Două funde mari

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Două funde mari jpeg

- argument -

Am 6 ani şi nouă luni, o cordeluţă elastică care îmi storceşte urechile şi două funde mari, albe, care clămpănesc la fiecare pas pe care îl fac. Problema mea e, însă, alta. În august am vrut în tabără la mare, la Năvodari. Cu orice preţ. Şi, credeţi-mă, am ajuns să plătesc unul imens: m-am tuns la zero din cauza epidemiei de păduchi care ne transformase în purtători de lindini pe mulţi copii din grupa mea de la cămin. Mama a încercat să mă convingă, săraca, că n-are rost să îmi sacrific podoaba capilară, dar n-am ascultat-o. Septembrie mi se părea departe şi m-am gîndit că părul meu are tot timpul din lume să crească. Aşa se face că am ajuns în curtea Şcolii generale nr. 4, pe 15 septembrie, cu părul abia mijit. Codiţele împletite ale fetiţelor care mişunau pe lîngă mine îmi dădeau vertij. Nu cred că există vreo fotografie mai tristă decît a mea, din prima zi de şcoală. Nu par un copil care ia viaţa în piept, ci mai degrabă un cîine bătut, cu ochi mari, albaştri-verzui, înecaţi în lacrimi. Mult timp nici măcar nu m-am putut uita la cartonul acela colorat care îmi imortaliza suferinţa, şi cu care m-am întors acasă după vreo două săptămîni de cînd începuse şcoala. 

Şi de parcă n-ar fi fost de ajuns, cînd m-am auzit strigată la repartizarea pe clase, s-a dovedit că tovarăşa, pe care de abia aşteptam s-o cunosc, era, de fapt, tovarăşul Cocheci. Un domn în vîrstă, ursuz şi mustăcios. Atunci, în banca a doua de la fereastră, am făcut un efort supraomenesc. Simţeam, pe sub piele, cum îmi trosnesc oasele de încordare. Mi-am agăţat privirea de ramurile unui copac, am început să număr frunzele, dar degeaba. Nimic n-a mai ajutat. Am început să plîng spasmodic, în hohote, de parcă toate nenorocirile lumii căzuseră peste capul meu golaş. Domnul acela uscăţiv şi înalt a venit la mine şi m-a rugat să mă liniştesc. Ce ştia el?  

Au chemat-o pe mama şi m-a luat de la şcoală. Îmi vorbea, dar nu reuşeam s-o urmăresc. Ştiam că plecase de la serviciu pentru mine la o oră imposibilă, cînd avea multă treabă. I-am spus că nu vreau să mă mai întorc. Ne-am dus la cofetăria din parc. Scăpasem de nenorocita aia de cordeluţă şi urechile mele îşi reveneau. Eram doar eu cu mama, la prînz, într-o zi care nu era duminică, într-un parc aproape gol. Îmi plăceau pantofii mei de lac şi ai ei, cu tocuri înalte.  

Ziua aceea de 15 septembrie a ţinut o veşnicie. M-am întors la şcoală, dar nu imediat. A durat cîteva zile pînă au reuşit ai mei să mă mute de la B la C, unde preda o învăţătoare.

Ilustraţie realizată de Ion BARBU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.