De ce este necesar să ne temem, pentru a fi împreună

Publicat în Dilema Veche nr. 653 din 25-31 august 2016
De ce este necesar să ne temem, pentru a fi împreună jpeg

Frica este un liant social foarte puternic, atît pentru oameni, cît și pentru state, care nu o dată au fost comparate cu niște „persoane“. Teoria alianțelor, de exemplu, spune că acestea persistă atîta timp cît se confruntă cu o amenințare externă; în lipsa amenințării, alianțele tind să se dilueze și să se destrame. Tot frica este cea care îi determină pe oameni să renunțe la starea de natură, ne spune Hobbes, și să se organizeze în societate, cedîndu-și libertatea de a-și face dreptate singuri în favoarea suveranului, care în schimb îi protejează. Așadar, conform acestei narațiuni, la baza constituirii statului nu stă altceva decît frica.

Această idee nu trebuie citită într-o cheie morală, care să ne ducă la concluzia că, fondîndu-și legitimitatea pe faptul că se constituie ca un rezultat al fricii, statul ar fi cumva imoral. Dimpotrivă, considerînd existența statului ca fiind o chestiune care nu are legătură cu noțiunile de bine și de rău, ci mai degrabă înțelegînd statul ca pe un instrument tehnicizat de guvernare a unor populații din ce în ce mai numeroase, vom încerca în cele ce urmează să reconstituim modul în care anumite tematici – precum terorismul sau imigrația –, cu fricile aferente pe care le declanșează, corespund în mod aproape natural nevoii actuale a statului de a găsi o modalitate să-și reconsolideze suveranitatea într-o epocă în care aceasta este pusă sub semnul întrebării din direcții din ce în ce mai numeroase.

Două din elementele constitutive ale statului modern sînt teritoriul și corpul politic. Teritoriul se constituie, istoric, printr-o distincție clară între un spațiu intern sau „domestic“, dacă folosim terminologia anglo-saxonă, care este ordonat, ierarhizat și în interiorul căruia se exercită suveranitatea, și un spațiu internațional prezentat ca fiind anarhic și periculos. La rîndul ei, comunitatea politică se constituie prin demarcarea unor frontiere simbolice care marchează alteritatea: coeziunea națiunii este garantată de limba, cultura, tradițiile și eventual etnicitatea împărtășită. Rolul străinului în interiorul acestui tip de comunitate politică este chiar acela de a marca diferența și de a consolida unitatea națiunii.

Mult invocatul fenomen al globalizării generează cel puțin două tipuri de mutații care fragilizează în mod direct rolul statului ca principală formă de organizare a comunităților politice. Este vorba, pe de o parte, de permeabilizarea granițelor, care face ca statul să nu mai poată controla fluxurile care îi traversează frontierele – fluxuri de bani, mărfuri, informații și persoane. „Retragerea statului“ din sfera economică și incapacitatea sa de a mai influența în mod semnificativ procesele economice nu mai este de mult o noutate. Pe de altă parte însă, apariția spațiului virtual permite coagularea unor comunități deteritorializate și apariția unor identități transnaționale. Astfel, apartenența națională ca principal marker identitar se diluează, loialitățile primare ale cetățenilor se modifică și coeziunea corpului politic național este din ce în ce mai slabă.

În contextul în care cei doi markeri identitari menționați, teritoriul și corpul politic, sînt fragilizați, statele caută noi modalități de a-și reinstitui suveranitatea afectată de globalizare, prin eforturi menite de a reconstitui granițele (sub forme nu doar teritoriale, ci și instituționale și simbolice) și a consolida coeziunea comunității naționale, dar și prin alte mijloace de a-și extinde sfera de competență. De pildă, după sfîrșitul Războiului Rece, discursul public include în sfera securității din ce în ce mai multe aspecte care nu țin de domeniul militar: fenomenul, denumit „securitizare“, permite declanșarea unor practici excepționale care suspendă legea, dar și extinderea sferei de competență a statului în zone care mai înainte făceau obiectul vieții private. „Patriot Act“ a fost legea care a declanșat o evoluție de nestăvilit către un control generalizat al statului asupra vieții private a cetățenilor, iar această lege a fost posibilă tocmai datorită fricii pe care atentatele de la 11 septembrie 2001 au provocat-o în SUA. Astăzi avem din ce în ce mai multe exemple de supraveghere și control care se justifică discursiv prin nevoia de a asigura securitatea populației în raport cu amenințarea teroristă. Teroristul și imigrantul devin forme ideal-tipice de alteritate, care includ tot ce este străin, periculos, anarhic, diferit. Figura teroristului se suprapune cu ușurință peste cea a imigrantului pentru a întruchipa acea alteritate radicală care permite membrilor corpului politic să se recunoască între ei și să-și regăsească identitatea, dar și solidaritatea în fața pericolului. Or, atunci cînd există un pericol care amenință națiunea, funcția și acțiunile statului nu pot fi puse la îndoială.

Așadar, de ce ne mai temem astăzi, astfel încît funcția de protecție a statului să continue să rămînă necesară? 48% din cetățenii europeni cred că cea mai gravă situație cu care se confruntă UE în acest moment este imigrația, iar terorismul este pe locul 2, cu 39%, conform datelor ultimului Eurobarometru, culese în luna mai 2016. Cu toate acestea, atunci cînd sînt întrebați care este problema lor cea mai gravă la nivel personal, doar 8% menționează imigrația și 5% terorismul (locurile 11, respectiv 15 în clasament). La nivel personal, problemele cele mai mari privesc creșterea prețurilor și costul vieții, pensiile și sistemul de sănătate și securitate socială. Acest decalaj enorm între percepția asupra amenințărilor la nivelul Uniunii și cele la nivel personal vorbește despre înstrăinarea cetățenilor față de sistemul politic căruia îi aparțin. Pare că, mai mult decît oricînd, Uniunea are o problemă de identitate – sau mai degrabă de lipsa identificării între individ și polis.

Statisticile despre terorism și imigrație spun aceeași poveste, dintr-un unghi diferit. În realitate, contrar percepției comune, numărul atentatelor teroriste din perioada 2006-2013 a fost în descreștere; majoritatea acestor atacuri au loc în Orientul Mijlociu și doar un procent infim în Europa, iar probabilitatea ca un european să moară într-un atentat terorist se apropie de aceea de a fi victima unei lovituri de trăsnet. Cît privește imigrația, statisticile arată, de asemenea, o disproporție între temerile generate de aceasta și impactul ei real, mult mai mic decît temerile prea des evocate în media.

Este mai bine să ne temem de terorism și imigrație decît de șomaj. Pe de o parte, pentru că în teoria politică neoliberală, statul trebuie să se ocupe exclusiv de problemele de securitate, iar cele economice trebuie lăsate în seama pieței, din ce în ce mai vizibilă astăzi. De altfel, statul poate face din ce în ce mai puține într-un context economic – și legislativ – global în care marile corporații au, uneori, mai multă greutate decît statele. Prin urmare, frica de șomaj, de instabilitate economică, la limită chiar și de colapsul sistemului de pensii, dacă ar fi la fel de intens mediatizate ca și cea de terorism sau imigrație, nu ar contribui în nici un fel la consolidarea legitimității statului, ba chiar ar ridica semne de întrebare suplimentare cu privire la capacitatea acestuia de a mai răspunde mutațiilor aduse de globalizare. Pe de altă parte, pentru că teama de terorism și imigrație permite statului să întreprindă cîteva operațiuni capabile să contribuie la eforturile sale de a-și reconstitui suveranitatea: este vorba de supravegherea generalizată în interior, ca măsură contra terorismului, și de configurarea violentă a granițelor materiale, instituționale și simbolice, ca măsură contra imigrației.

Din păcate, frica de terorism și de imigrație, care par a fi subiectele europene cele mai fierbinți de politică internațională, alături de frica de Rusia, vor fi motivele pentru care, în viitorul destul de apropiat, vom accepta ca societățile noastre să devină din ce în ce mai puțin libere. 

Ruxandra Ivan, dr. în științe politice al Universității Libere din Bruxelles, este conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.