Deşi fenomenul şpăgii există în România la toate palierele, profesorul în calitate de şpăgar este, mai nou, ţinta numărul 1 a celor ce caută o explicaţie pentru decăderea standardelor etice în România. În încercarea de a nuanţa acest subiect, mă voi opri, în cele ce urmează, asupra meditaţiilor. Acestea iau două forme distincte, în sistemul de învăţămînt românesc: meditaţiile plătite, serviciu solicitat de către părinţi profesorilor pentru a veni în ajutorul copiilor cu (presupuse) dificultăţi în pregătirea lecţiilor sau a examenelor, şi orele suplimentare, pe care mulţi profesori dedicaţi le fac cu elevii lor de la clasă fără să primească nici un ban, adresîndu-se, pe de o parte, copiilor foarte buni, pentru dezvoltare şi perfecţionare, iar, pe de altă parte, copiilor cu dificultăţi, pentru recuperare. Un fenomen recent este programul after school, care le permite copiilor să rămînă la şcoală după ore, pentru a-şi face temele cu profesori plătiţi de către instituţia lor de învăţămînt. Acest program este susceptibil să elimine în timp meditaţiile în accepţiunea lor clasică; în acest moment însă, Ministerul Educaţiei discută posibilitatea desfiinţării lui, căci s-a identificat în el o sursă de corupţie pentru profesori.

Dar eu vreau să discut despre meditaţiile plătite, pe care opinia publică le încadrează, uneori prea uşor, la categoria „şpagă“. Nu trebuie uitat că profesorii români acceptă să ofere acest serviciu, în principal pentru a-şi suplimenta venitul prea modest. Meditaţiile sînt pentru ei un al doilea job, nedeclarat, la care îi forţează salariul insuficient, fie el unul de profesor debutant sau de profesor cu vechime în muncă. Menţionez că în alte ţări, precum Elveţia, unde salariul nu este o problemă, meditaţiile plătite de solicitant sînt organizate diferit, ele nefiind acoperite de către profesori, ci în principal de către studenţi. Pentru aceştia din urmă, meditaţiile sînt, pe de o parte, o sursă de venit pe durata studiilor, iar, pe de altă parte, o formă de a dobîndi experienţă pentru viitoarea profesie. Multe dintre meditaţii se desfăşoară în cadrul unor şcoli private sau asociaţii axate pe sprijinul şcolar. La una dintre principalele asociaţii de susţinere şcolară din Geneva lucrează chiar şi elevi de liceu (selectaţi dintre cei care au note foarte bune), în proporţie egală cu studenţii; elevii şi studenţii pot, ulterior, să îşi treacă această experienţă didactică în CV-ul profesional. În România însă, meditaţiile rămîn în principal activitatea profesorilor, pentru că venitul lor este insuficient. În loc să îşi dedice cît mai mult timp pregătirii orelor de la clasă, profesorul român este constrîns de venitul modest să dea meditaţii.

În ceea ce priveşte etica meditaţiilor, este adevărat că meditaţiile plătite, în special cu copiii de la propriile clase, pot fi uşor interpretate ca un gest lipsit de moralitate. Trebuie făcută însă distincţia între profesorii care nu predau suficient de bine la clasă, mizînd pe faptul că elevii le vor solicita meditaţii, şi profesorii care dau meditaţii strict la cererea părinţilor, în scopul dezvoltării cunoştinţelor copiilor. Problema de etică intervine în cazul primei categorii, cea a profesorilor care îşi condiţionează serviciul, care impun meditaţiile propriilor elevi, după care îi favorizează pe elevii respectivi la clasă. Împotriva acestora trebuie luată atitudine din partea părinţilor. Ei cer, de fapt, o şpagă mascată, pentru a se ocupa mai bine sau a da note mai mari elevilor proprii. Dacă este alegerea părinţilor să plătească meditaţii pentru a-i ajuta pe copii, nu este nici o problemă, însă a plăti meditaţii în vederea unui tratament preferenţial la clasă este un fenomen ce trebuie descurajat. Cei care dau şpaga sînt la fel de vinovaţi ca şi cei care o primesc, iar soluţia pentru un sistem corect trebuie să vină de la ambii parteneri ai actului educaţional – profesori şi părinţi. Rămîne detaliul, deloc de neglijat, al evaziunii fiscale pe care meditaţiile la negru o comit. Dar eu cred că într-o ţară în care evaziunea fiscală şi economia la negru au ratele enorme ale României, nu profesorii meditatori sînt, bieţii de ei, principalii vinovaţi. 

Nadia Păcurari este profesoară.