Dragii mei profesori

Geo BARCAN
Publicat în Dilema Veche nr. 590 din 4-10 iunie 2015
Dragii mei profesori jpeg

Înainte să încep aceste rînduri, mi-am spus că ar fi just să ascult tare, cu boxele la maximum, Pink Floyd – „Another brick in the wall“. Acum, că mi-am creat ambientul perfect, am să vă spun o poveste. 

În urmă cu cîteva zile, ştergînd praful, am dat peste o casetă video veche, cu mine în clasa întîi, purtînd codiţe şi şoseţele albe cu broderie, ce ieşeau din nişte pantofiori roşii de lac. Mi-am văzut faţa speriată şi mîna încordată, ce ţinea strîns un buchet mare şi pompos de flori, pentru doamna învăţătoare. Ţin minte că mult timp mi-am imaginat-o pe viitoarea mea învăţătoare ca pe o femeie robustă, cu mîinile parcă din aluat, cu privirea aspră şi îmbrăcată mereu sobru. Tot timpul mi-a fost teamă de proiecţia femeii cu vocea ascuţită şi rezonantă, care te scoate în faţa clasei, te ceartă şi te face de rîs. Apoi, în pauză, nimeni nu mai vrea să alerge cu tine prin curtea şcolii şi trebuie să stai resemnat în bancă pentru că nu mai eşti iubit de doamna. Cea mai aspră întemniţare la care puteam să fiu supusă de către profesori erau notele mici, iar frica de ele mi-a dat impresia că nu sînt

nişte cifre pe care cineva le notează într-o carte fioroasă, uneori în funcţie de dispoziţia din ziua respectivă, ci nişte tatuaje care rămîn veşnic pe tot corpul tău şi, oriunde mergi, o să le vadă toată lumea. Aceasta a rămas, pentru mine, imaginea arhetipală a oricărui profesor, pe care o aplicam de fiecare dată înainte de a-l cunoaşte. 

Cu cîteva excepţii, experienţa mi-a demonstrat că cei mai mulţi dintre profesorii pe care i-am întîlnit aveau cîte puţin din acea doamnă învăţătoare, iar aproape cu fiecare dintre ei am experimentat sentimentul nimicniciei. Urăsc să ştiu că trăim într-un sistem în care elevii se supun şi dau răgaz ascultării, în cele mai multe cazuri, pentru că le e frică de ceva. Ni s-a întîmplat tuturor să ne fie teamă de a fi înjosiţi în faţa unui întreg colectiv competitiv, care e mereu cu ochii pe noi cît sîntem la tablă, sau să ne fie teamă să fim judecaţi pentru că nu am avut timp sau inspiraţie să ne facem tema, uneori chiar nici energia de a răspunde corect la o întrebare al cărei răspuns l-am fi ştiut cu o zi înainte. 

Nu am fost niciodată unul din acei elevi foarte îndrăgostiţi de anii de liceu, de fapt nu mă regăsesc deloc în acest scenariu. Niciodată nu m-am putut simţi confortabil cu sistemul. De aceea închid acum ochii şi îmi imaginez că, atunci cînd se sună de începerea orelor, în clasă intră o persoană care m-ar trata ca pe egalul ei şi care ar evita cu orice preţ să mă pună într-o situaţie jenantă sau să-mi creeze un complex de inferioritate. Îmi mai imaginez că, în ciuda timpului relativ scurt, profesorii ar încerca să ne cunoască pe toţi sau, mai bine zis, să ne înţeleagă. Adică să nu mai uite mereu de elevul acela timid din ultima bancă, care de multe ori are ceva surprinzător de zis, însă nu găseşte mijloacele să se exprime. 

Da, domnilor profesori, ştim că şi dumneavoastră sînteţi victime ale sistemului şi că sînteţi, împreună cu noi, nedreptăţiţi. Ştim că v-aţi săturat să fiţi prost plătiţi, nebăgaţi în seamă şi luaţi în rîs de puştanii prost educaţi, însă dumneavoastră trebuie să reprezentaţi o autoritate. Din punctul meu de vedere, autoritatea nu se impune, ci este ceva ce emană prin atitudine şi modul de a lucra cu nişte materiale atît de fragile cum sînt elevii. Vreau ca profesorii să nu mai stea la catedră şi nici elevii în bănci, ca la penitenciar. Vreau ca „profii“ mei să nu vină la şcoală pentru că trebuie şi pentru că vor fi plătiţi, ci pentru că simt acea responsabilitate de a forma noi generaţii competente. Evident, nu e vorba de acea competenţă de a copia la Bac sau a lua pur şi simplu o notă bună, ci de competenţa de a fi om. Nouă nu ar trebui să ni se predea doar teoreme, ci ar trebui să fim îndrumaţi spre a deveni din ce în ce mai mult noi înşine, pentru că astăzi şcoala şi societatea nasc din ce în ce mai mulţi frustraţi, din ce în ce mai mulţi tineri aflaţi într-o criză de personalitate. Vreau ca profesoara mea de biologie să intre în clasă, să deschidă fereastra şi să spună: „Dragilor, astăzi vom învăţa să apreciem natura şi să ne bucurăm de imensitatea si atotputernicia ei!“ Şi vă spun sincer că nu mă gîndesc zilnic la cloroplaste… 

Aşadar, mi-aş dori să pot trăi momentul în care mai toţi absolvenţii de liceu vor pleca în lume cu un ideal pe care vor să îl urmeze. Aş vrea să văd ziua în care elevii nu îşi vor mai decide viitorul după regula lui „Ala-bala-portocala“. Poate, într-o bună zi, profesorii aceia „mişto“, cărora le eşti veşnic recunoscător, nu vor mai fi o raritate. Poate cîndva vom fi ceva mai mult decît un salariu. Acum nu-mi rămîne decît să spun: „Hey, teacher, leave those kids alone!“  

Geo Barcan este elevă în clasa a XI-a la C.N. „Gheorghe Vrânceanu“ din Bacău şi vrea să devină regizor de film. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.