Educaţia sentimentală nu se mai face de mult cu Flaubert, ci cu reviste glossy, iar cea sexuală la fel (plus filme XXX şi site-uri porno, după caz). Fetele vor să ştie "totul despre sex" şi încep documentarea într-ale cuplului de pe băncile şcolii. Băieţii... hmm, băieţii sînt ceva mai inocenţi, ei preferă să joace fotbal în faţa blocului sau jocuri pe computer, în loc să-şi bată capul cu tehnici de seducţie. Oricum, acum există "vrăjeala cibernetică", făcînd totul mult mai simplu şi mai la îndemînă... Din revistele pe care le răsfoieşte tînăra generaţie, poţi să afli compoziţia "romantismului modern": lumînărele parfumate + muzică lentă + ulei de masaj. Nu prea mai are de-a face cu moartea din amor, duelul sau ruinele sub clar de lună, ci pare a fi doar o şmecherie publicitară al cărei scop este să vîndă, să vîndă, să vîndă... Lumînărele, parfumuri, ciocolată, vin roşu, ulei parfumat, lenjerie, cine în doi, discotecă, vacanţe, filme, sexshop, gel, ruj, rimel, mătase, contraceptive, flori, căpşuni, frişcă etc. etc. etc. Ritualurile se schimbă şi dragostea are nevoie să consume, trebuie hrănită cu experienţe şi momită cu bombonele frumos ambalate. Dacă dragostea îşi ajungea la început sieşi, cuplul are nevoie de satisfacţii suplimentare. Unu plus unu nu mai fac doar doi. Cuplul vine la pachet, la ofertă specială, cu "viaţa adevărată". Părinţii încă ne bat la cap să ne căsătorim. Bunicii aşteaptă nepoţi. Şefii aşteaptă rezultate. Copiii aşteaptă jucării. Timpul trece ameţitor, se derulează înainte în ritmul lui implacabil. Regulile din reviste nu prea mai ţin. În schimb, apar alte noţiuni, noi şi năucitoare. Credite, job-uri, leasing-uri, mall-uri, super-oferte, super-promoţii, asigurări, grădiniţe, detergenţi, cosmetice, maşini, apartamente, piscine, firme, training, rate, dobînzi, contracte, concedii, afaceri etc. etc. etc. Pe unde mai e dragostea prin toate astea, unde-şi găseşte locul în tot acest cocktail dement şi asurzitor? Ce culoare şi gust mai are printre atîtea cerinţe, trebuinţe şi tendinţe? Bunicii mei, care sînt căsătoriţi de peste 50 de ani, cred că dragostea vine o singură dată în viaţă şi atunci e pentru totdeauna. Că Dumnezeu îţi hărăzeşte pe cineva şi mai departe depinde de tine. Că odată ce ţi-ai ales "crucea", trebuie să o porţi pînă la sfîrşit. Noi credem că divorţul e ca un fel de aspirină. Te scapă de dureri de cap. Dragostea vine (precum poştaşul) întotdeauna de (cel puţin) două ori. Şi nici măcar nu e nevoie ca bărbaţii să fie prezenţi pentru a concepe un copil. Şi poţi să-ţi găseşti sufletul-pereche pe Internet, fără măcar să îi vezi chipul. E mai simplu sau mai complicat aşa? E o evoluţie benefică sau doar iluzorie? Se duce cuplul pe Apa Sîmbetei sau se emancipează? Răspunsul nu se află în acest număr dilematic. Nici prin revistele glossy, cu reguli prefabricate de comunicare şi tehnici de obţinere a orgasmului multiplu. Nici prin tratatele de psihologie de cuplu, printre denumiri stufoase şi complicate. Probabil e o chestiune strict personală, pe care nu o poţi afla decît aruncîndu-te în lupta crudă (da’ şi frumoasă!) a războiului dintre sexe, în drum către veşnicul nostru obiectiv comun: perpetuarea speciei.