Se face adesea confuzie între nesupunere civică şi anarhism/anarhie, motiv pentru care simţim nevoia să aducem cîteva clarificări. Nesupunerea civică constă în a încălca deliberat o lege în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) pentru a atrage atenţia opiniei publice şi a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale. Diferitele definiţii care au fost schiţate converg în a spune că nesupunerea civică are următoarele caracteristici:

● Implică încălcarea deliberată a legii. Cazurile în care anumite gesturi de protest nu sînt însoţite de încălcarea nici unei legi nu pot fi clasificate, din punct de vedere tehnic, ca nesupunere civică.

● Implică acceptarea – chiar solicitarea – sancţiunii penale. Un act de nesupunere civică este public şi asumat; autorul său nu caută să ascundă faptul că a încălcat o lege, şi de aceea el nu este un infractor. Dimpotrivă, el atrage atenţia asupra injusteţii unei legi sau politici, deci interesul său este ca fapta sa să fie cît mai cunoscută de opinia publică şi de guvernanţi. 

● Este nonviolentă pentru că este „civică“, adică se înscrie în limitele convieţuirii civile în societate, respectînd principiul fundamental de a nu încălca libertatea celorlalţi şi de a nu le dăuna în nici un fel.

● Nu este fapta unui individ izolat, ci se manifestă printre membrii unui grup; este mai degrabă un mijloc de acţiune folosit de minorităţi organizate, pentru a preveni tirania majorităţii.

● Nu trebuie confundată nici cu delincvenţa de drept comun, nici cu acţiunea revoluţionară. Din punct de vedere juridic, nu se face nici o diferenţă între un act de nesupunere civică şi o faptă penală ce poate fi încadrată ca delict de drept comun: în ambele cazuri este vorba de încălcarea legii. Din punct de vedere moral însă, cele două sînt fundamental diferite: cel care comite un act de nesupunere civică nu o face în propriul său interes, ci pentru o cauză mai înaltă care, în viziunea sa, poate fi echivalată cu interesul întregii umanităţi. În plus, distincţia între încălcarea legii în public şi cea clandestină este foarte importantă. În ceea ce priveşte acţiunea revoluţionară, diferenţa principală constă în aceea că nesupunerea civică nu este o formă de contestare a sistemului ca întreg şi a principiilor sale de bază, ca în cazul luptei revoluţionare. Nesupunerea civică încearcă să atragă atenţia asupra unor „scăpări“ ale sistemului, pe care îl consideră în cele din urmă legitim, iar consecinţele penale ale nesupunerii sînt şi ele acceptate, ba chiar solicitate, pentru ca impactul gestului de nesupunere asupra opiniei publice să fie cît mai mare. 

Textul de faţă este un articol programatic al Miliţiei Spirituale, organizaţie nonguvernamentală neafiliată politic, care promovează dezvoltarea conştiinţei civice active şi spiritul solidarităţii cetăţenilor (www.militiaspirituala.ro).