„Cultura e muncă”

Monica FELEA
Publicat în Dilema Veche nr. 863 din 22 - 28 octombrie 2020
„Cultura e muncă” jpeg

Pe 9 octombrie, Union Internationale des Cinémas publica un raport despre impactul pandemiei de coronavirus asupra distribuției și exploatării filmelor în Europa. Printre multe cifre și măsuri pe care fiecare stat le-a luat pentru sprijinirea acestui sector cultural se află și un tabel cu datele de redeschidere a cinematografelor. România este al treilea stat de la coadă cu data oficială 1 septembrie (neoficial s-a întîmplat pe 11), după noi fiind doar Kosovo, cu 1 octombrie, și Irlanda. Sîntem și primii care le-au reînchis. Impactul pur economic nu se poate măsura în totalitate pentru că nici o instituție sau sindicat nu deține cifre legate de numărul de angajați din cinematografe și firme de distribuție, cifre de afaceri sau număr de furnizori. Există un singur indicator, cel al box-office-ului, care în singura lună în care au funcționat cinematografele a fost cu aproape 80% sub cifra de anul trecut.

Impactul principal este cel economic, capitol la care actorii culturali din România nu s-au simțit niciodată prea bine. Situația mai degrabă precară în care se află independenții, lipsa unor organizații sau asociații care să îi reprezinte, lipsa unei contabilizări a muncii lor – de am ajuns să explicăm prin mesaje virale „cultura este muncă” –, dar, mai ales, lipsa de dialog au dus actorii culturali în punctul în care „scapă cine poate”, ce alte aptitudini ai sau unde poți fi de folos cu ce știi tu să faci. Actori care fac cursuri de dicție prin corporații, oameni care au trecut de la comunicarea culturală la proiecte sociale susținute de fonduri europene sau chiar în comunicare politică, unde a fost anul ăsta de lucru, tehnicieni care s-au mutat în construcții, regizori – în publicitate și așa mai departe. Problema este că nici aceste domenii n-o duc chiar bine și puțini au fost aceia ce au reușit să-și găsească un loc de supraviețuire temporară.

Al doilea impact major se va oglindi anul viitor în conținut. Unii vom rezista pînă atunci, alții nu, depinde de resursele fiecăruia, de cît de dispus ești ca antreprenor (chiar și cultural) să tai și, mai ales, de unde tai: de la chirie pentru spații? Ai nevoie de ele. De la angajați? Nu îți permiți să o iei de la zero cînd îți reiei activitatea, ai nevoie de oameni care știu exact ce au de făcut. De la conținut? Cu ce revii pe piață, admițînd că reziști pînă la revenire?. Oricare dintre aceste variante este dureroasă. Din perspectiva distribuitorului de film de autor, probabil cel mai popular răspuns va fi cel de-al treilea. Lipsa unei predictibilități a oprit distribuitorii independenți să investească în titluri noi, iar reacția studiourilor mari din afară a fost să amîne blockbuster-ele pentru anul viitor sau chiar pentru 2022. Ceea ce înseamnă o aglomerare de astfel de titluri în momentul în care se vor stabili noi reguli sau se va creiona o nouă realitate. Într-o realitate în care cinematografele vor fi mai nevoite ca oricînd să facă profit, filmul de artă își va găsi cu greu un loc sau nu și-l va găsi deloc. Lupta între blockbuster-e și cinema de autor a fost mereu nedreaptă din cauza lipsei de săli pentru cel de-al doilea, într-o țară cu opt cinematografe de artă aglomerate deja de numărul mare de evenimente și festivaluri.

Cinema-ul nu va muri, la fel cum nu a murit în timpul războiului, nu a murit cînd a apărut televiziunea și nici măcar atunci cînd a apărut Internetul. Pentru că există un public, există oameni dornici să meargă la filme într-o sală, alături de alți oameni. Să trăiască emoția aceea a stingerii luminii, cînd, înconjurat de alți oameni, trăiești singur o experiență comună. Modul acesta de a vedea filme, total diferit ca experiență de orice sistem audio-video pe care îl ai acasă, va rămîne. Nu-l vor înțelege cei ce nu au acest obicei, la fel cum nici oficialii nu vor înțelege sloganul „Cultura este muncă”. E un motiv în plus să ne gîndim măcar acum, în ultimul ceas, cum facem să încurajăm consumul de cultură. La ce ne folosește nouă, ca țară, un public educat, spectatori mai empatici, preocupări de acest gen în locul altora, care este impactul evenimentelor, al culturii și chiar al HoReCa – văzută ca locuri de socializare – asupra sănătății mintale.

Cred că perioada pandemiei a strîns puțin rîndurile între actorii culturali și consumatorii de produs cultural. Încă din primele săptămîni de izolare, online-ul a rămas singurul instrument de legătură, i-a determinat pe fiecare să se implice cum puteau: actori care citeau povești pentru somnul de după masă al celor mici, organizatori de evenimente care achiziționau materiale medicale și construiau spitale, muzicieni care au compus, teatre care au postat spectacole sortite uitării, filme care au fost mai discutate ca oricînd. Pe timp de vară, fiecare eveniment cultural la care am participat, ca organizator sau spectator, a fost mai plin de grijă (datorată și regulilor, și restricțiilor) față de spectator decît oricînd. Legătura dintre oameni, distanțați social, a fost mai puternică atunci ca niciodată. Asta trebuie să cîntărească mult în construirea unei noi realități la care, de fapt, lucrăm cu toții și pe care încercăm să o înțelegem. Legătura strînsă dintre public și produs cultural este speranța celor ce se chinuie azi să supraviețuiască. Și nu e puțin lucru.

Monica Felea este distribuitor de film independent.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.