Secolul XX a adus numeroase schimbări în ceea ce numim „viaţa de familie“, iar divorţul este doar una din ele. Nu spun prin aceasta că divorţul este o invenţie a secolului trecut, ci mai degrabă că a suferit o serie de mutaţii, de la procedura în sine pînă la percepţia asupra persoanelor divorţate. În literatura juridică, divorţul este definit ca desfacerea căsătoriei pe cale legală, din cauza unor motive temeinice, a unor raporturi iremediabile dintre soţi, care fac imposibilă continuarea căsătoriei. În literatura sociologică, divorţul poate fi definit ca terminarea unei relaţii de familie, relaţie începută prin căsătorie. Căsătoria, din această perspectivă, este o uniune, însă nu doar între doi soţi, ci şi între familiile acestora.

Pentru situaţia de faţă am ales să discut despre două femei „de succes“ divorţate, în două perioade istorice diferite – comunism şi capitalism. Nu mă voi opri asupra cauzelor care duc la divorţ, ci vreau să discut mai degrabă felul în care doamnele respective au perceput atitudinea celorlalţi referitor la statutul lor de femei divorţate. Ambele aveau 28 de ani în momentul divorţului, erau medici stomatologi şi au fost cele care au intentat divorţul.

M. a ales să îşi încheie mariajul în 1983, după ce fusese căsătorită şase ani. Divorţul înseamnă pentru ea un eşec. I. a pus capăt mariajului său, care a durat patru ani, în 2008. Divorţul înseamnă pentru ea o etapă a vieţii, un sfîrşit, dar şi un început. În 1983, o femeie divorţată era mai degrabă evitată de lumea femeilor. Era considerată mai vinovată decît fostul ei soţ, pentru respectiva situaţie. În 2008, o femeie ca I. este mai degrabă compătimită decît acuzată. Mai mult, cînd lumea din jurul ei află că este divorţată, vina este, în general, atribuită bărbatului şi mai puţin ei, ca femeie. În perioada comunistă, majoritatea cunoştinţelor lui M. erau căsătorite. Post-comunism, cunoştinţele lui I. se împart în două categorii: căsătorite şi necăsătorite (concubinaj şi persoane singure). Dacă ideea de concubinaj era aproape de neconceput pentru perioada în care M. a divorţat, în 2008 mariajul este cel care exclude de la o serie de activităţi. O femeie măritată trebuie să facă activităţi de „om măritat“, deci în nici un caz nu are timp de socializare după serviciu. Nu acelaşi tratament se aplică şi celor care trăiesc în concubinaj, care ajung să fie invitaţi la o serie de activităţi împreună cu persoanele care nu se află într-o relaţie. Altfel spus, există o segregare, s-au creat două grupuri între persoane cu relaţii legalizate, pe de o parte, şi persoane cu relaţii nelegalizate sau care nu se găsesc într-o relaţie, pe de alta. Mai mult, dacă în perioada comunistă, M. s-a simţit ca o pradă pentru „amantlîc“, I. a simţit doar că bărbaţii sînt din nou interesaţi de ea, în sensul în care i-a dispărut eticheta de femeie ce nu poate fi/nu trebuie abordată. Altfel spus, M. era o femeie cu reputaţie stricată de divorţ, astfel că era de presupus că poate avea o relaţie cu oricine, în orice situaţie. Pe cînd pentru I. a însemnat, în principal, faptul că poate intra din nou într-o altă relaţie.

Cele două viziuni diferite se nasc din atitudinile diferite privind familia, divorţul, celibatul etc. În primul rînd, la nivel ideologic, în perioada comunistă femeia însemna forţă de muncă pentru procesul de producţie – prin ea însăşi şi prin copiii pe care-i putea naşte. Divorţul însemna înfrînare de la promovarea administrativă şi politică. Acest tip de etică ajunge, cu timpul, prin propagandă, să fie o parte a bazei morale a societăţii. Odată cu dispariţia socialism-comunismului, un nou tip de etică îşi face locul. Capitalismul a adus cu sine o schimbare majoră (ce se găsea, e drept, şi în perioada comunistă) – trecerea de la munca în gospodărie la munca plătită –, ce a adus cu sine o modificare şi în percepţia asupra căsătoriei – de la căsătoria pe considerente economice la căsătoria din dragoste. În timp, mariajul a ajuns să fie privit ca avînd drept scop principal împlinirea emoţională. Motiv pentru care este relativ uşor de acceptat ca atunci cînd ceva nemulţumeşte unul sau ambii parteneri, acesta sau aceştia să fie în măsură să ceară separarea legală.

...Paragraful anterior nu constituie o explicaţie completă la atitudinile privind divorţul, lucru cu neputinţă de realizat în acest articol. Însă poate constitui sîmburele unei discuţii ulterioare asupra felului în care noi şi cei din jurul nostru ne raportăm la instituţia divorţului.  Miruna Rolea este doctorand în antropologie la SNSPA.

Miruna Rolea este doctorand în antropologie la SNSPA.