Monstruosul medieval: oglinda unei epoci

Cristian N. ISPIR
Publicat în Dilema Veche nr. 886 din 1 - 7 aprilie 2021
Monstruosul medieval: oglinda unei epoci jpeg

Este greu de crezut că monștrii au putut exista vreodată dincolo de ficțiune și limbaj metaforic. Că Europa a fost populată, păzită și bîntuită de creaturi monstruoase care i-au determinat, într-un anumit sens, istoria. Că monstruosul ocupă același spațiu ca și ceea ce i se opune, anume normalul, anodinul, familiarul.

Cîndva, monstrul întruchipa fluiditatea Creației. Ne este greu să înțelegem acest lucru nouă, care am crescut în umbra unui sistem de idei – raționalismul modern – ce presupune existența unor categorii bine demarcate, cu grad zero de porozitate. Pentru moderni, monstrul este o abatere de la normalitate, o patologie și o curiozitate pe care știința și rațiunea le pot explica pe de-a-ntregul. Recunoașterea monstruozității implică excluderea ei. Categoria monstrului și-a pierdut adîncimea în modernitate. Monstrul se zbate între ficțiune și reducționism modern, de tip medical-evoluționist. Monstruosul fascinează, dar rămîne la limita extremă a normalității. Și ocupă în același timp o mare parte din spațiul fictiv. Nu este de mirare că micile și marile ecrane sînt adesea dominate de creaturi monstruoase, supereroi pop și inamici pe măsură, pokémoni, zombie și hibrizi care ne țin cu sufletul la gură, încremeniți între fascinație și groază. Rolul lor, însă, este să ne îngrozească, nu să reprezinte ceva, dincolo de ei înșiși.

Pentru omul premodern, monstrul este mult mai banal, mai prezent, mai „de-al casei”. În epoca premodernă, monstruosul reprezintă un mod de înțelegere a realității, o întruchipare a hibridității unei epoci. Monstrul este în același timp prezent și absent, după colț și pretutindeni, în comunitate, dar și la neamurile îndepărtate. Un cronicar englez din secolul al XIII-lea, pe nume Roger de Crowland, putea scrie, cu cea mai mare seriozitate, că la 1214 în apele Tamisei au fost pescuiți o mulțime de pești cu forme neobișnuite, unii dintre ei fiind „înarmați cu scut și coif, asemenea unor oșteni”. Mai tîrziu, în secolul al XIV-lea, autorul lucrării Le Roman de Perceforest transformă acești pești monstruoși în veritabili luptători, pe care cavalerul Bethides, eroul poveștii, este nevoit să-i ucidă cînd îi vede ieșind din mare pe două picioare.

Orice monstru este un hibrid, o ambiguitate, un spațiu incert în care pulsează energii contradictorii. Situat între lumea naturală și cea supranaturală, monstrul mediază, comunică, dă măsura realității. În Oedipus Rex, Sfinxul, creatură hibridă cu cap de om, trup de leu și aripi de vultur, face trecerea de la ignoranță la cunoaștere și permite accesul la putere. În Odiseea, Ciclopii se situează la antipodul lumii civilizate, urbane, elene, în calitatea lor de reprezentanți ai unei lumi preistorice și rudimentare, diametral opuse așteptărilor oricărui grec.

Corpul monstrului medieval se declină prin încrucișare și disproporționalitate. Creaturile monstruoase ale Evului Mediu nu sînt niciodată decupate dintr-o singură țesătură, ci sînt rezultatul unor compilații. Inorogul, deși foarte iubit de țesătorii din Evului Mediu tîrziu, este o fiară de temut. În veacul al VII-lea, enciclopedistul Isidor de Sevilla descria inorogul ca fiind „o creatură cu patru picioare și cu un corn în frunte. Este foarte puternic și împunge tot ce atacă. Se luptă cu elefanții și îi învinge împungîndu-i în burtă. Atît de puternic este inorogul, încît nu poate fi prins de vînători, decît dacă se folosește un șiretlic: atunci cînd o fecioară iese în calea unui inorog și îi oferă sînul, toată înverșunarea acestuia dispare. Inorogul își lasă capul la sînul ei și astfel poate fi prins”.

Văzut dintr-un alt unghi, monstrul este un hibrid în care se întîlnesc și conviețuiesc mai multe planuri ale ființei – dar cu un preț. Monstrul este, după cum indică și sensul etimonului latinesc, o arătare, un monstrum, un semn de rău augur, o minune. Monstruosul reprezintă un risc, acela de a întîlni obiectul rîvnit în ipostaza lui înfricoșătoare. Poate fi sirena care îi duce la pierzanie pe tovarășii lui Ulise sau, ca să revenim în Evul Mediu, Melusina lui Jean d’Arras, care se dovedește o soție ideală cîtă vreme soțul nu știe că la căderea nopții ea se preschimbă într-o femeie cu trup de șarpe. Dacă dorința se plătește, atunci dihania încasează birul.

Universul medieval, la fel ca și cel antic, este populat de creaturi monstruoase, a căror existență este de cele mai multe ori recunoscută și temută. Există monștri marini, tereștri, aerieni, infernali și mai ales endemici. La capătul fiecărui tărîm cunoscut locuiește o creatură monstruoasă necunoscută, pe care nimeni nu a întîlnit-o, dar despre care circulă vești prin viu grai sau prin lucrările scrise, accesibile unei minorități cultivate. Întorcîndu-se din Orientul Îndepărtat, călătorii europeni medievali precum călugărul franciscan Odoric din Pordenone sau diplomatul Giovanni da Pian del Carpine au lăsat Occidentului jurnalele lor de călătorie, adevărate enciclopedii de creaturi monstruoase situate dincolo de granițele lumii cunoscute. Făpturi antropofage, rase monstruoase, așa numiții Blemmyae (creaturi fără cap, a căror față stă în piept), cinocefalii (oamenii cu cap de cîine), sciapozii care se apără de soare stînd pe spate și făcîndu-și umbră cu singurul picior, uriaș, din dotare.

Pentru omul medieval, monstrul ocupă un spațiu liminal, între două lumi reale, și menține echilibrul dintre acele lumi. În Infernul lui Dante, monstrul, în ciuda caracterului său înfricoșător, este garantul unei lumi abominabile, dar necesare în plan existențial. În al doilea cerc al Iadului, Minos judecă sufletele celor nou-sosiți, încolăcindu-și coada de șarpe în jurul trupului. Hărțile medievale îi avertizează adesea pe cititori că la capătul lumii cunoscute se află dragoni, lei sau alte lighioane: hic sunt dracones.

Creaturile grotești din manuscrisele medievale ne amintesc că universul în care se mișcă omul medieval, acel Lebenswelt husserlian, este un spațiu fermecat, unde fiecare prezență conține în sine o ierarhie de interpretare, fiecare sens fiind ireductibil la un altul, cel literal la cel alegoric, iar cel anagogic la cel tropologic. Chiar și pagina de manuscris este un univers fermecat: textul, simbol al ordinii și civilizației, coexistă alături de inițiale grotești, făpturi care populează marginea paginii, hibrizi și ciudățenii polimorfe care apar și dispar de la o foaie la alta. Ne lipsește codul pentru a înțelege rolul acestor creații pe care spiritul modern le reduce la ideea de bizarerie, fantezie și capriciu artistic. Pentru unele manuscrise, cercetătorii au reușit să elucideze legătura semantică dintre text și imagine. Dar acest demers nu explică pe deplin sensul monstruosului în epoca premodernă. Pagina de manuscris medieval este ea însăși o monstruozitate, atît în sens premodern, cît și în sens modern. Este un hibrid, un mănunchi de potențialități care poate să se transforme oricînd într-o lighioană sau alta. Pentru noi, modernii, coala de manuscris medieval se înfățișează sub aspectul unei fiare incomprehensibile, o creatură multicefală, un inorog care nu se lasă prins cu mijloace moderne precum gen, text, imagine. Textul este el însuși o imagine, iar imaginea conține în ea textualități multiple.

Cititorul modern rămîne uimit în fața paginii de bestiar în care sînt catalogate și descrise făpturi neobișnuite, insolite – insolitae este unul dintre epitetele preferate folosite în aceste lucrări –, precum hidre, satiri, vasiliști, alături de fiare ale pădurii și animale de gospodărie. Un bestiar copiat în Anglia la sfîrșitul veacului al XII-lea plasează grifonul, lighioană mitologică moștenită din antichitate, între leopard și elefant. Fiecare monstruozitate a naturii își explică existența prin recurs la întreaga Creație. În universul medieval, nu este loc pentru hazard. Fiecare creatură are propria sa treaptă pe scala naturae, scara ființei. Noțiunea de normalitate, făurită în Renaștere și rafinată în Epoca Luminilor, nu înseamnă foarte mult pentru omul premodern. În fața grotescului, omul medieval rămîne fascinat. Monstruosul nu este atît o abatere de la normalitate, cît o mărturie a diversității creației și a puterii creative a divinității. Prezența monstruosului de-monstrează că oricît ar încerca omul să reducă universul la cîteva categorii de interpretare, acesta îi scapă mereu, deoarece monștrii, prin definiție, nu pot fi prinși sau îmblînziți. O lecție nu doar pentru omul medieval, ci și pentru cel modern, care a izgonit monstruosul din natură pentru a-l zăvorî în noțiuni strîmte precum cea de fantastic, fals sau fictiv.

Cristian N. Ispir este membru asociat al Centrului de Cercetare în Istorie la Université de Lorraine și asistent universitar la University College London. Autor al blog-ului biblonia.com.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.