoara. Planul Roșu de Intervenție, activat
Planul Roșu de Intervenție a fost activat luni, 8 decembrie, după ce un incendiu izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Hunedoara. S-au autoevacuat 26 de pacienți și 4 cadre medicale.
Carmen Bruma, foto captura video, Instagram  jpg
Visul care i-a schimbat viața lui Carmen Brumă: „O însemnătate emoțională pentru mine”. Cum a inspirat-o
Carmen Brumă (48 de ani) a rememorat un vis care i-a schimbat viața. Ea a ținut cont de semnele primite și simte că a făcut alegerile potrivite. Iată despre ce este vorba!
haine lana istock jpg
Știai că poți scăpa de mirosurile neplăcute din haine cu vodcă? Trucul rapid care te ajută să le împrospătezi fără să apelezi la spălări complicate
Dacă ai avut vreodată parte de mirosul persistent de „stătut” în haine, dacă naftalina din dulap te-a „lovit” când ai ieșit pe ușă sau dacă ai stat prea mult într-o cameră cu fumători, acest articol este pentru tine. Îți prezentăm un truc simplu pentru a îndepărta orice parfum neplăcut de pe textile
banner marina almasan jpg
Marina Almășan îi dă exemplu pe americani, după ninsoarea din Chicago: „Cu băieții de la deszăpezire...” Totul despre reîntâlnirea cu Laura Bretan
Marina Almășan îi laudă pe americani, după ninsoarea din Chicago: „Cu băieții de la deszăpezire” Totul despre reîntâlnirea cu Laura Bretan
Pier Bertig, foto Facebook jpg
Povestea românului care s-a întors definitiv în țară după aproape două decenii de muncă în Torino: „Epoca de aur pare să fi trecut”. Orașul care i-a redat speranța
Un român, care a locuit timp de 20 de ani în Torino, s-a întors definitiv acasă și spune că nu regretă alegerea făcută. El consideră că „epoca de aur” a Italiei a trecut, iar România oferă astăzi adevărate oportunități pe piața muncii.
Nicuşor Dan și Claude Wiseler FOTO Administrația Prezidențială jpg
Nicușor Dan, întâlnire cu președintele Parlamentului din Luxemburg. „Avem un dialog de apărare foarte activ”
Președintele Nicușor Dan a discutat, luni, cu președintele Parlamentului din Luxemburg, Claude Wiseler. Întâlnirea a avut loc la Palatul Cotroceni.
homemade pickles 9061458 1280 png
Rețetele de murături pe care gospodinele de azi le-au uitat. Cum preparau strămoșii românilor gutui, pepene roșu, prune sau țelină întreagă
În lumea murăturilor, varza și castraveții nu sunt singurele vedete. Odinioară, gospodinele ingenioase transformau în conserve pentru iarnă fructe și legume care astăzi par aproape imposibile: gutui întregi, pepene roșu acrișor, țelină întreagă, prune sau morcovi în toată splendoarea lor.
mamaliga shutterstock 2040870758 jpeg
De unde vine, de fapt, mămăliga. Cum a ajuns din mâncare pentru săraci, o delicatesă culinară reinterpretată în bucătăria modernă
Mămăliga, adesea percepută ca un simplu preparat rustic, are o istorie fascinantă. Strămoșii românilor o pregăteau încă din vremuri străvechi, dar nu din porumb, căci rețeta inițială folosea mei sau alte cereale locale.
Adela, Radu, sursa foto Facebook, Instagram jpg
Adela Popescu și Radu Vâlcan au sărbătorit Crăciunul în avans: „De Sărbători suntem plecați”. Surpriza culinară a prezentatorului TV
Adela Popescu (39 de ani) și Radu Vâlcan (48 de ani) sărbătoresc de câțiva ani Crăciunul în avans și nici de această dată nu au făcut excepție. Evenimentul a coincis cu ziua fiului lor Andrei, iar celebrul cuplu a organizat o petrecere pe cinste.