Idenitatea la japonezi

Cătălin GHIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 232 din 28 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Primul aspect care ni se impune nouă, europenilor, atunci cînd reflectăm asupra chestiunii identităţii este cel privitor la clivajul mental-material. Dacă Platon şi Aristotel sînt primii care diferenţiază corporalul de intelectual, Descartes intuieşte, cu mai mare pregnanţă, că există două tipuri principale de substanţe, subsumate, respectiv, dimensiunii mentale şi celei materiale. Potrivit acestui respectabil sistem dualist, mentalul nu ocupă loc în spaţiu, în vreme ce materialul nu posedă facultatea gîndirii. Atît de obişnuiţi sîntem noi cu acest refren filozofic, care ni se pare de un bun-simţ, al observaţiei meditative, încît aproape nu ne mai punem problema că, de fapt, un individ cu o educaţie formată, în egală măsură, de tradiţia confucianistă şi de practica zen ar putea avea o altă percepţie asupra acestui fapt. Mai concret, în ochii unui nipon, delimitarea strictă, operată de occidentali, între materie şi spirit sau între trup şi suflet ar genera confuzie. Blînd, dar ferm, japonezul ne-ar spune că dimensiunile pe care noi le apreciem drept opuse sînt doar segmente complementare ale unei realităţi care eludează orice tentativă de conceptualizare reducţionist-schematică. Vi se pare straniu, nu-i aşa? Acesta este însă doar începutul. Ce veţi spune însă cînd veţi afla că niponii posedă mai multe pronume personale pentru a reda ideea de "eu"? Pe un palier al limbajului politicos, utilizat în aproape toate circumstanţele de interacţiune socială cotidiană, un bărbat va folosi termenul watashi pentru a se desemna pe sine în raport cu o acţiune sau cu un obiect. Dacă se află la şcoală sau la universitate şi vrea să facă impresia că este un intelectual sensibil, va spune boku (pronumele personal de persoana I, singular - eu - apare redat chiar astfel într-o traducere japoneză din Rimbaud). Din contra, dacă vrea să impresioneze printr-o atitudine masculină prin excelenţă, va zice ore. Aventura lingvistică a niponului obişnuit pare a-l pune pe acesta în proximitatea comportamentului histrionic. Asemenea unui actor abil şi versat, el îşi va închega faptele numai în raport cu o serie interminabilă de măşti, menite să-i evidenţieze, după circumstanţe, un aspect sau altul al fiinţei sale în raport cu ceilalţi. El nu este un simplu individ retezat de corpul colectiv şi, prin aceasta, proiectat în abisul şi absurdul existenţei, ci menţine, graţie unui cordon ombilical livrat şi întreţinut de limbă, legături strînse cu semenii. A munci în folosul colectivităţii, a se sacrifica pentru binele comun, a se integra armonios în întreg: acestea sînt dezideratele care-i reglează cursul vieţii şi care-l pun la adăpost de orice asalt al orgoliului şi al egoismului. Astfel, credinţa într-o identitate bine definită, într-un eu unitar, distinct de trupul ignobil, nu putea înflori decît în Europa. Numai aici există sfîşiere dureroasă şi tînjire după refacerea cît mai grabnică a unei unităţi care, de la Symposion-ul platonician, reprezintă chintesenţa firii şi a erosului occidental. La o privire superficială, japonezul pare el însuşi pulverizat, lipsit de consistenţă, fiindcă înlănţuirea de personae ne-ar putea crea nouă, dogmaticilor întru dualism, iluzia unei lamentabile risipiri, a unei frapante lipse de fidelitate actanţială sau de coerenţă pragmatică. Însă, în profunzime, niponul este la fel de unitar şi de omogen precum pînza unei ape, care împrumută, după cum o dictează necesităţile, chipul solului pe care îl udă sau al pietrei pe care o scaldă, fără însă a-şi pierde esenţa acvatică, cea care înmănunchează, ca într-un buchet, curcubeul actelor spontane sau deliberate. În mai multe dintre scrierile sale, Yasunari Kawabata, primul laureat japonez al Premiului Nobel pentru Literatură (1968), face elogiul vagului şi ambiguităţii, adică al acelor calităţi care, după el, definesc, în cel mai înalt grad, fiinţa umană, furnizîndu-i acesteia din urmă conştiinţa deplină a identităţii în absenţa unei conceptualizări formale. Abandonat indicibilului, dar protejat, simultan, de acesta, templul nipon a ceea ce un european s-ar încăpăţîna să numească identitate personală rezidă, aşadar, nu în respingerea obstinată a corporalului şi în proclamarea emfatică a unei independenţe reflexive, ci în îmbrăţişarea calină a osmozei simţuri-intelect şi în topirea individualului în oceanul eliberator al colectivului.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.