Manifest împotriva cultului genialităţii

Robert D. REISZ
Publicat în Dilema Veche nr. 323 din 22-28 aprilie 2010
Manifest împotriva cultului genialităţii jpeg

Învăţămîntul preuniversitar românesc trăieşte într-o romantică preamărire a genialităţii. Calitatea este confundată cu excepţionalitatea, şi genialitatea este singura care contează. Nu întîmplător, discuţiile despre calitatea învăţămîntului românesc ajung adesea să folosească numărul mai mare sau mai mic de olimpici ca argument. Nu întîmplător, multe dintre manualele de liceu folosesc un limbaj fals academic, pretenţios şi neclar. Şi iarăşi, nu întîmplător, tema „elevilor supradotaţi“ este privită în mass-media ca fiind o problemă mai importantă decît abandonul şcolar. De aceea, sportul de masă este practic inexistent, fiind încurajat numai sportul de performanţă. Probabil de aceea elevii învaţă derivate şi integrale, dar nu şi cum se calculează o dobîndă.

Genialitatea, aici discutată, este clar cantonată în imaginarul romantic al unui creator vag paranoid şi asocial. Modelul este desigur imaginea lui Eminescu, geniul prin excelenţă al manualelor şcolare româneşti, poate chiar al întregii educaţii preuniversitare din România. Nu are cu adevărat nici o importanţă cum era omul Eminescu, nu despre aceasta este vorba aici, şi nici despre meritele sau defectele lui. Este însă vorba despre imaginea dezirabilului comportamental pe care şcoala românească îl promovează construind pe acest model mitologizat.

Modelul masculine al geniului

Astfel, tot ce nu este excepţional nu este meritoriu. Şcoala românească visează să producă „mari gînditori, oameni de ştiinţă şi de artă“, dar este total inaptă şi chiar dezinteresată să producă cetăţeni, în sensul complet, democratic şi social al termenului. Dar chiar şi crearea condiţiilor propice pentru dezvoltarea de mari gînditori este mai mult retorică şi ipocrizie decît abordare pragmatică. În plus, modelul geniului este unul eminamente masculin. Oare să oferim în şcoala românescă modele doar tinerilor bărbaţi?!

Mai mult, genialitatea promovată de şcoala românească este, desigur, neadaptată vremilor mereu vitrege. Geniul trebuie să caute adevărurile în singurătate, fruntea lui să scruteze absolutul. Şi inadaptarea aceasta este considerată ca fiind bună. Ea aduce cu sine un dispreţ pentru instituţiile democratice, inerent mediocre şi imperfecte, dispreţ bazat de asemenea pe genialitate. Anume pe însăşi posibilitatea ei. Pentru că existenţa genialităţii este posibilitatea creaţiei perfecte şi, prin corolar, posibilitatea ordinii sociale perfecte. Omologul genialităţii este utopia. Cel al democraţiei este mediocritatea. Pentru că geniile romantice există, ele trebuie să conducă lumea. Nevoia unui conducător charismatic, mesianic şi autoritar este strîns legată de acest model de genialitate. Singura concesie care se face este că pot exista şi genii rele. Astfel, întreaga glorioasă istorie devine o paradă a geniilor. Mitologia geniului promovată în şcoală este, în multe feluri, dăunătoare. În primul rînd pentru marea majoritate a elevilor care, desigur, nu se pot regăsi în această imagine. Faptul că sînt persoane echilibrate, bine integrate social, cu gusturi, interese şi realizări şcolare normale, este insuficient valorizat. Pentru orice societate democratică aceşti oameni sînt principala valoare şi resursă. Ei sînt societatea şi pentru ei există statul. Pentru ei această ţară trebuie să fie un loc mai bun şi ei sînt cei ce trebuie să ia deciziile esenţiale.

Dar mitul genialităţii îi loveşte şi pe cei care se regăsesc în el şi se asimilează într-un fel de profeţie autoîmplinită unei imagini de persoană singuratică, neapreciată de societate, în pofida marilor ei calităţi. Rămîne desigur posteritatea să îi recunoască, sau vreo revoluţie să îi aducă în poziţia de putere pe care o merită. Căci trăim într-o lumea a micimilor, a jumătăţilor de măsură şi a mediocrităţii de care numai ei ne pot mîntui.

O altă consecinţă nefastă a acestui tip de educaţie este şi profesionalizarea întîrziată a meseriilor. Profesionalizarea modernă a dezvoltat un sistem de rezolvare a problemelor bazat pe abordări algoritmice, pe protocoale de paşi bine definiţi şi demersuri structurate, precum şi pe o etică profesională a corectei aplicări. Profesionalizarea implică în mare măsură predictibilitate, atît a acţiunilor care trebuie întreprinse, cît şi a rezultatelor. Valorizarea excepţionalismului este, în acelaşi timp, o desconsiderare a profesionalizării. La noi, un bun instalator, un bun medic sau un bun avocat nu este o persoană care cunoaşte paşii algoritmici pentru rezolvarea unei probleme, ci este un ingenios, capabil de euristici complexe, un geniu al meseriei lui. Ca atare, succesul unui demers nu mai este previzibil, probleme simple nu îşi găsesc rezolvări simple. În fine, nu mai există nici o diferenţă între o problemă simplă şi una complicată, pentru că rezolvările trebuie mereu re-inventate, ingeniozitatea trebuie mereu pusă la încercare.

Şi totuşi, ce e de făcut? Şcoala trebuie să reabiliteze normalitatea, să valorizeze media, lucrul bine făcut, şi nu excepţionalismul. Nu cerem să se schimbe mentalităţile înainte de a se schimba formele, căci aşa ceva este imposibil, cerem tocmai să se schimbe formele, ceea ce se poate face prin transformări ale cadrelor curriculare şi ale pregătirii pedagogice, astfel încît acest păgubos cult al excepţionalismului şi al genialităţii să dispară din sălile de clasă. Nu cerem să se predea un anume poet sau să nu se predea un altul, să se prezinte sau nu contribuţia istorică a unui domnitor sau a altuia. Ceea ce cerem este ca abordarea critică să prevaleze asupra mitologizării, contextualizarea social-istorică să nu lipsească şi umanizarea personajelor manualelor noastre să elimine cultul geniilor şi al eroilor. Cerem o perspectivă critică asupra cunoaşterii şi culturii care să permită valorizarea umanului, ca alternativă la un cult necritic al genialităţii care lasă majoritatea elevilor fără un model, iar minoritatea rămasă o socializează cu un model mereu inadecvat societăţii.

Este uşor şi inutil să pretindem că apărăm normalitatea de atacul unei pretinse sub-normalităţi, ceea ce este important şi mult mai greu este să o apărăm de atacul supra-normalităţii. 

Robert D. Reisz este profesor universitar la Universitatea de Vest din Timişoara şi cercetător la Institut für Hochschulforschung an der Martin Luther Universität, Halle Wittenberg. A publicat, singur şi în colaborare, peste 50 de articole şi 7 cărţi de statistică şi sociologie a educaţiei, printre care Integrating Europe through Co-operation among Universities la Jessica Kingleys, Londra în 1997 sau Inklusion in Hochschulen. Beteiligung an der Hochschulbildung und gesellschaftliche Entwicklung in Europa und in den USA (1950-2000) la Lemmens Verlag, Bonn, 2007. Este membru în Comisia Federală pentru Statistica Învăţămîntului Superior din Germania, precum şi în International Ranking Experts Groups şi în grupul Policy Research on Private Higher Education. A fost bursier al Colegiului „Noua Europă“ din Bucureşti. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.