V-aţi întrebat vreodată dacă relaţia de căsătorie care nu interzice adulterul, de tipul celei dintre Claire şi Frank, din cunoscutul serial House of Cards, este neapărat imorală? De cele mai multe ori ne justificăm aversiunea pe care o avem faţă de adulter pe baza unor sentimente, de repulsie sau frică, pe baza faptului că textele de autoritate, precum Noul Testament, îl interzic explicit, sau pentru că, în viziunea noastră, adulterul înseamnă o încălcare a unei anumite orînduiri.
Miza unei discuţii pe această temă este de a testa dacă viziunea tradiţională asupra căsătoriei mai poate fi valabilă şi în zilele noastre. Cu „instrumentele“ specifice eticii aplicate, printre care formularea de argumente şi distincţii, putem să ne formăm o opinie argumentată, fără a recurge la texte de autoritate sau la intuiţii. Este foarte important să distingem între două viziuni diferite asupra căsătoriei şi să vedem cam ce loc ar ocupa adulterul în fiecare. Potrivit viziunii contractualiste, căsătoria este un fel de întocmire a unui contract între două sau mai multe persoane, iar adulterul reprezintă o încălcare a unui termen al contractului. Din perspectiva viziunii instituţionale, căsătoria este o instituţie care are în componenţa sa o mulţime de obligaţii, scopul lor fiind acela de a soluţiona diferite probleme.
Din perspectiva contractualistă, imoralitatea acţiunii lui Frank sau Claire, cînd întreţin relaţii sexuale cu alte persoane, ţine de faptul că se încalcă un termen al contractului. Înainte de a judeca în acest fel o atare situaţie, să nu uităm că, în general, aceste contracte diferă de la o cultură la alta. De exemplu, în cazul culturilor unde poligamia este acceptată, femeile pot avea mai mulţi soţi, respectiv – bărbaţii mai multe soţii, ceea ce înseamnă că şi termenii contractelor diferă faţă de cei ai unei căsătorii dintr-o cultură unde monogamia este acceptată. Pot aceşti termeni să varieze şi în funcţie de preferinţele pe care le au persoanele care semnează contractul, sau acest lucru variază doar pe baza unor considerente culturale? Potrivit viziunii contractualiste, căsătoria este un contract ca oricare altul, prin urmare, termenii acesteia pot să difere în funcţie de preferinţele persoanelor care cad de acord asupra lui. Aşadar, am putea să considerăm că relaţia dintre Frank şi Claire are la bază un contract în care se renunţă la obligaţia de a nu întreţine relaţii sexuale cu alte persoane. Dat fiind acest lucru, nu mai putem să considerăm că adulterul este ceva imoral, deoarece nu se mai încalcă un termen al contractului.
Avînd în vedere viziunea instituţională a căsătoriei, putem să ajungem la o definiţie mult mai rigidă a căsătoriei. Să considerăm că, deşi există variaţii ale căsătoriei ca instituţie, de la o cultură la alta, putem totuşi să conchidem că ea trebuie să conţină, în mod necesar, o mulţime de obligaţii esenţiale. Cea de a nu comite adulter ar putea fi una dintre aceste obligaţii esenţiale. Una dintre consecinţele unei astfel de definiţii este că nu mai putem susţine că relaţia dintre Frank şi Claire ar fi una de căsătorie.
Este important să vorbim despre cum apar şi ce sînt aceste obligaţii esenţiale. În viziunea contractualistă, obligaţiile sînt extrase din termenii stabiliţi de comun acord de către soţi, în timp ce, în cazul viziunii instituţionale, aceste obligaţii reprezintă soluţii pentru anumite probleme. În momentul cînd obligaţiile nu sînt respectate, în căsnicia respectivă apar imediat tensiuni şi conflicte, în final cei doi soţi divorţînd. Pentru ca adulterul să nu fie imoral, trebuie să arătăm că, odată ce am renunţa la obligaţia de a nu întreţine relaţii sexuale cu alte persoane, nu apar probleme care să pună capăt relaţiei de căsătorie.
În acest punct, părerile sînt împărţite; există, de exemplu, cupluri care susţin că renunţarea la această obligaţie şi transformarea relaţiei într-o relaţie deschisă le-a salvat căsnicia. Alte voci spun că renunţarea la această obligaţie este o greşeală, relaţia dintre soţi se va agrava din ce în ce mai mult, adulterul fiind astfel numai o amînare a momentului în care cei doi soţi vor divorţa.
Toni Gibea este masterand în anul II la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti, la masteratul de Etică aplicată în societate, afaceri şi organizaţii.
