- interviu cu Romeo VASILACHE, director de programe pentru antreprenoriat, Romanian-American Foundation -

O să vă rog să-mi explicaţi logica economică din spatele acestei intervenţii. În primul rînd, de ce vrea o organizaţie orientată spre antreprenoriat să lucreze în zona agricolă şi, în al doilea rînd, să promoveze asociativitatea?

Principalele aspecte care au fost luate în considerare cînd s-a decis dezvoltarea programului de antreprenoriat pentru zona rurală includ: potenţialul economic foarte mare, dar care încă nu e pus în valoare la nivelul la care ar putea fi, numărul mare de oameni care trăiesc în spaţiul rural şi numărul foarte mare de ferme mici, interesul pentru schimbare în spaţiul rural afirmat de foarte multe voci din societatea românească şi momentul în care ne aflăm – respectiv, la finalul unei perioade de finanţare prin fonduri structurale şi elaborare de planuri pentru perioada următoare de finanţare. Noi, la Romanian-American Foundation (RAF) am evaluat aspectele menţionate mai sus şi, dintre toate subiectele care ţin de spaţiul rural, ne-am orientat către sprijinirea fermierilor mici, cu precădere prin sprijinirea asociativităţii.

Este un fel de paradox: lumea se gîndeşte la asta, dar nu prea se asociază.

Da, toţi consideră că e important ca fermierii să se asocieze, dar se pare că e extrem de greu de realizat acest lucru şi, ca urmare, sînt foarte puţine asocieri de succes. În contextul societăţii actuale, în care regulile economiei de piaţă sînt determinante pentru orice activitate economică, asocierea ar putea să fie o soluţie viabilă pentru fermierii mai mici.

Dacă are sens din punct de vedere economic şi dacă toată lumea vorbeşte despre subiectul acesta, de ce se mişcă lucrurile atît de greu? Au existat programe anterioare care au încurajat asociativitatea, există chiar şi o lege specială, au fost şi bani europeni pentru grupuri de producători.

Sîntem convinşi că asocierea poate să aibă sens economic. De altfel, asocierea nu va exista dacă nu va avea sens economic, dacă volumul produselor vîndute nu depăşeşte un anumit prag şi, desigur, dacă nu sînt menţinute costurile sub control. Cred că sînt mai multe motive pentru care dezvoltarea unei activităţi economice prin intermediul unei forme asociative are loc foarte greu. Unul dintre aceste motive, pe care îl consider critic: cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru conducerea unei forme asociative sînt radical diferite de cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru administrarea unei ferme mici. Un alt motiv este cel legat de accesul la capital şi un al treilea motiv foarte important e cel legat de fiscalitate. Ca urmare, foarte puţine grupuri de fermieri au reuşit să se asocieze pentru interese economice, singuri, fără sprijin din afară. Ştiu că în anii care au urmat după 1989, au fost derulate mai multe programe care au avut ca obiectiv stimularea asocierilor în agricultură. Se pare, însă, că nu s-a ajuns încă acolo unde s-a dorit, în privinţa formelor asociative. Şi acum este în derulare, în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, măsura 1.4.2, ce oferă stimulente pentru grupurile de producători care îşi vînd produsele prin intermediul grupului. CRPE a făcut o analiză cu privire la această măsură şi a constatat că rezultatele nu sînt cele aşteptate, stimulentele nu au fost destule, asocierea nu a venit în mod natural.

Cînd spuneţi de asociaţii agricole, mulţi oameni se gîndesc la CAP-uri. Mai e asta o problemă?

Dintr-un anumit punct de vedere, mai puţin decît ne-am aşteptat, cel puţin la nivel declarativ. RAF finanţează, în acest moment, un program de sprijinire a dezvoltării rurale prin antreprenoriat, cu trei componente complementare: a) sprijinirea directă a asocierii; b) instruirea unui număr cît mai mare de mici fermieri din 40 de sate, pentru dezvoltarea abilităţilor minime antreprenoriale şi de management, şi c) cercetare şi advocacy pentru politici publice favorabile asocierii. În prima componentă finanţăm crearea a patru organizaţii asociative. În trei din patru cazuri, fermierii au ales cooperativa ca formă de organizare juridică pentru asocierea lor. Deci oamenii nu s-au speriat de cuvîntul „cooperativă“. Au ales în cunoştinţă de cauză. Fiecare dintre organizaţiile partenere care au expertiză în dezvoltare rurală şi care oferă asistenţă tehnică specializată grupurilor de fermieri în vederea asocierii au pregătit şi au facilitat discuţia pe acest subiect şi rezultatul a fost cel menţionat mai sus.

Şi care e modelul de intervenţie?

Într-o primă etapă, fermierii discută despre problemele cu care se confruntă în activitatea lor şi identifică potenţiale soluţii. Ideea de asociere a apărut în mod natural, ca soluţie în toate aceste întîlniri participative. Etapa următoare presupune un proces de coagulare a grupului, definirea conceptului de lucru în asociere, identificarea formei juridice de asociere cu analiza implicaţiilor care decurg din forma juridică, elaborarea unui plan de dezvoltare organizaţională şi a unui plan de afaceri. Şi o ultimă etapă, poate cea mai grea, este implementarea planului de afaceri.

Şi ce presupune planul de afaceri al unei cooperative?

Elementele clasice care ţin de planul de afaceri: cine sînt clienţii, care sînt nevoile lor, care vor fi produsele ce vor satisface respectivele nevoi, cum vor ajunge respectivele produse de la cooperativă la client etc. Deci se clarifică strategia produsului, politica de preţ, cum vor afla clienţii despre oferta cooperativei/asociaţiei, strategia de distribuţie – pe scurt, modelul de afacere. Plecînd de la aceste informaţii, se construiesc proiecţiile financiare şi se fac estimări cu privire la volumul de vînzări, costuri şi rezultat financiar, circuitul numerarului şi cum/cînd se vor încasa banii respectivi etc. Tot în această etapă s-a estimat necesarul de capital pentru investiţii şi potenţialele surse.

Cu ce-l ajută cooperativa pe fermier? Ce-i iese lui din asta?

Cooperativa/forma asociativă trebuie să ofere ceva ce fermierul nu poate obţine singur, fie că vorbim de pieţe, servicii, acces la tehnologie, capital, putere de negociere, economie de timp etc., desigur, cu efect economic direct asupra fiecărui membru. De exemplu, dacă vorbim despre o cooperativă de legumicultori, un prim beneficiu pe care cooperativa îl poate oferi este pe partea de distribuţie de legume proaspete. Astfel, legumicultorul se va putea ocupa cu mai multă atenţie de ferma lui. Un alt beneficiu ar trebui să vină din partea de achiziţii de materii prime/materiale, fertilizatori, material săditor. O etapă ulterioară în dezvoltarea cooperativei o poate reprezenta deschiderea unei linii de ambalare/procesare. În plus, cooperativa poate oferi acces mai facil la tehnologie sau la cunoştinţe, ori la servicii conexe de genul contabilitate primară pentru membrii cooperativei. Trebuie însă clar menţionat că beneficiile vin mînă în mînă cu responsabilităţile care sînt asociate poziţiei de membru. Şi aici mă refer la corectitudine, la respectarea angajamentelor de livrare, la transparenţă.

Argumentaţia asta economică este foarte raţională, dar uneori apare componenta iraţională „nu vreau să cooperez cu tine, chiar dacă ar avea sens din punct de vedere raţional.“

Aveţi dreptate. Şi eu cred ca dincolo de argumentele economice sînt şi alte aspecte de care trebuie să ţinem cont. Afacerile se fac pe încredere şi între oameni, dincolo de instituţii, aspect care este la fel de adevărat şi în zona rurală. E clar, componenta socială legată de încredere şi de relaţiile dintre oameni este esenţială, trebuie să ţinem cont de ea; altfel, ratăm de la început efortul pe care îl facem. Abordarea practicată de organizaţiile partenere are în vedere tocmai acest aspect şi pune mare preţ pe construirea sau reconstruirea capitalului de încredere.

Adică, e şi un fel de terapie de grup?

Probabil putem spune şi aşa. Lucrînd împreună, fermierii reconstruiesc, de fapt, capitalul de încredere de care au mare nevoie. Nu înseamnă că e uşor şi că nu există momente de tensiune în cadrul grupului – da, există tensiuni, important este, însă, cum sînt administrate. Au fost foarte multe întîlniri cu grupul de fermieri, înainte de a ajunge la un plan de afaceri, şi au fost şi momente dificile. La etapa de implementare apar alte probleme şi, de cele mai multe ori, sînt mai dificile decît în etapa de planificare. Un exemplu clasic de „problemă“ apare în legătură cu distribuţia produselor prin cooperativă. Dacă la momentul livrării produselor, preţul din piaţă este mai mare decît cel stabilit intern între cooperativă şi membrii ei, micul fermier nu mai livrează cantitatea de produse angajată către cooperativă, ci o vinde direct. Consecinţele pentru cooperativă nu sînt greu de imaginat: pierderea contractelor, pierderea încrederii între membri şi blocarea activităţii...

Adică membrii trădează cooperativa.

Da, probabil că respectivii fermieri nu au reuşit să vadă cooperativa ca ceva ce le aparţine. Putem extinde discuţia la principii, la valori, la presiunea financiară pe termen scurt, care apasă pe umerii fermierilor mici etc. Un lucru e clar: aceste situaţii pot să se producă şi, ca urmare, trebuie tratate cu foarte mare atenţie, chiar înainte să apară. Se pot găsi, cred eu, soluţii care să răspundă presiunilor financiare imediate, fără a încălca angajamentele luate.

Cînd veţi trage linie? Avem un experiment în care se încearcă stimularea asociaţiilor prin dezvoltare comunitară şi consiliere individualizată. Cînd vom şti dacă merge sau nu?

Deja există unele indicii, care mie îmi dau convingerea că vom reuşi, însă cu siguranţă vom şti după 24-36 de luni de acum încolo. Proiectul a fost început anul trecut. Prima etapă s-a încheiat deja şi a avut ca obiectiv coagularea unui grup de fermieri şi planificarea afacerii. Începînd cu anul acesta, cu luna februarie, am intrat în etapa practică, care presupune implementarea planului de afaceri dezvoltat. De menţionat că această a doua etapă este foarte mare consumatoare de resurse de consultanţă individualizată.

Există această măsură din bani europeni, pentru stimularea grupurilor de producători. De ce vi se pare că nu a mers? Şi aş completa întrebarea: în paralel cu dezvoltarea asociaţiilor-pilot, încercăm împreună să convingem Ministerul Agriculturii ca viitorii bani europeni să poată finanţa asemenea acţiuni de dezvoltare comunitară. Pentru că asocierea nu se dezvoltă natural, fără ajutor.
 
Vă referiţi la măsura 1.4.2. Eu cred că, la nivel de principiu, măsura respectivă este bună, însă doar pentru organizaţii mature, capabile deja să se administreze singure. Rezultatele de pînă acum ne indică tocmai faptul că sînt puţine organizaţii în acest stadiu de dezvoltare. Deci, trebuie acordată atenţie părţii de facilitare, oamenii trebuie aduşi laolaltă şi acesta este rolul ONG-urilor cu care lucrăm în cele patru proiecte-pilot. De asemenea, trebuie ţinut cont şi de celelalte două aspecte pe care CRPE le-a identificat în studiile efectuate în ultimele luni, ca fiind critice: accesul la capital şi fiscalitatea.
 
Ultima întrebare. E ceva ce părea logic şi raţional pe hîrtie şi, după contactul cu fermierii, aţi ajuns la concluzia că nu e aşa, că e altfel.
 
Da, au fost situaţii cînd au trebuit reevaluate unele aspecte. Cu siguranţă, organizaţiile care au lucrat direct cu fermierii pot împărtăşi multe lucruri din experienţa lor. La fel şi fermierii care participat în acest proiect au multe de povestit în urma acestei experienţe. Însă ca o concluzie finală, aş afirma că asocierea între fermierii mici e o soluţie care poate rezolva multe din problemele legate de dezvoltarea economică locală, că e greu de realizat în viaţa reală în contextul românesc, dar că este posibilă.

 

Programul „Dezvoltare Rurală prin antreprenoriat şi asociere“ este iniţiat şi finanţat de Romanian-American Foundation şi implementat cu sprijinul următorilor parteneri:


● Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) – analiză rurală şi politici publice;

● Fundaţia Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare (PACT), Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), Fundaţia Civitas şi Centrul de Mediere Socială şi Comunitară (CMSC) – facilitare comunitară şi dezvoltarea asociaţiilor;

● Centrul pentru Educaţie Economică şi Dezvoltare din România (CEED) – instruire şi servicii de consultanţă pentru producători din 40 de localităţi rurale.

● Opportunity Microcredit Romania IFN S.A., Romcom IFN S.A., Vitas IFN S.A., Societatea de Finanţare Rurală FAER IFN S.A. şi Fundaţia pentru Promovarea Agriculturii şi Economiei Regionale FAER, Patria Credit IFN S.A. şi Fundaţia Patria Credit – parteneri pro bono în implementarea programului de instruire şi a serviciilor de consultanţă pentru producători.

a consemnat Cristian GHINEA