Muzica înseamnă foarte mult pentru mine. Sînt ataşat emoţional de ea, precum un absolvent de Istoria Artei de arta vizuală. Numai că eu am absolvit Istoria Muzicii pe altă planetă. Planeta funk! 
 
Ascult muzică din „fragedă pruncie“; la trei ani fredonam „Purple Rain“ a lui Prince. Doi ani mai tîrziu adoram caseta cu „Thriller“. Partea mea favorită era cînd rîdea malefic Vincent Price pe pasajele de spoken word. Numai că atunci nu ştiam cine este el şi ce este spoken poetry în muzică. Mama mi-a format gusturile muzicale în jurul preferinţelor ei: viniluri bulgăreşti piratate cu Dire Straits, Duran Duran, John Lennon, Kiss şi Iron Maiden. Mai tîrziu, după 1990, apăruseră, cu tonele, casetele pe tarabele din piaţă şi la combina noastră audio marca Aiwa (care avea compact disc, vinil şi casete), am tocit pînă la distorsiune AC/DC, Led Zeppelin, George Michael şi MC Hammer. Uşor-uşor, am făcut trecerea la muzica alternativă, tot MTV-ească, dar mai puţin ancorată în cultura pop full mainstream (cel puţin într-o anumită perioadă): The Offspring, Nirvana, Lenny Kravitz, Rammstein. Primul album primit pe CD a fost 5 al lui Lenny, primul CD cumpărat personal a fost Americana de la The Offspring, iar prima casetă a fost Sehnsucht de la Rammstein. Descoperisem prin ’96 jocurile video şi închiriam sau dădeam la schimb dischete pentru Sega-ul meu, al nostru, pentru că am şi un frate mai mic, Vlad. Ce tare era muzica din jocurile Dracula, The Lion King şi Mortal Kombat! Încă îmi cumpăram casete şi în 2004, în paralel cu CD-uri şi DVD-uri: Gorillaz, Fleetwood Mac, Depeche Mode (Singles 86-98) şi Pulp (This is hardcore). 
 
În liceu aveam o colecţie de vreo 200 de CD-uri şi cam 150 de casete. Gusturile mele evoluaseră datorită profesorului de filozofie, care îmi tot recomanda prog-rock, dar şi datorită clăparului meu Răzvănescu, care era fan Radiohead, Muse, Blur şi brit-pop. Cînd am avut o gagică goth am ascultat şi gotic o perioadă. Cînd mi-am luat carnet era epoca nu-metalului şi în Oltcitul meu roşu se ascultau compilaţii-mixtape-uri făcute cu mînuţa mea sub influenţa celor mai sus menţionaţi. Erau cele mai eclectice şi nebune juxtapuneri: Korn, Deftones, Incubus, Godsmack şi 40 Below Summer lîngă Genesis, Jamiroquai, Air, Suede şi The Verve. Muzica reggae, dub şi ska am descoperit-o în facultate: Damian Marley, Skindred, Peter Tosh, Dub Spencer & Trance Hill, The Clash, Fat Freddy’s Drop şi Salmonella Dub. Tot în perioada aceea şi muzica alternativă rock românească a început să se contureze în playlist-urile mele cu mp3-uri: Firma, Omul cu Şobolani, Zdubii, OSGC, E.M.I.L, Kumm şi, mai ales, Blazzaj. 
 
Era casetelor, vinilurilor şi CD-urilor părea însă apusă, nu fără mici intruziuni de la Mars Volta, Sonic Youth, Nu şi Apa Neagră sau Norzeatic. Press forward şi ajung la Radio Guerrilla, unde am devenit un fel de burete pe lîngă Mihai Dinu şi Bogdan Şerban, nu fără a-mi impune şi eu descoperiri precum Gonjasufi, Toddla T şi Gentlemen’s Dub Club. 
 
De la viniluri la digital 
 
Din 2009 cînt şi compun muzică cu diferite entităţi şi oameni din Bucureşti şi Rîmnicu Vîlcea, şi de atunci au apărut canalele de promovare muzicală în existenţa mea: YouTube, Soundcloud, Bandcamp şi tot felul de platforme şi site-uri de muzică sau case de discuri: Stereogum, Pitchfork, NinjaTune, Hyperhub, Warp, NME, Consequence of Sound, The Quietus etc. Nu a fost chiar simplu să le decodific pe toate pentru că era o explozie informaţională şi nu e deloc uşor să filtrezi din un milion de direcţii. Descopăr încă muzică prin prisma acestor site-uri şi recomandări, dar şi prin reţelele de socializare de acum. Pe Twitter, Tumblr, Facebook şi chiar LinkedIn sînt nenumărate grupuri şi infinitissime opţiuni. Şi radiourile online fac legea uneori: eclecticFM mă surprinde plăcut, la fel şi Radio Nova sau KEXP.
 
În acest context de bombardament cred că cel mai dificil este să găseşti timpul să dai zoom-in. Încă îmi place să ascult un album şi să îl deţin fizic, fie că vorbesc de un mp3 la 320 kbps sau de un CD. Încurajez muzica autohtonă şi cumpăr sau primesc albumele pe CD: Harlequin_Jack, The Bridge Committee, Plurabelle, The Dream Diggers, Temple Invisible, The Noise, Kaleidonescu, Fierbinţeanu, Adrian Enescu.
 
Muzica trupei mele, Crowd Control, fiind electro, ar trebui să fie ascultată digital. Să fie release-uri digitale. Sînt, de fapt. Am făcut un singur CD pînă acum, primul şi ultimul. Ar fi tare fain să apară oportunitatea unor viniluri, dar toate la timpul lor. Lansăm momentan doar digital un nou album, mixtape-ul Loud Blood Youth: 13 piese şi 5 remixuri. La False Flag Operation, subsidiara Dubkraft Records, sărbătorim al doilea release, primul long play după EP-ul Loading Please, cu care am ajuns în iTunes Alternative Releases Chart pe locul 1. Ca orice mixtape contemporan, va fi un release gratis, mai ales că fiecare piesă are un producător diferit şi va fi dificil de urmărit treaba cu drepturile de autor. Pe acest material nou facem o juxtapunere între lumi, ce se întîmplă în indie-electro-ul românesc contemporan, plus omagiul adus maeştrilor Rodion GA, Adrian Enescu şi Mircea Florian prin trei reinterpretări, le zicem noi: „Reworks – Paradox“, „Autostrada“ şi „Întoarcerea în cerc“.
 
Că să revin la colecţia mea, ultimul CD, primit de Crăciun, este Zaba de la Glass Animals. Superb! Din acest obicei nu mă pot opri. Şi nu mă voi opri. Ştiţi sondajul conform căruia ne oprim din ascultat muzică nouă la vîrsta de 33 de ani? Dacă ar fi să ţin cont de teoria asta, mai am trei ani. Adică 1095 de zile. Nu vor fi irosite.  
 
Andrei Bucureci este membru al trupei Crowd Control şi scrie pe blog.eclecticfm.ro