Despre chefuri în anii glorioşi

Anton POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 467 din 24-30 ianuarie 2013
Despre chefuri în anii glorioşi jpeg

Chefuri se mai făceau şi în vremea Epocii de Aur, dar erau, ca şi azi, ocazionale. Nu aveau, poate, anvergura lipsită de oprelişti a celor de acum, dar nu se poate spune că nu se puneau la cale. Şi chiar se executau. Cele de acasă, la prieteni, se numeau „ceaiuri“. Se făceau invitaţii, fiecare venea cu ceva, cu haleală, cu pileală, cu muzică. Ne distram şi noi mai cu perdea, mai fără balamuc, mai discret. Mi-aduc aminte că se mai şi dansa, dar, în mare parte, cu o berică în faţă sau cu un rom, anunţam politicos vecinii că va fi puţin deranj. Mai mult stăteam la palavre, eram cam nevorbiţi pe la serviciile noastre şi simţeam nevoia să ne descărcăm. Ştiam de „omul nou“, de „educaţia socialistă“, dar noi ne adunam să ne refulăm de inhibiţiile sistemului, să ne mai dăm drumul, să mai bîrfim, să mai spunem bancuri cu Bălălău (alias Ceauşescu) sau cu Bulă.

Odată, într-o noapte, era după ora 2, am plecat cu nevastă-mea de la un astfel de „priveghi“ ce avusese loc pe undeva pe la Gara de Nord. Cînd am ajuns la Coloane, am auzit în spatele nostru un „pssst!“ care s-a repetat imediat. Am întors capul şi am zărit prin noapte doi miliţieni care ne luaseră urma. S-au apropiat de noi şi, cînd au ajuns chiar în spatele nostru, au cerut să ne legitimăm. Cît eram de binedispuşi, ne-a luat un pic tremuriciul. Pe vremea aceea nu prea umblam cu buletinul la mine, iar treburi cu miliţia era nasol să ai. Am încercat să-i conving că, uite, tovarăşe, sînt cu soţia, uite, avem aceleaşi verighete. Pînă la urmă ne-au lăsat în pace, dar greu, cu multe argumente. Cînd i-am întrebat de ce ne-au oprit, ne-au explicat că pe la ora aceea cam ieşeau „fetiţele“ la agăţat (erau şi pe atunci, dar mai discrete). Am rămas uluiţi că am putut fi confundaţi cu aşa ceva şi ne-am grăbit cît am putut să ajungem acasă.

La cîrciumi ne vedeam seara, pe la Intim sau la Cina, la cîteva berici cu alune, iar duminica dimineaţa la Athénée Palace la un Dubonnet. Dacă stau acum să realizez ceea ce făceam, îmi dau seama că, prin prisma a ceea ce se face acum, era ceva cumplit de trist.

Pe loc repaus

Dar cel mai mişto era la petrecerile de după evenimente organizate de activişti, de 1 Mai, de 23 August. După „drepţi!“ urma „pe loc repaus!“, adică relaxarea de după ce tovarăşii ne „prăjiseră“ la foc mic şi după ce au scos din noi toată vlaga. Ne mai rămînea ceva şi pentru noi.

Prin anii ’80 (acea perioadă neagră) ne chemaseră să fim la ora 8 în faţă la Polivalentă, să formăm cooperativa „Alaiul“ pentru cei doi mari gigantici ai omenirii, El şi Ea. Era 6 Martie. Sărbătoarea, pentru cei mai tineri, era instaurarea primului regim comunist din istoria ţării, la 6 Martie 1945. Pe noi ne-au adunat la ora 8 şi ei au venit la 10. Vremea era rece, ne îmbrăcaserăm noi bine, dar tot ne-am încoţopenit de frig pînă am început să scandăm, să facem paradă de voci într-un singur glas, al oamenilor muncii, care sînt fericiţi să sărbătorească alături de aleşii naţiunii o dată atît de importantă. Totul se termină şi activistul-şef ne dă comanda: „Sînteţi liberi, dar să vă întoarceţi la lucru!“ Eram bocnă de frig şi simţeam chiar o imperioasă nevoie de încălzire. Ieşim din Parcul Tineretului şi ne îndreptăm cu grăbire pe Magistrală (actualul Bulevard Cantemir). Ajungem la o alimentară, în spatele unei centrale termice de cartier. Intrăm şi toţi ochii se concentrează spre o sticlă de coniac Drobeta (750 ml). Ieşim afară, în lateral. Acolo erau nişte bănci. Desfacem produsul şi începem să sorbim conţinutul şi să ni-l pasăm unul altuia cu o sete de neexplicat. Le spun celorlalţi, vreo patru amici, că poate ar fi bine să şi îngurgităm ceva. Intenţia mea a fost repede neluată în seamă, şi în circa cinci minute conţinutul acelei minunate sticle de Drobeta era supt.

Începusem, har Domnului, să ne încălzim. Tocmai atunci, mai pică un coleg care era chiar în cîmpul muncii, la centrala termică pomenită mai sus: „Ce faceţi, măi, aici? Beţi fără mine?“ Noi, mai entuziaşti, ne spunem că nu putem să îl scoatem din joc pe bietul nostru coleg. Unul dintre noi se duce în alimentară, cu banii adunaţi de la ceilalţi, şi vine pe dată cu o a doua sticlă de Drobeta. Eu le zic din nou de mîncare. Ei, nimic. Se desface a doua sticlă în cinstea colegului nostru. Evident că în zece minute se goleşte şi asta. Plecăm noi de acolo şi ne îndreptăm spre sediu, care era cam în spatele restaurantului Budapesta. Acolo, era o cîrciumă, la varice şi în aer liber. Cineva propune o bere. Toată lumea aprobă. Beau şi berea, dar în momentul acela am simţit că nu mă mai ascultă picioarele. Le zic că eu mă duc acasă, să mă scoată ei la serviciu. Trebuia să ajung la Piaţa Unirii, să iau tramvaiul 13 pentru a ajunge în Militari. Capul era perfect, dar picioarele... Ajung, nu ştiu cum, la cheiul Dîmboviţei, şi acolo erau nişte panouri de la construcţia metroului. Cînd cobor de pe un trotuar, nu ştiu cum calc, alunec, cad şi, cînd mă ridic, constat că talpa unei ghete era desprinsă şi se mai ţinea doar în călcîi. Alt efort imens de a-mi continua drumul pînă la Unirea. Era evident că nu voi putea, dar eu eram convins atunci că e posibil. M-am lipit de un panou şi încercam să-mi revin. Un miliţian din mijlocul intersecţiei sesizează starea mea de insecuritate după accidentul cu gheata şi se apropie de panou: „Vă simţiţi bine?“ Am răspuns destul de coerent: „Mă simt bine, mă simt bine, îmi revin!“ Apoi traversez la stop (capul era fresh, dar picioarele...) şi, abia tîrîindu-mă, ajung, cu chiu cu vai, în faţă la magazinul Unirea, unde pe atunci erau nişte bănci. Iată salvarea! Mă aşez acolo, pe o bancă. Tot ce-mi mai aduc aminte este că era plăcut şi bine, soarele de început de martie începuse să mă încălzească uşor. Cam aşa se desfăşurau petrecerile şi chefurile noastre în vremea Ceauşescului.

Ce noapte superbă, ce fete!

Aş mai pomeni discotecile de pe litoral. Într-o vară, am ajuns, în miez de noapte, înghesuiţi într-o Dacie ce mergea de la Constanţa în staţiunea Venus, la discoteca ACR Club. Acolo – un dezmăţ general. Toată lumea era pilită, fuma în draci şi făcea o hărmălaie de nedescris. De dansat nici vorbă, nu tu animatoare, nu tu nimic. Pe jos erau dispuse pneuri de maşină în care te puteai lăsa să zaci toată noaptea, dacă nu aveai chef să dansezi. Mi-am luat un pahar mare cu gin tonic şi probabil că am adormit în gaura pneului. M-au trezit colegii de chef pe la 5 dimineaţa şi am ieşit afară. Era o zi minunată de august. Soarele răsărise şi am stat acolo, la soare, în faţa discotecii, pînă a venit o Karosa şi ne-a luat, ducîndu-ne înapoi la Constanţa. Ce noapte superbă, ce fete, ce bar dichisit, ce soare, ce petrecere!

Anton Popescu este inginer şi poet.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.