Ilustra victimă - comploturi împotriva lui Eminescu

Publicat în Dilema Veche nr. 321 din 8-14 aprilie 2010
Ilustra victimă   comploturi împotriva lui Eminescu jpeg

Cînd, la începuturile lui 1990, mass media a început să vorbească la noi despre Eminescu numindu-l „cea mai ilustră victimă a cenzurii comuniste“, ea nu făcea decît să repete un scenariu mitizant, cu succes verificat la publicul românesc. Eminescu – poetul naţional, adică – figura reprezentativă pentru identitatea românească – fusese, adesea, personajul asupra căruia se proiectaseră aspiraţiile, spaimele, insecurităţile şi toate cele visate (dar nemărturisite) ale românilor despre sau pentru ei înşişi. „Cea mai ilustră victimă“, aşadar, dintr-un – subînţeles – popor de victime. Resorturile justiţiare erau puse în mişcare de mecanisme de psihologie colectivă cu angrenaje simple, dar astfel disimulate îndărătul unei „misii nobile“. Exemplele pot continua. În iarna lui 1991, ilustrul eminescolog Petru Creţia era victima unei agresiuni suspecte; nr. 7/1991 al revistei 22 îşi titra articolul despre aceasta „Securitate contra Eminescu“ (autor: Victor Bârsan): oricît de condamnabil ar fi fost, în sine, incidentul, el avea un impact mai mare – socotise ziaristul – dacă era aşezat în interiorul unui complot general al forţelor răului (din obsesiile şi cotidianul lui 1991) împotriva figurii dominante a valorilor naţionale. Identificarea unui complot împotriva lui Eminescu (indiferent care sînt complotiştii şi raţiunile lor) aşază totul sub aura unui scenariu cosmic, care îi deresponsabilizează pe actanţi, împarte simplist lumea în călăi şi victime, cere dreptate, îndeamnă la intoleranţa pedepsitoare a vinovaţilor (care nu sîntem, niciodată, fireşte, noi, cei buni...), aduce în scenă eroii justiţiari. Cea mai ilustră figură a panteonului naţional românesc devine, în această logică – repet: mitizantă, subiectivă şi săracă, în esenţa mecanismelor sale – cea mai ilustră victimă. 

Nu pentru că, în realitatea istorică a biografiei sale, Eminescu ar fi fost victima dovedită a vreunui complot, ci pentru că o asemenea explicaţie este de natură să întărească firea unora mai slabi de înger faţă cu propriile lor probleme şi eşecuri. Imaginarul istoric românesc conturează – fie şi involuntar – portretul unui popor mereu în defensivă, vulnerabil, simţindu-se ameninţat de factori reali sau imaginari, singur pe lume şi neînţeles de mai toţi, dar – bogat, străvechi, unic, pur, autohton etc. Studiile lui Lucian Boia analizează cum nu se poate mai limpede această stare de... imagini (că a le numi „fapte“ ni se pare ceva mai greu).

Scenariile complotului antieminescian nu se istovesc în primii ani de postcomunism, dimpotrivă. Iar recrudescenţa lor astăzi – confirmată de succese editoriale, de prezenţe insistente pe internet (e-adevărat, mai ales pe siturile grupărilor noii drepte sau ale neolegionarilor zilei) – trebuie să ne dea de gîndit, întrucît este semnul unui nemărturisit sentiment de vulnerabilitate a celor ce creează asemenea scenarii, dar şi a celor – mulţi – care le cred. Teoria complotului anti-eminescian a părăsit tema 90-istă a complotului puterii comuniste împotriva marelui scriitor, pentru a ancora în teritoriile biograficului strict: Eminescu a fost declarat bolnav, internat şi în cele din urmă ucis de duşmanii săi, care erau – fireşte – duşmanii poporului român. Ei sînt în continuare printre noi, demascarea complotului antieminescian echivalează cu apărarea de pericolele ce ne pîndesc, pe noi, astăzi. Energia demascatoare a corifeilor complotului este uriaşă: ei publică, anual, sute de pagini de comentarii şi de suprainterpretări ale puţinelor documente rămase despre boala şi sfîrşitul lui Eminescu (Călin Liviu Cernăianu a început în 2000 cu volumul Recurs Eminescu. Suprimarea gazetarului, şi nu s-a mai oprit...), fac calcule kabalistice despre numărul de litere din replicile consemnate ale bietului bolnav (Nicolae Georgescu publică în 1994 vol. A doua viaţă a lui Eminescu şi reia tema în multe alte scrieri ulterioare), descoperă documente misterioase (v. recentele dezvăluiri în presă ale lui Constantin Barbu, revenit pe scena noastră culturală ca filosof şi eminescolog) şi recitesc cu foarfeca manipulării în mînă, publicistica eminesciană (v. Radu Mihai Crişan, Eminescu interzis. Gîndirea politică, 2009). Ceea ce stupefiază specialistul de bună credinţă în faţa unor asemenea construcţii complotist-revanşarde nu este atît tonul lor violent (cu incoerenţele de rigoare), nici imaginarul dezlănţuit, xenofob (ucigaşii poetului sînt evreii, ungurii, germanii şi... Titu Maiorescu, repet – duşmanii poporului român), cît desfăşurarea imperturbabilă a demonstraţiilor. Un amplu proiect editorial, „de peste 800 de pagini, al unei investigaţii analitice complete realizate de Academia şi Fundaţiile Mihai Eminescu: Codul Invers – Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu“ este lansat la Bookfest de acelaşi Constantin Barbu (http://www.youtube.com/watch?v=yih0SI2u-Ro, postare de Victor Roncea, emblematică pentru coerenţa teoriilor în discuţie), realizatorul său. Proiectul va avea 30 de volume, cu „discursuri de escortă“ (note, comentarii etc.) care nu fac decît să amplifice teoria complotului ucigaş, decontextualizînd maniacal documentele medicale, delirurile bolii şi alte incoerenţe ale ultimilor luni de viaţă ale poetului, pentru a obţine rezultatul dorit: Eminescu a fost ucis de străini şi de români vînduţi acelora. Lumea ştiinţifică românească stă deocamdată deoparte, ezitînd să se amestece: între timp, adepţii teoriei complotului vorbesc şi scriu fără odihnă, folosindu-se de vulnerabilităţile imaginarului naţional şi de sensibilitatea publicului larg la retorica de tabloid „cu crime, mistere şi amor“, pentru a ţine avanscena „preamărindu-se pe ei“, cum prezicea, amar, poetul însuşi. Pentru că, ştiut este, orice victimă – cu atît mai mult cea mai ilustră victimă – are nevoie să i se facă dreptate. Glorie justiţiarilor ei, strigă înşişi justiţiarii.

Nu despre Eminescu este vorba, de fapt, în asemenea circumstanţe. Cumplit tablou! Cu o vorbă a lui Petru Creţia (din Testamentul unui eminescolog), „Aş putea să par ironic şi nu sînt şi mi-am vrut mîna uşoară: de tristeţe pentru atîta sîrg zadarnic, inspirat de malefice constelaţii“.  

Ioana Bot predă istoria literaturii române la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. A publicat, între altele, volumele: Eminescu şi lirica românească de azi, Editura Dacia, 1990, Semne de carte. Eseuri de istorie literară românească, Editura Limes, 2004. A coordonat volumul Mihai Eminescu – poet naţional român. Istoria şi anatomia unui mit cultural, Editura Dacia, 2002.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.