Lectura la feminin

Publicat în Dilema Veche nr. 785 din 7-13 martie 2019
Lectura la feminin jpeg

Într-o carte-album, ce reconstituie prin intermediul reprezentărilor din arta plastică istoria lecturii feminine între secolele XIII-XXI (Les femmes qui lisent sont dangereuses / Femeile care citesc sînt periculoase, 2006), Laure Adler afirmă: „Pentru femei, cărțile nu sînt niște obiecte oarecare; din zorii creștinismului pînă în zilele noastre, între ele a circulat un curent cald, o afinitate secretă, o relație stranie și singulară țesută din interdicții, aproprieri și reîncorporări“.

Aș spune că această relație specială a femeilor cu cartea și lectura este cu mult mai veche, ea fiind instaurată încă de la începuturile culturii scrise. De fapt, lectura feminină are o istorie desfășurată sub semnul dominației masculine, în interiorul unui sistem social marcat de inegalitate, de nenumărate excluderi și limitări, de control al accesului femeilor la știința de carte. Legătura dintre femei și cuvîntul scris a fost, încă din Antichitate, o sursă de anxietate pentru bărbați. Timp de secole, o dezbatere mereu reluată a fost aceea dacă scrisul și cititul sînt activități prielnice femeilor sau dacă „sexului slab“ îi este mult mai potrivită ignoranța.

Această dezbatere se referea la femeile din clasele de sus ale societății, pentru că doar dintre acestea se alegeau știutoarele de carte, din Antichitate pînă spre timpurile moderne. Femeia educată, care știe să scrie și să citească, a fost nu numai o realitate, ci și un construct al imaginarului masculin, beneficiind de ambivalența atitudinilor față de misterele sexului opus: venerare alături de condamnare. În plan imaginar, femeia care citește reprezintă o primejdie. Lectura este văzută ca un act privat, de sustragere și reculegere solitară, presupunînd o puternică investire afectivă. O femeie care citește creează un spațiu din care bărbatul este exclus, nici o autoritate patriarhală nu poate controla experiența lecturii, a interpretării celor citite. Așadar, supravegherea relației femeilor cu cuvîntul scris și descurajarea apetitului lor intelectual vine din impulsul de a controla forul interior feminin.

Timp de secole, lectura feminină a fost privită ca subversivă, amenințătoare pentru ordinea socială, în neconcordanță cu rolul pe care societatea patriarhală îl rezerva femeii. Virtutea la femeie, spune Platon, în Menon, constă în datoria ei „să-și gospodărească bine casa, păstrîndu-i avutul; al doilea, ea trebuie să fie supusă bărbatului“. Două secole mai tîrziu, Teofrast susținea că este necesară o instrucție elementară a fetelor, limitată la scris, citit și socotit – activități utile economiei domestice și educării copiilor. Cunoașterea culturii literare și a artelor liberale – activități tipice ale elitei masculine – le-ar face pe femei „leneșe, flecare și intrigante“. Educația feminină a fost grevată timp de secole de piedici izvorîte dintr-un persistent imaginar misogin.

Antichitatea clasică a pus în circulație ideea slabei constituții fizice și mentale feminine, a cărei consecință este intelectul redus, instabilitatea emoțională și tendințele iraționale. Educația lor nu este necesară, fiind chiar imprudentă și periculoasă. Se spune că Diogene cinicul, văzînd o femeie învățînd literele, ar fi exclamat: „Ia te uită ce sabie își ascute!“, iar lui Menandru îi este atribuită zicerea: „Cel ce învață o femeie să scrie și să citească nu face decît să sporească otrava unei înfricoșătoare vipere“. Ideea primejdiilor lecturii feminine și asocierea acesteia cu depravarea morală și sexualitatea ilicită nu datează din perioada iluministă (care n-a făcut decît să patologizeze comportamentele feminine de lectură), ea are rădăcini străvechi, în lumea greco-romană. Spaimele și fantasmele masculine au sporit ambiguitatea atitudinilor față de femeile educate, obiect deopotrivă al admirației, dar și al aversiunii și fricii.

Recunoaștem această ambiguitate în portretul Semproniei, nobila doamnă implicată în conspirația lui Catilina (66 î.Hr.), făcut de Sallustius. Aceasta „săvîrșise multe fapte rele cu o cutezanță de bărbat (…) cunoștea literatura greacă și latină, cînta din liră și dansa cu mai multă măiestrie decît i s-ar fi cuvenit unei femei cinstite, și multe altele, care sînt unelte ale desfrîului“. Dar, continuă Sallustius, „talentul ei nu era de disprețuit; ea putea scrie versuri, spunea vorbe de spirit“.

Plinius cel Tînăr își laudă soția într-o scrisoare: „Este de o rară finețe și de o rară sobrietate (…) Cunoaște lucrările mele, le citește mereu, le învață chiar pe de rost“, dar ea nu participă direct la lecturile publice (recitatio), adevărată instituție a vieții literare și mondene a elitei romane, rezervată doar bărbaților. Soția stă ascunsă și ascultă lectura soțului ei în spatele unei draperii (de altfel, și la spectacolele de teatru, femeile stăteau separat, pe locurile din spate).

Femeia care face paradă de erudiție contravine moralei romane, idealurilor feminine de modestie și de viață retrasă. Juvenal, în celebra satiră misogină Despre femei, tună și fulgeră împotriva femeilor care uzurpă prerogative masculine, își dau ifose de pedante și își contrazic soții: „Soția care doarme alături de tine nu trebuie să aibă ce se numește «stil» sau să-ți arunce un entimem (un fel de silogism – n.n.), artistic întocmit, și nici să știe toate istoriile din lume; ba unele lucruri din cărți ar putea să nu le înțeleagă. Urăsc femeia care reia și cercetează într-una «Metoda lui Palae-mon»; care, versată în vechii autori, îmi citează versuri necunoscute mie și care reproșează prietenei inculte greșeli de exprimare chiar de neluat în seamă de către un bărbat. Să-i fie permis soțului să facă un solecism“.

Solecismul este o greșeală de sintaxă. Aici, Juvenal face o trimitere la Marțial, care, într-o epigramă licențioasă, sugerează că aroganța unei femei savante inhibă „discursul“ bărbătesc: „Te întrebi de ce nu mă-nsor cu tine, Galla? / Ești prea învățată, iar organul meu (mentula) deseori comite cîte-un solecism“. Tot Marțial spune: „Eu vreau să am în casă un sclav bine hrănit / Și-o nevastă care prea multe n-a citit“.

În același timp, poeții elegiaci (Catullus, Properțiu, Ovidiu) își arată admirația pentru tinerele care dețineau o bună educație literară (puellae doctae), dar performanțele lor intelectuale sînt descrise mai mult ca parte a atracției erotice pe care o exercitau. Așadar, aceste tinere erau, se pare, curtezane educate, a căror reputație nu era prea bună, fiind incompatibile cu idealul respectabilelor patriciene (matrona, mater familia, domina) ce presupunea modestie, austeritate, devotament față de soț. Poemele lui Ovidiu din Ars amandi conțin avertismente care indică tipul de lectorat feminin cărora nu le sînt destinate, adică tinerelor caste și matroanelor, identificate prin veșmintele pe care le poartă: „Voi, al sfielilor semn, cordeluțe ușoare, departe, / Voi rochii lungi ce-nveliți pulpele pîn’ la mijloc“. Ovidiu, exilat la Tomis se justifică în Tristele: „Nu! versurile-acele eu nu le-am pus în mîna / Matroanelor, oprite să aibă vreun iubit. / Dar ce folos? Căci lumea tot crede că în versuri / Eu am cîntat desfrîul cel aspru pedepsit“.

Aceste reprezentări ale lecturii feminine – activitate periculoasă, corupătoare a moravurilor, care stîrnește poftele trupești și încurajează relațiile adultere – sînt recurente la Ovidiu: „Dar și matroana află ce ai învățat pe alte / Femei! Chiar neînvățată, ea poate luneca. / Atunce o matroană nimic să nu citească, / Căci orice poezie o poate desfrîna! / Pe orice ar pune mîna, la rău dacă i-i mintea, / Așa o să își croiască viața: spre păcat!“

Marțial face aluzii la formele lecturii feminine lascive, un alt motiv literar și artistic foarte longeviv. Lucreția este o soție prefăcută, care practică lectura furtivă, este roșie la față și ascunde cartea licențiosă atunci cînd intră soțul ei, dar reia cititul, netulburată, după ce acesta pleacă. Într-o altă epigramă, insinuează plăceri solitare, adresîndu-se astfel unei matroane care citește versurile sale obscene: „Această carte, doamnă – prea lungă pare-mi-se – / Cu-atît prisos de versuri, știu, te cam ostenise“. (Mai tîrziu, iluministul J.-J. Rousseau avertiza despre pericolul cărților indecente care „se citesc cu o singură mînă“).

Epocile ulterioare, pînă la începuturile perioadei moderne, aduc cu sine puține modificări în statutul femeilor și în atitudinea bărbaților față de ele. Reprezentările negative ale lecturii feminine rămîn o constantă a Evului Mediu, a Renașterii și a Iluminismului. Cu rare excepții, comunitatea intelectuală masculină considera că femeia trebuie să primească o instrucție moderată și că lecturile ei trebuie controlate. („Nu-i bine-ntotdeauna – şi din motive multe – / Femeile să-nveţe, să fie-atît de culte“, Molière). În secolul al XVII-lea, femeile erudite sînt în continuare percepute ca frivole, grotești și „prețioase ridicole“, pentru ca în secolele XVIII-XIX să se desfășoare o adevărată cruciadă împotriva romanului și a lectoratului feminin care l-a îmbrățișat cu aviditate. Astăzi știm că bărbații au pierdut (și) acest război. 

Alexandru Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Editura Humanitas, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.